1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Războiul din Irak a luat sfârşit?

La şapte ani de la răsturnarea dictatorului Saddam Hussein de la putere, armata americană şi-a retras ultimele trupe combatante din Irak.

Operaţiunea Iraqi Freedom este oficial încheiată

Operaţiunea "Iraqi Freedom" este oficial încheiată

"A sosit sfârşitul războiului din Irak", au anunţat la unison agenţiile de ştiri din Statele Unite la ora 20, ora locală. Câteva minute mai târziu, Departamentul de Stat american a confirmat că ultima unitate de luptă, constând din 2.000 de soldaţi, tocmai a trecut graniţa care desparte Irakul de Kuweit.

Retragerea oficială a trupelor americane din Irak s-a desfăşurat cu câteva zile mai devreme decât fusese prevăzut iniţial. Preşedintele Barack Obama a promis de curând în faţa mai multor verterani de război, că misiunea militară din Irak va fi încheiată la 1 septembrie.

"Exact asta facem. La timp, aşa cum am promis", a declarat şeful Casei Albe.

Prin retragerea trupelor din Irak, Barack Obama respectă cea mai importantă promisiune privind politica externă făcută în campania electorală, promisiune prin care actualul preşedinte s-a distanţat atât faţă de predecesorul său George W. Bush cât şi faţă de contracandidata sa în alegeri, Hillary Clinton. Punctualitatea retragerii trupelor din Irak, cu puţin înaintea algerilor pentru Congres, este un mesaj foarte important.

"Până la sfârşitul lunii vom aduce 90.000 de soldaţi înapoi acasă", a spus Barack Obama.

US-Truppenabzug aus dem Irak

Soldaţii americani din brigada a patra, trecând graniţa în Kuweit

Iar pentru ca mesajul său să ajungă şi la alegători, preşedintele nu a ezitat să repete în faţa veteranilor: "Ştiu că trimit trupe suplimentare în Afghanistan, dar aduc şi mai mulţi soldaţi acasă din Irak."

Şeful Casei Albe ştie că americanii sunt sătui de războaie. Totuşi, 56.000 de militari vor rămâne în Irak, pentru a antrena trupele autohtone şi pentru paza unor obiective de interes americane. În acelaşi timp, soldaţii rămân în ţară şi pentru a putea acţiona rapid şi în forţă în cazul în care izbucnesc rebeliuni. Ultimul militar american va părăsi ţara abia la 1 decembrie 2011.

Operaţiunea "Iraqi Freedom" (Libertatea irakienilor) a fost declarată încheiată. Preşedintele Barack Obama s-a decis să redenumească misiunea din Irak începând cu 1 septembrie "New Dawn" (Orizonturi Noi), un nume care aminteşte de evenimente dureroase din trecut. "New Dawn" a fost iniţial denumirea aleasă de fostul guvern Bush pentru asaltul trupelor americane asupra oraşului irakian Falludja, acţiune care a făcut sute de victime în rândul civililor.

Cu 535 de victime civile, luna trecută se numără printre cele mai sângeroase din ultimii doi ani. La cinci luni după alegeri, Irakul nu are încă un executiv apt de guvernare, iar recent, un atentator sinucigaşi a ucis 50 de persoane în Bagdad.

Autor: Ralph Sina/ Maria Pascu
Redactor: Medana Weident

Vă mai recomandăm