Războiul condamnărilor la moarte

„Islamul” ar face parte din Germania, precum creştinismul şi iudaismul, a declarat de ziua naţională, preşedintele Republicii Federale, Christian Wulff. Declaraţia, politic fără îndoială corectă, a preşedintelui a stârnit proteste ample în rândul conservatorilor, al căror partid, CDU este şi patria politică a actualului şef al statului german. Unii lideri de opinie din această zonă a spectrului politic s-au grăbit să relativizeze, precaut, dar hotărât declaraţia preşedintelui.

Fostul lider al Bisericii Evanghelice, Huber, a declarat că spusele preşedintelui echivalează cu statuarea unei misiuni de viitor. Islamul, a declarat alt demnitar creştin-democrat, face parte din realitatea cotidiană a Germaniei, care însă rămâne marcată (cultural şi spiritual) de tradiţiile iudeo-creştine.

O comoţie similară a stârnit în Germania ştirea uciderii, cu drone ale CIA operând în regiunea de frontieră afgano-pakistaneză, a opt terorişti musulmani cu cetăţenie germană. Oficialităţile au fost luate la întrebări. Sunt ele oare de acord cu programul de lichidări selective, precise şi ţintite de extremişti cărora le cad victimă şi cetăţeni germani? Sunt oare aceste operaţiuni anti-islamiste conforme cu dreptul internaţional?

Iată o întrebare la care, ca şi în dosarul războaielor preventive, nu există un răspuns clar. Terenul pe care e clădită teoria aplicării legitimei apărări în astfel de operaţiuni e nesigur. Când le practică israelienii se iscă automat o maree de proteste internaţionale. Condamnări asidue, chiar dacă mai puţin virulente recoltează în genere şi americanii pentru campania lor de raiduri cu avioane fără pilot, pe care administraţia Obama le-a intensificat într-un mod fără precedent.

Întru judecarea lucidă şi raţională a chestiunii e bine să se aibă în vedere cine sunt persoanele astfel atacate. În genere, indivizii eliminaţi de israelieni sau americani prin execuţii extra-judiciare sau raiduri de bombardament chirurgicale au comis ori sunt pe cale să comită crime şi fac parte de regulă din sângeroase grupări teroriste, calificate ca atare de democraţiile occidentale. Că sunt „terorişti” sau „luptători pentru libertate”, după cum se auto-califică ei înşişi, pare, fireşte, să depindă de punctul de vedere al celor ce se raportează la ei.

În fapt există un criteriu relativ clar care distinge net între caracterul legitim şi ilegitim al unor condamnări la moarte. Ilegitimă în chip net e cea, ordonată printr-o „fatwă” (judecată religioasă) islamică, iraniană, a scriitorului britanic Salman Rushdie bunăoară.

Dar cum e cu includerea pe lista americană a „executabililor” a fanaticului lider islamist americano-yemenit Anwar al Awlaki, el însuşi autor de „fatwe” ucigaşe la adresa unor ziarişti occidentali acuzaţi că l-ar fi „jignit” pe profetul Mahomed sau Islamul.

Şi această hotărâre este discutabilă, nu în ultimul rând pentru că este prima, de acest fel, din istorie, care vizează un cetăţean american. Dar implicarea lui Awlaki în numeroase operaţiuni teroriste anti-americane transformă această decizie într-un act defensiv legitim, de vreme ce şi guvernul american, spre deosebire de căpeteniile teroriste, e ales în mod democratic, fiind ca atare legitim şi în drept să-şi apăre cetăţenii.

În măsura în care se instruiau în vederea declanşării de acte teroriste, islamiştii germani ucişi la frontiera afgano-pakistaneză nu sunt nici victime colaterale, nici persoane care să poată invoca dreptul de a fi apăraţi de statul german. Dar e uciderea lor legitimă din unghiul dreptului internaţional? Răspunsul la această întrebare e ambiguu.

În războiul contemporan, inclusiv în cel al condamnărilor la moarte reciproce, fronturile clare şi judecăţile morale categorice par să fi dispărut de mult. Islamiştii din Hamburg, din SUA, sau Marea Britanie, eliminaţi prin drone, au făcut şi ei parte din realitatea cotidiană germană, americană şi britanică. Dar e posibilă oare disocierea lor, politic corectă, de religia de la care se revendică?

Autor: Petre M. Iancu

Redactor: Vlad Drăghicescu