1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Raportul încă neoficial al Comisiei

Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti18 iulie 2012

Proiectul raportului Comsiei Europene, care a fost dat neoficial publicităţii, repune în discuţie respectarea criteriilor de bază ale unei democraţii fucţionale.

https://p.dw.com/p/15ZP9
Imagine: picture alliance / Arco Images GmbH

Comisia Europeană va publica astăzi raportul privitor la România. În mod excepţional a fost lăsat să se scurgă către presă un draft, care reprezintă probabil o formă apropiată de cea finală.

Indiferent însă de atenuările sau de agravările care vor fi adoptate, raportul acesta este un eveniment grav în relaţiile României cu UE, căci documentul oglindeşte un regres substanţial. Pentru prima dată de la admiterea în UE la 1 ianuarie 2007, criteriile politice generale fac iarăşi obiectul unui capitol distinct şi al unor observaţii precise.

Astfel se arată că acţiunile recente ale guvernului “sunt de natură să provoace îngrijorări serioase privitoare la respectarea principiilor unei democraţii funcţionale”.

Este de bănuit că turneul prim-ministrului Victor Ponta la Bruxelles nu a schimbat foarte mult opiniile deja formate, dar urme ale trecerii sale se pot totuşi întrevedea, căci proiectul de raport admite că anumite abateri s-au produs într-un context politic extrem de încordat caracterizat de atacuri reciproce.

Totuşi, Comisia nu acceptă acest context politic decât ca pe o explicaţie parţială a unor acţiuni politice care, în opinia sa, ar pune la îndoială respectul faţă de lege şi mai mult decât atât, chiar semnificaţia pe care legea (statul de drept) o are în cadrul unui sistem democratic pluralist.

Odată ce raportul va fi publicat în forma sa finală vom arăta în detaliu şi care sunt obiectivele precise care sunt trasate României privind Justiţia, cadrul constituţional şamd.

Deocamdată este important să ne oprim asupra acestei remarci de ordin general: "Guvernul a manipulat procedurile cu scopul de a-şi atinge obiectivele politice". La Bucureşti lectura acestei ciorne a provocat deja în cercurile anti-prezidenţiale o foarte mare frustrare. Cunoscătorii realităţii româneşti nu ignoră un lucru: şi anume că liderii şi simpatizanţii USL sunt gata să recunoască că au manipulat procedurile, dar cu condiţia ca o instanţă neutră să admită că rivalii lor au făcut mereu acelaşi lucru. Este important pentru o reală evoluţie democratică a societăţii româneşti. Dacă preşedintele Traian Băsescu va fi sau nu demis este important, dar mult mai important pentru evoluţia de viitor a României este ca toată lumea să înţeleagă că legea în litera ei strictă reprezintă o cale de a limita abuzul de putere.

Dacă vest-europenii (şi mai ales germanii) nu par atât de încântaţi ca românii de perspectiva unui referendum este pentru că ei sunt păţiţi cu marile mobilizări colective şi au ajuns prin experienţă să pună preţ nu atât pe popularităţi cât pe respectul strict al regulilor.

Dar dacă tabăra prezidenţială va înţelege din această experienţă tristă că va avea pe mai departe dreptul de a număra voturile după cum îi dictează urgenţele agendei legislative, că va putea abuza de proceduri pentru a evita schimbarea de guvern după o moţiune de cenzură reuşită, că îi va fi îngăduit să amâne alegerile atunci când se va găsi în dezavantaj, atunci tonul aspru al Comisiei Europene va fi fără rezultat.

Majoritatea USL a folosit Monitorul Oficial pentru a preîntâmpina o reacţie din partea adversarilor, a iniţiat schimbarea Avocatului Poporului pentru a preveni o contestaţie la Curtea Constituţională, care rămâne, la rândul său, un organism supus prea mult influenţelor politice.

Aşadar ne-am aflat cu siguranţă în miezul unei politici viciate profund, în care toate partidele, când au avut ocazia, au manipulat procedurile în folosul lor.

Situaţia generală a democraţiei româneşti, aşa cum o descrie proiectul de raport al Comisie este dramatică. Dar nu se putea ajunge aici în patru zile. Situaţia aceasta este, cu siguranţă, rezultatul unor abuzuri repetate şi uitate sau tolerate, care au devenit treptat în practica internă regulă neoficială.