1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Război subteran anti-anticorupţie

În replică la acuzaţiile plauzibile de corupţie vehiculate de către DNA la adresa cuplului Victor Ponta-Sebastian Ghiţă, a intervenit, printr-un influent jurnalist român, anonima. Şi anume una "semnată”. De "surse".

În siajul ei, s-a lansat şi un amplu atac anti-anticorupţie.

Dosarul Ponta-Ghiţă-Blair a devenit notoriu. Potrivit lui, magnatul de presă şi-ar fi cumpărat un loc eligibil pe listele PSD furnizându-i fostului premier Ponta cei 220.000 de euro necesari achiziţiei unei vizite a lui Tony Blair în România. Una în stare să-i crească amicului politic al lui Ghiţă acţiunile la bursa popularităţii româneşti.

Până aici, atacul la marea corupţie. Contraatacul n-a întârziat. Anonima, potrivit căreia „Dosarul Ponta-Ghiţă-Blair” e „sută la sută producţia DNA. SRI nu are nicio contribuţie” ar fi semnat-o nişte „surse”. Cum care surse? Ale serviciul secret intern, reiese din „analiza” dedicată DNA de ziaristul cu pricina.

Care, în baza intervenţiei de o „soliditate” şi „credibilitate” ieşite din comun a „surselor din Serviciul Român de Informaţii”, dorind „ca această explicaţie să ajungă la public” atacă pe site.ul Tolo.ro, nu doar DNA. Ci, voluntar sau involuntar, prin această instituţie, pe şefa ei şi a procurorilor anticorupţie, ba chiar, indirect, anticorupţia în sine. Şi, nu în ultimul rând, tot implicit şi fără să-l numească, pe Liviu Dragnea ( un penal şi el, dar în acest caz, probabil, nevinovat).

Ziaristul, care publică anonima atribuită „surselor din SRI” şi se lansează în baza ei în speculaţii de ajutor nu doar pentru Ponta-Ghiţă, ci pentru întregul sistem oligarhic, cel dependent de trafic de influenţă ca omul de aer, sugerează că magistraţii lui Kövesi ar face nu justiţie, ci politică.

Proba principală la dosarul de politizare pe care Tolontan îl construieşte DNA rezidă într-o frază a procurorilor anticorupţie. E conţinută în comunicatul prin care DNA anunţă investigarea lui Victor Ponta pentru prezumtiva facilitare a vizitei lui Blair la Bucureşti, pe bani grei care ar fi fost obţinuţi în schimbul locului eligibil dăruit de ex-şeful PSD lui Ghiţă.

DNA declară că „acest mecanism fraudulos este de natură a aduce grave prejudicii democraţiei, care presupune ab initio ca persoanele care acced în funcţii de demnitate publică să fie alese de către popor potrivit principiului reprezentativităţii pe criterii de competenţă profesională şi probitate.”

Ziaristul care publică anonima citeşte însă această declaraţie ce ţine de evidenţe şi de un elementar bun simţ, iar nu de vreo agendă politică, în cheia unui thriller politic. O vede enorm şi o simte monstruos. Ar fi, potrivit lui, „o premieră” prin care parchetul anticorupţie ar decide „printr-un document oficial...ce e OK şi ce nu e OK să alegem noi”.

Mda. Aşa o fi oare? Păi să ne bucurăm în acest caz. Să ţopăim într-un picior, entuziasmaţi că, în sfârşit, avem "opţiuni". Cea pe care vrea să ne-o procure, s-o apere, ori să o garanteze Cătălin Tolontan, luându-se în piept cu anticorupţia, este aceea de a alege politicieni corupţi şi incompetenţi. Şi de a ne alerta, că DNA, acest monstru politizat, vrea să ne-o ia, punând sub acuzare politicieni ‚antipatici', despre care, dacă i-am da crezare gazetarului sportiv, n-ar fi vorba defel.

Realitatea simplă e că scopul existenţei DNA e să cureţe de corupţi vârfurile statului român. Iar aceste vârfuri sunt, din păcate, politice. Pâinea de toate zilele a DNA e deci politicianul, de vreme ce marea corupţie românească se ascunde în încrengătura dintre politică, viaţa de afaceri, presă şi justiţia care în România n-a existat veacuri la rând decât nominal, ca o entitate pe deplin sau parţial politizată. A demonstra înţelegerea vieţii politice, a legilor, regulilor şi principiilor ei de temelie e tot ce poate fi mai firesc pentru o instituţie a justiţiei care urmăreşte să pedepsească delictele ce le încalcă şi le corup.

Realitatea simplă e că DNA furnizează, într-adevăr o „premieră”, cum spune Tolontan. Dar nu în sensul în care foloseşte acest cuvânt ziaristul român. Ci în sensul în care această instituţie creată cândva de Monica Macovei a oferit românilor prima mostră de justiţie realmente independentă din istoria ţării.

Ceea ce nu înseamnă că ar fi infailibilă. Sau mai presus de critici îndreptăţite. Ci doar că activitatea ei trebuie judecată extrem de sobru înainte să se treacă la desfiinţarea ei, fie şi doar retorică, prin rechizitorii revoltate, formulate în baza unor anonime şi a unor interese câtuşi de puţin transparente, într-un stat în care echilibrul puterilor continuă să fie, ca şi independenţa justiţiei, extrem de precar.

Pe moment mingea e în curtea SRI. Intervenţia jurnalistului român sugerează voluntar sau involuntar observatorilor, că, înainte de proximele alegeri, serviciul secret intern încearcă să-i apere pe Ponta şi pe Ghiţă şi, implicit, să-i dezavueze adversarii gen Dragnea, faultând, concomitent, popularul DNA.

Indiferent dacă lucrurile stau aşa ori nu, SRI trebuie să ia atitudine şi s-o facă în mod credibil. Ştie serviciul de informaţii intern despre prezumtivele „surse” din interiorul său care se distrează remiţând presei anonime? „Vrea SRI să-l salveze pe Ponta”, după cum se întreabă Sabina Fati într-un editorial din România Liberă? Se disociază conducerea agenţilor secreţi de „surse”? Sau şi le asumă?

Invariabila reacţie pe care mi-o provoacă asemenea istorii cu iremediabil iz de scrisoare pierdută, nelipsite înaintea mai tuturor alegerilor româneşti, e una de amuzament caragialesc combinată cu o uşoară senzaţie de greaţă. E clar că independenţa justiţiei nu-i încă defel bătută în cuie, la Bucureşti. Iar democraţia? Se-ndepărtează parcă, din păcate, în loc să se apropie.