1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Putinizarea Europei de Răsărit

Dotarea cu arme nucleare a submarinelor israeliene de fabricaţie germană continuă să facă valuri, deşi funcţia lor disuasivă a fost scoasă în evidenţă chiar şi de ziarele de stânga.

default

Spania, situaţia băncilor şi industriei spaniole îi îngrijorează în consecinţă chiar şi pe observatorii imperturbabili.

Pe comentatorii cu privirea aţintită spre răsărit îi alarmează în răstimp Vladimir Putin şi antanta dintre autocratul lider al Rusiei şi regimul totalitar chinez. Această alianţă sino-rusă are între altele neajunsul de a bloca orice tentativă apuseană de rezolvare a crizei siriene, în ciuda masacrelor comise la nord de Ţara Sfântă.

Unii analişti germani mai abordează lipsa de specialişti din Republica Federală şi eforturile guvernului de la Berlin de a importa experţi. Alţii reiau dezbaterile de la Curtea Supremă privind controversatul drept electoral german.

TAZ din Berlin se opreşte asupra alegerilor locale româneşti. Ziarul german scoate în evidenţă terifianta mutare cu forţa, în laboratoarele infestate chimic ale fostului combinat Cuprom, a unui grup de romi, la ordinul primarului liberal din Baia Mare.

Primar care, potrivit ziarului, s-ar vrea reales datorită acestui demers cotat drept „xenofob”. Ziarul german evocă în context excesele rasiste comise împotriva romilor din România în pogromurile de la începutul anilor 90.

Probleme similare există şi mai la răsărit. La est de graniţele actuale ale statului român „moldovenii privesc spre occident”, aflăm din Neue Zuercher Zeitung.

Ziarul elveţian semnalează că prioritatea noii conduceri de la Chişinău e apropierea ţării de Uniunea Europeană. Această apropiere presupune însă adoptarea unei legi anti-discriminare care să asigure oamenilor drepturi egale, indiferent de originea lor etnică, religioasă, rasială, de posibila lor handicapare sau de orientarea lor sexuală.

Or, adoptării acestei legi îi rezistă comuniştii, cot la cot cu Biserica Ortodoxă. Conform ziarului din Zuerich, şi comuniştii şi ierarhii ortodocşi alimentează temerile difuze ale oamenilor de o „islamizare” sau chiar de-o prezumtivă „homosexualizare” a societăţii.

Din păcate, nu democratizarea e tema cea mai importantă pentru cetăţenii Republicii Moldova, ci, potrivit ziarului elveţian, care-l citează pe Arcadie Barbăroşie de la Institutul de Politici Publice, libertatea de călătorie, renunţarea la obligativitatea vizelor pentru vizite în occident.

Ediţia online a ziarului Die Welt se arată alarmată de ceea ce, trimiţând la preşedintele Rusiei, ziarul conservator de la Berlin afirmă a fi periculoasa „putinizare”, din răsăritul Europei care ameninţă să distrugă fragedele democraţii esteuropeane. Ziarul, care citează un studiu al organizaţiai Freedom House, se opreşte între altele asupra cazului Ungariei.

În fine, în ce priveşte criza din zona euro, mulţi comentatori se opresc asupra dificultăţilor Spaniei. Unii dintre cei germani le cer spaniolilor să nu se lase orbiţi de mândrie şi, chiar dacă nu vor să fie comparaţi cu grecii, să accepte propunerea Berlinului de a se refugia sub umbrela EFSF.