1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Războaie nedeclarate

Două războaie, cel al teroriştilor din Siria şi Irak împotriva creştinilor, precum şi cel nedeclarat, al Rusiei, purtat în Ucraina, îi preocupă în continuare, în cel mai înalt grad, pe comentatorii occidentali.

Luptător kurd în apropiere de Mosul

Luptător kurd în apropiere de Mosul

Nu puţini atrag atenţia şi asupra situaţiei de tot inconfortabile în care a alunecat Germania din pricina agenţilor ei secreţi.

O situaţie extrem de jenantă s-a creat după ce s-a divulgat că, în ciuda amplei indignări oficiale iscate de supravegherile NSA efectuate în Republica Federală, serviciile secrete germane s-au comportat cam la fel ca americanii în Germania. I-au spionat pe prieteni. În speţă pe şefa diplomaţiei americane, Hillary Clinton. Şi pe turci, a căror ţară e membră a Alianţei Nord-Atlantice.

În context, varii oficiali germani relevă că Turcia nu e America, iar parteneriatul cu turcii nu are aceeaşi valoare ca alianţa cu SUA. Dar comentatorii sunt, în majoritatea lor, sceptici. Nu puţini se exprimă ironic sau chiar caustic.

Neue Zürcher Zeitung, de pildă, relevă că „spionatul între prieteni nu e câtuşi de puţin exclus” şi nu e nici „vreun păcat tipic american” (aşa cum s-a pretins multă vreme în Germania). Conform presei, guvernul german ar fi cerut încă din 2009 serviciului secret extern al Republicii Federale să-i supravegheze pe turci. În reacţie, turcii i-au acuzat pe germani de ipocrizie.

Pe de altă parte, s-a susţinut că interceptarea unei convorbiri purtate de Hillary Clinton s-ar fi produs din întâmplare, înregistrarea fiind apoi ştearsă. Ziarului elveţian pretinsa coincidenţă i se pare, ce-i drept, „posibilă, dar stranie, când în cauză sunt demnitari de rang înalt precum Clinton sau Kerry." Cotidianul din Zürich îşi manifestă scepticismul şi în legătură cu anunţata ştergere a înregistrării convorbirii purtate de Clinton.

Şi mai sardonic e Münchner Merkur, care scrie: „Nu degeaba sunt serviciile secrete ceea ce sunt – pentru că spionii fac tot ce le stă în puteri să mai zărească şi lucruri tăinuite. E totuşi reconfortant să ştii că agenţii secreţi germani sunt în stare să pătrundă în mobilul unora ca Hillary Clinton sau John Kerry, chiar dacă interceptările au fost, cum s-a pretins, accidentale. În raportul său cu SUA, guvernul german ar face bine să se folosească de acest prilej pentru a preda la garderobă rolul său de amant jignit, o partitură de o stupizenie insuportabilă”.

Die Welt manifestă multă înţelegere pentru executivul berlinez, reliefând că supravegherea lui Clinton "n-a fost sistematică", iar Turcia, deşi partener al Germaniei în NATO, nu e totuşi un prieten apropiat. Apoi, „pacea n-o obţii pe gratis şi chiar şi o ţară paşnică precum Germania e obligată să recurgă la servicii secrete a căror activitate nu corespunde integral unor concepţii morale particulare”.

În plus, "nu orice scandal e un scandal", crede şi Mannheimer Morgen. Ziarul din Mannheim face de asemenea o diferenţă între state occidentale ca SUA, Marea Britanie şi Franţa, pe de o parte, iar pe de alta Turcia, „o ţară producătoare de trafic de droguri şi de oameni, de extremişti kurzi şi de predicatori musulmani care instigă la ură”.

Dar alte ziare sunt net mai puţin îngăduitoare şi acuză guvernul german de făţărnicie. Rheinische Post, de pildă, crede chiar că divulgarea spionajului german efectuat la adresa Turciei şi a şefei diplomaţiei americane aruncă în penibil executivul de la Berlin. Ar fi vorba de o mostră de vădită ipocrizie. Guvernului Merkel ar trebui să-i fie ruşine”până în măduva oaselor”. Fiindcă „e ridicol la maximum să le ţii altora lecţii despre coexistenţa paşnică, pe care tu nu ţi le asumi. E vorba de o duplicitate incontestabilă ... germanii au un serviciu de spionaj care e de sperat că-şi face datoria, inclusiv de a culege informaţii considerate importante. Alţii spionează. Şi noi la fel. A susţine altceva înseamnă să minţi," mai afirmă Rheinische Post.

Ample spaţii se alocă şi necesităţii ajutorării luptei antiteroriste a kurzilor din Irak, prin livrarea de arme germane către singurii în stare să ţină piept pericolului genocidal emanând de la extremiştii suniţi ai Statului Islamic. În context, influentul săptămânal Der Spiegel abordează argumentele pacifiste în baza cărora s-au blocat până acum asemenea exporturi către kurzii din nordul Irakului şi evidenţiază cât de puţin justificate sunt ele din unghiul propriei logici antirăzboinice.

Potrivit publicaţiei, „Germania trimite ajutoare (umanitare) kurzilor într-un ritm record, această urgenţă ascunzând o modificare de principiu a poziţiei Berlinului, care se arată (mai nou) gata să-şi asume responsabilităţi sporite în lume. Deviza supremă este caracterul paşnic. Germania nu trebuie să mai devină vreodată sursa unei agresiuni. Dar, conform lecţiilor istoriei, şi cel paşnic e silit uneori să-şi abandoneze pacifismul, dacă vrea să pună capăt războaielor sau să le zăgăzuiască”.

Or, în conformitate cu acest principiu de bun simţ enunţat de revista Der Spiegel, ar fi poate normal ca germanii să le acorde şi ucrainenilor ajutorul militar cerut de Kiev. „Ruşii poartă un război nedeclarat în Ucraina”, a susţinut, la postul naţional german de radio, Deutschlandfunk, istoricul Karl Schlögel, cerând „ajutorarea ucrainenilor” şi „despărţirea de vechea strategie a disuasiunii, aplicată în războiul rece de NATO”, de vreme ce această strategie e caducă. Dar forma ajutorului de acordat Kievului rămâne extrem de controversată în Europa.