Raportul MCV | România | DW | 15.11.2017
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Raportul MCV

Comisia Europeană a dat miercuri publicității raportul MCV privitor la România anunțând, implicit, că mecanismul de verificare nu va înceta în cursul anului viitor. Raportul e mai sever decât cel precedent.

MCV va continua cel puțin până la sfârșitului anului 2018. Raportul este negativ nu doar ca verdict, ci și în detalii și în formulările de parcurs. Este, cel puțin în privința tonului, unul dintre cele mai negative rapoarte de care a avut parte România, fapt care s-ar putea datora nu doar situației românești în sine, ci și contextului politic general. Comisia se află într-un ”război de gherilă” cu Polonia și Ungaria și nu dorește să scape din mână și România. Mai e un an până când politicienii de la București vor exercita președinția Consiliului și, după toate aparențele, Comisia și-a propus să sporească presiunea pentru a rezolva problemele semnalate.

Dintre acestea, cele mai importante sunt: Ordonanța 13 din februarie și propunerile mai recente de revizuire a legilor justiției. De fapt, pe afiș, au rămas doar acestea din urmă, deși se face trimitere și la ”îndoielile” care au rămas în societate după abrogarea OUG 13. În opinia Comisiei, proiectele formulate inițial de ministrul Tudorel Toader și înaintate ulterior în parlament sub forma unei inițiative legislative sunt de natură să pună în pericol independența justiției.

În acest punct s-ar cuveni să deschidem o ”notă subsol”: Chiar în timpul în care Comisia își anunța raportul privitor la România, În Camera Deputaților de la București se desfășura prima ședință a comisiei juridice dedicată acestor legi incriminate foarte aspru. În raportul Comisiei se spune: ”Reacția negativă puternică din partea sistemului judiciar și din partea unor părți ale societății civile s-a concentrat în special asupra chestiunii referitoare la independența sistemului judiciar.”

Dar realitatea este că ”sistemul judiciar” din România nu poate fi privit ca un tot indistinct și nici reacțiile nu sunt uniforme. În cursul ședinței de azi cel puțin, deși aceleași observații pot fi verificate prin toate luările de poziții din ultimele săptămâni, reprezentanții asociațiilor profesionale ale judecătorilor au avut poziții nuanțate, fiind de acord cu destule propuneri de modificare în ciuda controverselor iscate în jurul lor.

De exemplu atât judecătoarea Andreea Ciucă (Asociația Magistraților din România) cât și judecătoarea Dana Gârbovan (Uniunea Națională a Judecătorilor din România) au pledat pentru ”separarea carierelor”, adică pentru delimitarea mai clară între cariera de judecător și cea de procuror și în cele din urmă pentru o mai corectă ierarhizare a funcțiunilor. Așa cum vedem, modelul actual a permis procurorilor să ocupe poziții de egalitate (inclusiv ca retribuție), ceea ce este nu doar nefiresc sub aspect constituțional, dar are și o legătură cu dezbaterea politică de suprafață. Nu mai spunem că, în destule situații, procurorii au cerut să primească la rândul lor inamovibilitate.

Cât privește alte aspecte cu subtexte politice, opiniile lor au fost diferite. Exponenta AMR s-a opus energic creării unei structuri distincte care să-i ancheteze pe magistrați, dar și unor noi prevederi referitoare la răspunderea magistraților, spre deosebire de colega ei de la UNJR, care a apărat mai curând perpsectiva adversă.

Să mai spunem însă că procedurile privitoare la numirea procurorilor șefi - și care au fost specificate în raportul MCV ca regrese alarmante - au fost abandonate în varianta parlamentară. Dacă ministrul Tudorel Toader imagina o cale prin care președintele era eliminat din procedura de numire, în noua versiune, procedurile în vigoare au rămas neschimbate. A fost de bună seamă un compromis pe care PSD l-a făcut pentru a atenua criticile. Au rămas însă alte puncte de litigiu: inspecția judiciară, răspunderea magistraților și apariția unui soi de parchet special pentru magistrați. În ansamblu însă, ”reacția negativă puternică” de care vorbește Comisia a aparținut mai ales procurorilor, care firește că, dacă reforma va fi adoptată, vor pierde ca poziție și ca prestigiu.

După expunerea problemelor pe un ton lipsit de concesii, Raportul formulează recomandările, dintre care reținem una care are calitatea că atinge miezul politic fierbinte și care figurează, de altfel, și în rapoartele mai vechi: ”punerea în practică a unui sistem robust și independent de numire a procurorilor de rang înalt, pe baza unor criterii clare și transparente, cu sprijinul Comisiei de la Veneția”.

Avem motive să credem că, în ciuda partizanatelor politice, toată lumea ar fi în cele din urmă mulțumită cu acest lucru. Unii critică furibund bilanțul șefilor de parchete, alții, dimpotrivă, le apără energic poziția, dar instituirea unui sistem cu adevărat transparent de numire și care să asigure o selecție exigentă (în măsura în care e posibil) ar fi de natură să vindece toate frustrările sau cel puțin să le răpească argumentele.