1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

PUNŢI DE SUFLET

Războiul modern şi morala

Roboţii i-ar putea înlocui pe ziarişti. Pot rosti diverse propoziţii, utiliza autonom studiouri de transmisie ori efectua munca de operator. În războaie au şi început să se substituie militarilor.

default

Războiale roboţilor - cadru dintr-un serial tv transmis în Germania

S-ar putea ca mulţi jurnalişti să fie nevoiţi în curând să-şi caute de lucru. Cel puţin dacă se va întâmpla după cum prooroceşte Noel Sharky, profesor la universitatea Sheffield.

Potrivit lui, roboţii i-ar putea înlocui în curând pe oameni în diverse activităţi ale mass-media. În războaie au şi început să se substituie militarilor.

La "Forumul Global Media", organizat de Deutsche Welle între 3 şi 5 iunie curent, profesorul Sharky va conduce un workshop pe tema „Războiului modern şi aspectele lui morale”.

Din fericire pentru ziarişti, roboţilor le lipseşte încă personalitatea şi capacitatea judecăţii de bun simţ a omului. Ceea ce nu înseamnă că Noel Sharky bate pur şi simplu câmpii.

Profesorul britanic e un tezaur de informaţii despre robotică. Omul ştie enorm despre inteligenţa artificială inspirată din biologie, despre înzestrarea roboţilor cu însuşirea de a exprima emoţii umane, despre emisiuni tv pentru copii în care se războiesc unii cu alţii mici roboţi de jucărie, şi altele asemenea.

În plus, Sharky e dotat deopotrivă cu o puternică personalitate şi cu o doză consistentă de umor. În calitatea sa de specialist al neurologiei în domeniul computerelor Sharky a declarat la un moment dat ziarului londonez The Guardian că "soluţionarea unei probleme declanşează o senzaţie comparabilă cu un orgasm intelectual".

Pasiunea pentru gândirea despre gândire şi pentru tehnologie l-a urmărit o viaţă întreagă. Sharky a studiat rând pe rând psihologia, politehnica, filosofia, epistemologia, lingvistica şi informatica.

Şi-a dedicat bună parte din studii relaţiei dintre roboţi şi războaiele moderne. Cu atât mai interesante promit să fie explicaţiile sale cu privire la raporturile dintre securitate, lupta militară cu roboţi şi respectarea drepturilor omului.

Potrivit lui Sharky, doar în Irak şi Afganistan operează pe moment între 4 şi 6 mii de roboţi aflaţi în slujba forţelor armate. Participarea lor la diverse bătălii modifică substanţial natura conflictelor militare şi reclamă ca atare unor directive noi de drept internaţional.

Roboţii nu pot de pildă distinge între combatanţi şi civili şi nu li se poate ordona să adopte decizia de a ucide dacă nu se doreşte violarea principiilor unui război drept şi a convenţiilor de la Geneva.

Pentru că, deocamdată, nu există sisteme senzoriale şi optice destul de performante ca să-i înzestreze pe roboţi cu însuşirea de a distinge între obiective militare legitime şi ilegitime.

Iar acestea nu sunt două dintr-un număr imens de probleme, legate de utilizarea roboţilor pe câmpul de luptă.