1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Războinicul Obama

9 septembrie 2011

Discursul rostit de preşedintele american Barack Obama în faţa Congresului demonstrează, o dată în plus, cât de bine ştie să lupte şeful Casei Albe când este pus cu spatele la zid.

https://p.dw.com/p/12Vtv
Preşedintele Obama în faţa Congresului
Preşedintele Obama în faţa CongresuluiImagine: dapd

Cu un an şi două luni înaintea alegerilor prezidenţiale din Statele Unite, criza locurilor de muncă, mai acută ca oricând, l-a scos la atac pe şeful Executivului de la Washington. Altfel decât în tărăgănata dezbatere privind reforma sănătăţii sau în sterila bătălie pentru ridicarea plafonului datoriilor publice, Barack Obama nu a mai aşteptat iniţiative legislative ci a venit chiar el cu propunerile în faţa Congresului. E drept că ceasul e cam al 12-lea, atât pentru piaţa muncii cât şi pentru conjunctura economică. Şomajul s-a cocoţat la nivelul de 9,1%. Recesiunea continuă să pândească. Cu un Congres bogat în neoconservatori, fără reacţia Casei Albe, economia ar fi rămas, pe mai departe, în aşteptarea autoreglementării.

Preşedintele a pus pe masa Congresului un pachet de măsuri ce ar trebui să mulţumească întregul spectru politic - de la fanaticii reducerilor fiscale până la fundamentaliştii asigurărilor sociale. În faţa parlamentarilor, Obama a propus o reducere a costului asigurărilor sociale pentru angajatori şi angajaţi; pentru aceştia din urmă, în plus, se urmăreşte şi o diminuare a impozitului; de o fiscalitate mai relaxată ar urma să beneficieze şi micii antreprenori. În ce priveşte investiţiile, infrastructura ar urma să fie îmbunătăţită şi pentru şcoli se are în vedere un plan de renovări. Şi tot în şcoli ar urma să fie angajaţi mai mulţi dascăli.

Un supercomitet al Congresului este invitat să decidă, până la finele lui noiembrie, măsurile de reducere a deficitului bugetar cu 1,2 mii de miliarde de dolari. Care pachet de scădere a cheltuielilor începe cu o altă cheltuială, de 450 de miliarde, cât se estimează că vor costa planurile lui Obama.

În principiu, ar fi un proiect realist. Dar nu realismul domină scena politică internă americană. Compromisul este perceput ca o blasfemie, în ambele tabere, dovada cea mai bună, venită nu cu mult timp în urmă, fiind prelungirea până în ultima clipă a soluţiei pentru criza datoriilor publice.

Barack Obama a vorbit, ieri, despre "circ politic". În fapt, este doar o stare de perpetuă campanie electorală. Chiar şi discursul de ieri poate fi, la o adică, folosit în preajma următoarelor alegeri. Preşedintele ar putea arăta spre vinovaţi, în cazul în care, până în noiembrie 2012, când se alege viitorul şef al statului, lucrurile nu se vor mişca pe motiv de blocaj legislativ.

Drept e că nici introducerea pachetului de măsuri nu poate fi o garanţie absolută a succesului imediat. Căci nimeni nu poate forţa angajatul trezit, prin reduceri fiscale, cu un plus de bănuţi în cont să iasă în cel mai apropiat shopping mall şi să cumpere într-o veselie, în beneficiul redresării economiei. Mulţi au datorii de achitat. S-au adunat într-o vreme în care ţara a cheltuit fără echilibru şi a mai şi fost angrenată în două războaie. Poate că economia nu va fi salvată cu 450 de miliarde. Dar pentru a câştiga un scrutin ar putea fi suficient.

Autor: Christina Bergamnn (Washington) / Cristian Ştefănescu
Redactor: Robert Schwartz