1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

Radu Jude: În România se simte ”o creștere a naționalismului și xenofobiei”

Regizorul Radu Jude a participat cu cel mai recent film al său, ”Inimi Cicatrizate”, la festivalul internațional ”Around the World in 14 Films”, care se desfășoară, din 2006, anual la Berlin. (Interviu din 2.12.2016)

La aproximativ un an după câștigarea Ursului de Argint la Berlinală, pentru ”Aferim!”, Radu Jude a revenit în capitala Germaniei cu cea mai recentă producție cinematografică a sa, ”Inimi Cicatrizate”. Filmul, a cărui acțiune se petrece în România anului 1937, este o adaptare liberă după scrierile autorului evreu din România, Max Blecher. ”Inimi cicatrizate”, al 4-lea lungmetraj al lui Jude, a câștigat două premii speciale la Festivalul de Film de la Locarno, Elveția și distincția pentru cea mai bună regie la Festivalul Mar del Plata, Argentina.

În cinematografele din Germania, pelicula rulează începând din 09.02.2017.

DW: Radu Jude, ai declarat că îți place să descoperi lucruri din istoria României care au fost ascunse. A fost acesta punctul de plecare pentru realizarea filmului "Inimi Cicatrizate"?

Radu Jude: Nu neapărat să le descopăr, pentru că nu sunt istoric, ci să mă interesez în ce le privește și să aflu mai multe de la cei care se ocupă cu asta. Parțial, sigur a fost unul din motivele pentru care m-am hotărât să fac acest film, celălalt fiind admirația pentru Blecher și intenția de a-i transforma literatura în cinema. În plus, a fost și dorința de a-l omagia cumva, pentru că, deși e un scriitor cunoscut în comunitatea celor interesați de literatură, nu este totuși un scriitor popular. Nu știu în ce măsură filmul pe care l-am făcut poate să-l impună mai mult gustului publicului din România cel puțin, dar dacă măcar o parte din oameni îi vor citi și cărțile, e un lucru care m-ar bucura. 

Urmăriţi videoclipul 01:55

Radu Jude la Berlin cu ”Inimi Cicatrizate”

Despre ce este vorba în film, pentru cei care nu l-au văzut încă?

Filmul e o adaptare liberă a textelor lui Max Blecher, în special a romanului ”Inimi cicatrizate”, roman autobiographic, în sensul că Blecher a descris în el parte din suferințele lui ca pacient al diferitelor sanatorii unde s-a tratat de tuberculoză osoasă, o boală care se trata în anii 1930 prin imobilizarea în ghips, o imobilizare pe termen lung. Filmul vorbește despre confruntarea asta cu boala, cu suferința, cu moartea. Pe de altă parte - pentru că eu am mutat povestea din Franța, unde se petrece ea în romanul lui Blecher, la Marea Neagră - este și fundalul creșterii antisemitismului în România acelor ani.

Era perioada dinaintea celui de-al doilea Război Mondial și a pogromului de la Iași

Pentru mine lucrurile astea s-au legat în momentul în care am filmat mormântul lui Blecher în cimitirul evreiesc din Roman pentru finalul filmului. Nu știam că acolo există și o groapă comună unde sunt îngropate câteva mii, cred, din evreii omorâți în primul dintre trenurile morții de la Iași.

Crezi că, fiind internat în clinică pe o perioadă atât de lungă și izolat de ”lumea reală”, Blecher era conștient de antisemitismul care se răspândea în România în vremea aceea?

Cu siguranță, deși nu a vorbit despre asta în textele scrise, cel puțin. Cu siguranță trebuie să fi vorbit cu Mihail Sebastian, unul dintre prietenii lui. Sebastian îl vizita des la Roman, după ce s-a întors din periplul ăsta prin sanatorii. Mihail Sebastian era foarte conștient și foarte sensibil la creșterea antisemitismului, a și scris mult despre asta, nu doar în ”Jurnal”, dar și în cărțile publicate, ”De două mii de ani” sau ”Cum am devenit huligan”. Greu de imaginat că nu ar fi fost conștient. Nu aveai cum să nu fi.

Sanatoriul de la Eforie Sud, nerenovat, a reprezentat cadrul perfect pentru realizarea filmului, a cărui acțiune se petrece la finele anilor 1930.

Da, noi am filmat în fostul sanatoriu de tuberculoză osoasă de la Eforie Sud, unde Blecher chiar a stat o perioadă și a fost singurul loc posibil, pentru că era aproape de mare și în ce privește arhitectura și locurile în care am putut să construim decoruri era foarte potrivit.

În străinătate se vorbește mult despre acest ”new wave”, nou val al filmului românesc, după multitudinea de succese cinematografice din ultimul deceniu. Ce e nou în felul în care se concep filmele în România? Care este elementul comun al succesului?

Cred că un critic de film competent – sunt foarte puțini în România – ar putea răspunde mai bine la întrebarea asta. Nu știu, cred că are legătură și cu faptul că sistemul de finanțare a permis unor cineaști tineri să se afirme, să primească bani și să-și poată face filmele. Un lucru care a fost, în mod evident, esențial.

Crezi că există similitudini între pulsul societății actuale și cel din 1937, în ceea ce privește antisemitismul, rasismul, xenofobia?

În mod evident ele există, nu știu dacă proporțiile sunt îngrijorătoare în România, nu am studiat asta și nu am mijloacele să o fac. Cred că este o creștere, cel puțin a naționalismului și a xenofobiei și a admirației față de extremismul anilor 1930. Sunt foarte mulți admiratori ai mareșalului Antonescu, ai lui Codreanu, e plin de admiratori ai extremei drepte. Ce înseamnă asta? Sper că nu înseamnă nimic. Nu știi niciodată. 

Urmăriţi videoclipul 00:48

Radu Jude despre antisemitism în România zilelor noastre

Plecând de la numele tău și de la subiectul filmului ”Inimi cicatrizate” te-ai confruntat cu speculații, cum că ai fi regizor de origine evreiască?

În România s-a speculat - și mai ales pentru că în unele interviuri am spus că următorul meu film va avea ca temă reprezentarea, sau imposibilitatea reprezentării masacrului de la Odesa comis de Armata Română în 1941 - și atunci toate comentariile de la interviurile acestea, zeci, sute de inși care spuneau ”un jidan scârbos, ar trebui omorât”, ”uită-te la numele lui, sigur ăsta e jidan”, ”te…în gură de jidan”, ”mă…pe tine” etc. Acum dacă sunt ei reprezentativi, nu știu.

Ce va aduce acest nou film?

Sper să fac un film care se ocupă cu dificultățile reprezentării istoriei în artă, în film în principal, dar nu numai. Studiul de caz este masacrul făcut în Odesa în octombrie 1941 de Armata Română, care a omorât zeci de mii de evrei din ordinul direct al lui Antonescu. E un alt subiect care, deși asumat oficial – raportul Elie Wiesel menționează și îl descrie destul de precis, dar negaționismul e destul de ridicat în interiorul societății românești și admirația isterică față de Antonescu și antisemitismul existent (așa, teoretic, pentru că evrei nu prea sunt în România)  - pare controversat. Deși din punctul meu de vedere nu e nimic controversat aici. Ce e controversat?

Interviu: Lavinia Pitu

Audio şi video pe aceeaşi temă