1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Război declarat Indiei

Alegerile româneşti nu sunt analizate în presa apuseană decât marginal. Măcelul de la Bombay, terorismul islamist, criza financiară şi recesiunea economică obturează subiectul politic românesc.

default

Hotelul Taj Mahal, atacat de terorişti şi părăsit de porumbei arzând la Bombay

Die Welt de la Berlin publică totuşi un amplu reportaj despre scrutinul românesc, cu referiri la caracterul parţial uninominal. „Cu muzică populară şi olimpici la cules de voturi” se intitulează articolul, ce reia între altele declaraţiile lui Adrian Năstase. Fostul premier pesedist se apără de acuzele de corupţie la adresa lui, calificându-le drept „o campanie murdară”. Năstase îşi mai autoelogiază prestaţia ca şef de guvern, criticând administraţia care i-a succedat. Ziarul citează aprecierea agenţiei de rating Standard & Poor’s, potrivit căreia investiţiile în România ar fi extrem de riscante. Mai aflăm din reportaj că, „avansând clasice promisiuni socialiste de redistribuire a averilor, fostul partid comunist, PSD”, a reuşit să devanseze PDL în sondaje. Ziarul berlinez, care critică masivul „cult al personalităţilor” declanşat de uninominal îşi mai informează cititorii în legătură cu indiferenţa şi oboseala electorală a multor români. Din această luare de puls a României din ajunul alegerilor lipseşte fatal o critică adecvată a marginalizării temelor cu adevărat importante pentru viitorul ţării, precum reforma justiţiei, lustraţia, şi repararea nedreptăţilor comise de regimurile comunist şi postcomunist.

Şi în vest se refulează cu plăcere. Comentatorii occidentali care abordează baia de sânge de la Bombay nu fac nici ei excepţie. Nu puţini caută să depisteze rădăcinile atentatelor în cauze locale, în clivaje sociale precum discrepanţa dintre săraci şi bogaţi, ori în discriminarea musulmanilor.

Frankfurter Allgemeine Zeitung examinează crescândul prestigiu al marii puteri în devenire care este India, scriind: „Ceea ce indienii n-au vrut să admită multă vreme este faptul că ţara s-a transformat într-un nou centru al extremismului islamist, că s-a prefăcut într-un mediu propice promovării propriului terorism musulman”.

Westdeutsche Zeitung nuanţează, scriind că, „dincolo de rădăcinile sale naţionale, terorismul dezlănţuit în India se simte parte integrantă a jihadului musulman global antioccidental, în speţă al războiului sfânt islamic, simbolizat de al Quaida”. Stuttgarter Zeitung relevă că Bombay e, „pe plan global, un centru nervos financiar, care se dovedeşte mai vulnerabil decât New Yorkul sau Londra. Atentatele se îndreaptă împotriva globalizării ţării, a orientării ei spre occident şi contra reconcilierii cu Pakistanul”, precizează cotidianul din Stuttgart.

Suedwest Presse cere o reacţie moderată din partea autorităţilor. Iar

la Berlin Die Welt pune degetul pe rană, explicând dedesubturile războiului terorist declarat Indiei de către islamişti. „Masacrul de la Bombay reprezintă o nouă calitate a terorii, menite să torpileze modelul de succes economic indian”. Teroriştii au încercat „să-şi ascundă sursele externe, arborând o mască indiană, spre a-şi înlesni misiunea de a recruta noi adepţi pe sub-continent”. În fapt, „atentatele n-ar fi putut avea loc fără susţinerea logistică străină, pe care ar putea-o oferi reţele de felul al Quaidei. Martorii relevă că teroriştii s-au concentrat să identifice americani şi britanici, iar atacul asupra unui centru evreiesc devoalează de asemeni semnătura antisemită a internaţionalei teroriste. Ţelul ei final este distrugerea societăţii deschise, pluraliste”.