1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Putinocraţia

Toată lumea vorbeşte despre miracolul de la Novoşahtinsk. Înainte de a da curs, însă, citatelor extrase din presa zilei, să remarcăm o succesiune de imagini difuzată, în cursul dimineţii, pe mai toate canalele de televiziune din Germania: un prim pachet, filmat la ieşirea din adîncurile de pe malurile Donului; oamenii subteranelor, cu feţele lor negre, schimonosite de teroarea pe care au trăit-o, incapabili să se mai bucure de întoarcerea la viaţă. Coborînd de pe fizionomia disperării, regizorul de montaj a transferat acţiunea în opulenta sală în care ţarul Rusiei îşi reuneşte consiliul de urgenţă. Un contrast şocant - aurul negru al celor care (pentru a prelua un comentariu din NEUE OSNABRUECKER ZEITUNG) nu-şi primesc lefurile cu lunile şi aurul imperiului de care se bucură o mînă de oameni. Cîteva secvenţe de acest gen şi începi să înţelegi maniera brutală în care Rusia a cotit, cîndva, într-un trecut nu foarte îndepărtat, spre stînga proletară.

DIE WELT, la Berlin, face pasul îndărăt în timp: accidentele miniere sunt exact ceea ce-i lipsea lui Vladimir Putin, acum, cînd politica sa nu mai diferă cu nimic de brutalitatea ţaristă din secolul XIX. Şi aminteşte de tăcerea mormîntală a preşedintelui, spre stupefacţia unei naţiuni care privea înmărmurită la cum mor membrii echipajului de pe Kursk. Dar şi de incidentul de la teatrul muzical din Moscova, acolo unde s-a dovedit cît de mult contează, pentru Kremlin, vieţile oamenilor. Ziarul pe care îl citam puţin mai devreme, într-o paranteză, NEUE OSNABRUECKER ZEITUNG , notează că, în chiar ziua miracolului de la mina Sapadnja, o catastrofă de acelaşi gen se încheia mult mai tragic în celălalt capăt al Rusiei. Mîine ar putea să se repete. Aşa cum şi altceva pare a se repeta în Rusia, remarcă, la Viena, cotidianul conservator DIE PRESSE : căderea în dictatură. Deocamdată este "putinocraţie", un autoritarism agresiv.
Şi, crede ziarul austriac, KGB-ul nu a fost atît de puternic şi influent nici pe vremea domniei sovietice. A sosit vremea unei reacţii din partea comunităţii internaţionale, conchide, tot la Viena, ziarul de centru KURIER .

Rămînem în Austria, dar schimbăm tema: dacă opoziţiei de la Moscova nu i se permite dreptul la existenţă, opoziţia de la Londra are probleme cu supravieţuirea. Un pericol pentru Marea Britanie, crede SALZBURGER NACHRICHTEN. EL MUNDO , din Madrid, speră că Partidul Conservator va reuşi să se modernizeze, aşa cum laburiştii au reuşit să-şi atragă sectoarele dinamice ale societăţii. Cu alte cuvinte - cu cuvintele celor de la FINANCIAL TIMES:
conservatorii au nevoie de prorpiul lor Tony Blair.

În Germania se discută despre cercetarea genetică, despre soarta embrionului. Iar dezbaterea, consideră DARMSTAEDTER ECHO , este prea importantă pentru a o abandona în mîinile politicienilor. Societatea trebuie să decidă: fie oferă şanse unor terapii fantastice, fie tabu-izează manipularea celulelor umane. Motivul acestui brusc interes este intervenţia ministrului Justiţiei, Brigitte Zypries, care modifică, puţin, termenii dezbaterii: nu contează cînd începe viaţa (s-a stabilit deja: odată cu fecundarea); important este din ce moment viaţa intră sub incidenţa legilor ce protejeajă drepturile omului. SUEDDEUTSCHE ZEITUNG , din Muenchen, este de părere că acest subiect este absurd: protecţia fiinţelor umane nu suportă etapizare.

Nu putem trece cu vederea Irakul. El se regăseşte şi astăzi în paginile de analize şi comentarii - evident, de vreme ce şirul atentatelor pare a nu mai lua sfîrşit. Însă atentatele la adresa democraţiei din Rusia par mult mai importante. Iată ce comentează, la Copenhaga, ziarul stîngii liberale, INFORMATION: "Nimeni nu manipulează presa americană mai brutal şi mai cinic decît George W. Bush. Presei i-a luat ceva vreme pînă şi-a dat seama ce se întîmplă - şi în cazul vînătorii de vrăjitoare comuniste dusă de Joseph McCarthy, şi, apoi, în războiul din Vietnam în cazul lui Lyndon B Johnson, şi pînă s-a lămurit cum stau treburile cu Watergate-ul lui Richard Nixon. Dar şi cînd a făcut-o, împăratul a rămas gol"

Am ales pentru final titlul unei informaţii de coloană din NEUE ZUERCHER ZEITUNG: "România solidară cu Washingtonul în lupta împotriva terorismului". Preluînd o scurtă ştire a agenţiei DPA, ziarul îl citează pe Ion Iliescu, "mîndru" de alianţa cu America.


  • Data 30.10.2003
  • Autoare/Autor Cristian Ştefănescu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1BH
  • Data 30.10.2003
  • Autoare/Autor Cristian Ştefănescu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1BH