1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Raportul Goldstone

Ce crime de război şi încălcări ale drepturilor omului au fost comise în timpul ultimului război din Fâşia Gaza dintre armata israeliană şi organizaţia extremistă Hamas ?

default

Judecătorul Richard Goldstone

Raportul Comisiei Goldstone publicat la mijlocul acestei luni şi care de azi înainte este dezbătut de Consiliul pentru drepturile omului de la Geneva, este, cu cele aproape 600 de pagini ale sale, nu doar de departe cel mai amplu, mai complex şi detaliat raport despre războiul din Gaza, ci şi cel mai echilibrat dintre ele. Comisia şi-a îndeplinit sarcina de a cerceta fără deosebire "toate cazurile de încălcare a drepturilor omului şi a dreptului internaţional comise în contextul operaţiunilor militare din Gaza între 27 decembrie 2008 şi 18 ianuarie 2009, înainte, în timpul şi în urma acestui interval de timp", indiferent de care dintre părţi.

Referitor la Israel, rezultatul cercetărilor ar fi univoc, a declarat Goldstone la prezentarea raportului :

În baza evidenţelor de care dispunem am ajuns la concluzia că există dovezi convingătoare în privinţa comiterii de către Israel, în cadrul operaţiunilor sale militare, a unor grave încălcări ale dreptului internaţional, atât ale dreptului internaţional umanitar cât şi ale prevederilor cu privire la drepturile omului. Forţele combatante israeliene au comis crime de război şi probabil chiar crime împotriva umanităţii", a susţinut Goldstone textual.

Raportul ONU documentează crimele care, potrivit documentului, ar fi fost comise de forţele combatante israeliene în mare parte sistematic şi cu premeditare. Aceasta ar confirma rapoartele organizaţiilor israeliene şi internaţionale pentru drepturile omului precum B'Tselem, Amnesty International, Human Rights Watch şi medico international, precum şi controversatele declaraţii ale unor soldaţi israelieni publicate în aprilie de cotidianul din Tel Aviv „Haaretz“. Totodată, raportul Goldstone infirmă studiul guvernului israelian, în baza căruia forţele armate evreieşti au fost disculpate de orice vină.

Raportul ONU formulează un rezultat clar şi în privinţa Hamas. Crimelor acesteia îi sunt însă consacrate mult mai puţine pagini, deoarece s-ar fi soldat cu sensibil mai puţine victime şi ar fi provocat mai puţine distrugeri decât cele comise de armata israeliană. Dar evaluarea în special a atacurilor cu rachetă palestiniene asupra oraşelor şi satelor vreieşti este fără echivoc :

Nu există nicio îndoială : rachetele au fost lansate în scopul de a ucide şi răni persoane civile precum şi de a distruge instituţii civile. Acestea sunt grave crime de război şi, posibil chiar crime împotriva umanităţii", a declarat Goldstone.

Documentaţia despre atacurile cu rachetă executate de Hamas şi despre daunele provocate de acestea ar fi putut fi mai complexă, dacă guvernul israelian nu ar fi respins orice cooperare cu Comisia Goldstone împiedicând astfel cercetările în regiunile atacate de Hamas. Prin urmare, dialogul cu primarul oraşului Aşkelon şi a altor responsabili israelieni a trebuit desfăşurată într-un mod extrem de complicat şi costisitor la Geneva.

Guvernul israelian a respins vehement atât misiunea Comisiei cât şi raportul acesteia, drept unilaterale şi profund viciate. În schimb, raportul a fost salutat de organizaţiile evreieşti pentru drepturile omului, care cer ca atât guvernul cât şi autorităţile judiciare israeliene să procedeze, în interval de şase luni, potrivit solicitărilor Comisiei Goldstone, la anchetarea penală a celor ce au ordonat sau executat infracţiunile incriminate de raport.

Aceleaşi solicitări sunt valabile şi pentru Hamas. Dacă Israelul şi Hamas-ul nu vor respecta prevederile raportului, Comisia recomandă transmiterea documentului de către Secretarul general al ONU, Ban Ki Moon, către Consiliul pentru Securitate al ONU. Acesta ar urma să apeleze la Curtea Penală Internaţională.

La întrebarea, dacă va sprijini recomandările Consiliului pentru drepturile Omului ce vor fi formulate astăzi la Geneva, Ban Ki Moon a răspuns :

Sprijin acest raport şi le-am cerut colaboratorilor mei să cerceteze conţinutul documentului cu privire la asumarea responsabilităţii pentru crimele documentate".

Între timp, guvernul israelian a demarat o campanie politică şi diplomatică intensă pentru a dezvălui carenţele raportului Goldstone şi a împiedica adoptarea lui de către Consiliul de Securitate al ONU. Guvernul american şi-a declarat deja oficial sprijinul pentru acest demers israelian, SUA respingând categoric raportul Goldstone.

Autor : Andreas Zumach/Ana-Maria Fischer-Dieskau

Redactor : Petre M. Iancu