1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Quelle: cea mai mare lichidare de stoc din istoria Germaniei

Magazinele Quelle lichidează stocurile. După declararea falimentului, mii de germani au dat năvală să cumpere ce a mai rămas în depozitele retailerului din Fürth.

default

Siteul Quelle, căzut din cauza numărului mare de clienţi

O legendă mare cât o mică disidenţă de colţ de stradă închide porţile. Pentru multă lume, cataloagele primite din Germania prin rude şi cunoştiinţe venite "de dincolo" (un act de nesupunere civică, în sine, pe vremea aceea!) însemnau o formă de rezistenţă la uniformizare şi retorica anticonsumeristă din epoca simplităţii şi sărăciei impuse şi ridicate la rang de virtute de sistemul comunist. Neckermann, Otto şi Quelle au fost semnul clar că viaţa poate fi altfel. Un motor aspiraţional, până la urmă.

Parte a grupului Arcandor AG (împreună cu agenţia de turism Thomas Cook şi lanţul de magazine Karstadt), Quelle, unul dintre cei mai mari retaileri din Germania, a intrat în faza lichidării stocurilor.

În urmă cu puţine luni, instanţele financiare federale invocaseră, drept principal motiv al declarării falimentului, pierderea încrederii clienţilor. Începând de duminică, aceiaşi clienţi, până mai ieri reticenţi, pot comanda online iar de la începutul acestei săptămâni se pot face şi cumpărături directe în cele aproximativ 1200 de magazine. Şi, cum totul se vinde la preţ redus, chiar se înghesuie să o facă.

Duminică spre seară, pagina de web a retailerului a început să dea rateuri, supraîncărcată fiind de accesări şi cereri de produse aflate în stocurile din depozite. Până la miezul primei nopţi, site-ul fusese accesat de 665.000 de ori şi se înregistraseră 19.200 de comenzi.

Riscuri există - iar clienţii şi le asumă. Returnarea produselor este posibilă numai cât timp Quelle mai funcţionează, metoda de stabilire a garanţiei şi soluţiile pentru service sunt încă în faza de clarificare. Nu se mai poate plăti în rate iar în cazul achitării cu cărţi de credit, banii nu mai pot fi recuperaţi întrucât în perioada rămasă până la închiderea definitivă afacerii, banii de abia au timp să ajungă direct în fondul de faliment.

Deutschland Arcandor Quelle Abwicklung Filiale Schild

Lichidare de stoc la Quelle

Chilipirurile sunt, întotdeauna, motivaţia fundamentală a cumpărătorului. Lichidările de stoc de la Quelle încep de la zece procente în cazul electronicelor şi coboară la peste 30% în cazul articolelor de îmbrăcăminte.

Conform responsabililor germani care au valuat situaţia Quelle, în depozite se mai găsesc între zece şi 18 milioane de articole. Ce se va întâmpla cu cei 800 de angajaţi care se mai ocupă de distribuţie nu ştie, deocamdată, nimeni.

Falimentul retailerului se va resimţi şi în afara concernului: Deutsche Post AG (poşta federală germană) a anunţat că aproximativ 400 de angajaţi ai serviciului de curierat rapid DHL îşi vor pierde locurile de muncă prin încetarea livrărilor Quelle.

Lichidările de stoc ale Quelle vin, din punctul de vedere al consumatorilor cel puţin, cum nu se poate mai bine, înaintea lunii marilor shoppinguri. În plus, retailerii rămaşi pe piaţă au şi atras subtil atenţia, prin intermediul autorilor unor comentarii economice din presa germană, că nu doar Quelle a umblat la preţuri. Atâta doar că, din situaţia în care se află, Quelle ar mai putea plusa.

Autor: Cristian Ştefănescu
Redactor: Ovidiu Suciu