Războiul din Liban – o lecţie de viitor

Nimeni nu se aştepta ca războiul din Liban din vara anului 2006 să fie atît de dur şi să dureze 33 de zile, ştiindu-se că Israelul reuşise în 1967 în doar şase zile să modifice fundamental relaţiile de forţă din Orientul Apropiat şi să-şi adjudece statutul de superputere în regiune.

Iniţial, acţiunea militară a Israelului în Liban s-a vrut o ripostă rapidă dată atacului comis de miliţiile libaneze Hisbollah asupra unei patrule militare israeliene şi răpirii a doi militari.

Ofensiva a durat însă dincolo de limitele scontate iar efectele ei fizice şi psihice au fost în parte neprevăzute.

Sentimentul absolutei supremaţii militare a Israelului a primit unele fisuri, guvernul lui Ehud Olmert a fost criticat pentru riposta militară ”excesivă” dată atacului comis de Hisbollah iar dacă în septembrie curent, conform probabilităţilor, Olmert va demisiona, actul este şi consecinţa tîrzie a modului în care a înţeles să administreze criza, pedepsind întreg Libanul pentru acţiunea miliţiilor şiite.

Israelul părea însă cel mai îndreptăţit să ştie că atacurile comise de Hisbollah nu pot fi curmate prin mijloace militare convenţionale pornind de la faptul că atacurile aeriene, tancurile şi artileria fac victime înainte de orice în rîndul populaţiei civile, aruncînd-o tocmai în braţele miliţiilor Hisbollah.

În cei doi ani care au trecut, aceasta şi-a consoldiat poziţiile în societatea şi politica Libanului, devenind un factor deloc neglijabil.

Nedorita „evoluţie” a fost favorizată şi de considerarea de către Statele Unite a ofensivei militare israeliene în Liban drept componentă a campaniei antiteroriste internaţionale, din care motiv şi tentativele ONU de a institui armistiţiul s-au izbit de impresia acreditată de Washington că Israelul este la doar un pas de victoria împotriva miliţiilor Hisbollah.

Abia cînd această impresie a fost risipită de realităţile de pe teren, armele au tăcut. Era 14 august 2006.

Între timp, Israelul este pe cale de a trage învăţăminte de pe urma acestui război. Lui George W. Bush, care va părăsi curînd Casa Albă, această lecţie nu-i va mai fi de nici un folos iar Europei, toate cele petrecute în urmă cu doi ani , trebuie să-i dea pe mai departe de gîndit.