Războiul „sfînt” şi paloşul său

„Primul genocid al secolului 21 are loc în Darfur”, a avertizat zilele trecute actorul american George Clooney, în Consiliului de Securitate ONU, cerînd, împreună cu laureatul premiului Nobel pentru pace, Elie Wiesel, un scriitor evreu originar din România, intervenţia Comunităţii Internaţionale. In Darfur, miliţiile arabe ale regimului de la Kartum au asasinat pînă în prezent sute de mii de oameni, forţînd alte două milioane şi jumătate de persoane să ia calea pribegiei. Sudanul refuză însă prezenţa căştilor albastre în Darfur, unde, în urma retragerii trupelor Uniunii Africane populaţia locală s-ar putea vedea cu totul la cheremul torţionarilor şi exterminatorilor ei. Or, potrivit ziarului britanic The Times „cheia soluţionării crizei din vestul Sudanului se află la Beijing, devreme ce problema rezidă în pătrunderea pe cît de nemiloasă pe atît de cinică a Chinei pe continentul african. China părea să fi descoperit la un moment dat, ca şi SUA în Orientul Mijlociu, că, deşi aduce beneficii economico-politice, cooperarea cu dictatorii e problematică întrucît asemenea regimuri tind spre instabilitate. La Kartum”, mai scrie ziarul, „China s-ar putea regăsi de partea rea a istoriei”.

De care parte se află însă Papa? Dar criticii săi musulmani?Atenţia comentatorilor se îndreaptă şi azi spre lumea islamică.

Nu puţini editorialişti analizează însă şi rezultatele alegerilor din Suedia, soldate cu victoria forţelor de centru-dreapta, precum şi cele regionale din estul Germaniei. In context, observatorii se arată şocaţi de succesul neonaziştilor care au reuşit să acceadă în parlamentul din Mecklenburg Pomerania Anterioară, profitînd deopotrivă de carenţele de mentalitate din răsăritul fost comunist al Germaniei, dar şi de neajunsurile economico-sociale din regiune. In plus analiştii scot în evidenţă mult redusa participare la urne, precum şi gravele pierderi înregistrate de marile partide democratice de centru-dreapta şi de centru-stînga. In chestiunea scrutinului suedez, Svenska Dagbladet din Stockholm crede că „social-democraţii s-au aflat prea multă vreme la putere”. Totuşi, Aftonbladet consideră că „schimbarea la cîrma Suediei nu echivalează şi cu una de sistem”.

In ce priveşte regretele exprimate de Papa Benedict al XVI-lea în reacţie la furia iscată în lumea islamică de un fragment din alocuţiunea sa rosită săptămîna trecută la universitatea din Regensburg, Koelner Stadtanzeiger notează că aceste păreri de rău nu pot fi calificate drept o cerere de iertare. Iar „o astfel de cerere ar fi fost de altfel deplasată”. Ziarul critică în schimb sever ameninţările islamice la adresa Suveranului Pontif şi condamnă asasinarea în Somalia a unei călugăriţe, ucise”nu din pricina cuvintelor Papei, ci a confuziei domnind în capetele adversarilor săi”. Stuttgarter Zeitung scoate în evidenţă ce-a vrut papa să spună, făcînd un apel la raţiune ca parte componentă a religiei, prin recursul la experienţa istorică a creştinismului, care „a înţeles că urletele militante nu servesc găsirii adevărului”. Osnabruecker Zeitung salută ceea ce numeşte „efectul moderator” al regretelor papale, precum şi faptul că din unghiul tradiţiilor sale, „Vaticanul a reacţionat de această dată neobişnuit de rapid, salvînd astfel poate multe vieţi de creştini din ţările musulmane”. Ziarul respinge însă categoric acuzele la adresa lui Benedict, reliefînd că reacţiile virulente pe care le-a declanşat discursul său „se întemeiază pe furia şi complexele de inferioritate resimţite de o bună parte din lumea islamică în faţa occidentului şi în special a SUA”.

Neue Ruhr Neue Rhein Zeitung se întreabă ce anume, dincolo de tentativele sale actuale de pacificare îl determinase oare, anterior, pe şeful Vaticanului să spună ce-a spus. „Să-l fi părăsit subit facultăţile intelectuale? Sau a încercat el să lanseze un semnal în favoarea dialogului, însoţit de un avertisment revendicînd musulmanilor să-şi clarifice relaţia cu violenţa?”

De Telagraaf din Haga scrie, că, „deşi Papa şi-a exprimat regretul provocat de faptul că musulmanii i-au resimţit cuvîntarea drept jignitoare, doar cei moderaţi s-au declarat satisfăcuţi, nu însă şi extremiştii. Revolta lor, ca şi absurda interpretare dată discursului lui Benedict al XVI-lea, calificat drept un atac radical la adresa islamului, demonstrează odată în plus că liderii musulmani extremişti şi aliaţii lor politici se folosesc de orice prilej pentru a aţîţa la ură”. Or, în opinia ziarului olandez, occidentul politic şi creştin are obligaţia de a evita să se lase cuprins de valul de ură (islamist).

In fine, nu puţini comentatori, de la ziare precum Le Figaro, Westdeutsche Zeitung şi Dresdner Neueste Nachrichten se arată nedumeriţi de reacţia lumii islamice. Ultimul ziar deplînge manipulările din massmedia musulmană, care dau cîştig de cauză instigatorilor la ură din moschei, întrebîndu-se între altele „cînd se vor auzi oare protestele islamice iscate de deraierile antisemite şi antioccidentale ale preşedintelui iranian Ahmadinedjad?”

Iar Westdeutsche Zeitung notează: „Ce frumos ar fi dacă liderii politici şi religioşi ai musulmanilor ar proceda cu aceiaşi vehemenţă în combatarea jihadului şi a războinicilor lui sfinţi din propriile rînduri. Pentru că ei sunt cei ce, revendicîndu-se de la Mahomed, discreditează Islamul pe care vor să-l răspîndească cu ajutorul paloşului”.