1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Rămân grecii fără bani în conturi?

Ministrul grec al Finanțelor, Yanis Varoufakis, a negat, scrie Financial Times, existența unui plan conform căruia statul ar opri 30 la sută din depozitele bancare de peste 8.000 de euro.

Yanis Varoufakis a declarat, într-o postare pe Twitter, că știrea publicată de FT despre un asemenea plan ar fi un ”zvon malițios”.

O recapitalizare pentru Grecia ar fi similară cu cea din Cipru în 2013, când depozitele neasigurate ale clienților de peste 100 de mii de euro au fost confiscate. Publicația a citat surse care indică, în aceste condiții, o restructurare completă a sectorului bancar, dacă Grecia ar reveni la programul de bailout. Dar Louka Katseli, șefa Asociației băncilor grecești și președinta Băncii Naționale a Greciei, a negat raportul, numindu-l ”lipsit de substanță”.

În conformitate cu directivele bancare UE, depozitele în Grecia sunt garantate până la 100.000 de euro. Dar după scurgerile de capital din ultimele luni, puține conturi mai conțin astfel de sume. Unul din patru greci e șomer, iar economia a scăzut cu un sfert, din 2009.

Referendum

Casă de schimb valutar în Grecia

Casă de schimb valutar în Grecia

Patru sondaje de opinie publicate vineri indică victoria celor care ar vota cu DA, iar un al cincilea sondaj îi arată câștigători pe cei care ar vota NU, adică împotriva măsurilor cerute de finanțatorii externi.

Varoufakis a declarat la postul de televiziune britanic Channel 4 că Syriza nu va demisiona, chiar dacă Grecia ar vota pentru înțelegerea cu creditorii la referendumul de duminică: ”Dacă DA câștigă, avem obligația față de alegători să ne asigurăm că o înțelegere care nu ne-a plăcut, despre care nu am crezut că e viabilă, dar care a reprezentat opțiunea poporului, va trece de parlament”, a declarat acesta.

Vineri seara, premierul Alexis Tsipras a apelat din nou la conaționalii săi să voteze cu NU.

Grecia va fi lovită de un colaps financiar și economic, dacă guvernul va refuza să-și plătească datoriile, iar BCE va declara falimentare băncile grecești.