1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Putin, criticat pe faţă de Merkel la Hanovra

Cuvântul cheie al actualei ediţii a târgului de la Hanovra este "revoluţie" iar invitatul principal este Rusia. Totuşi, Angela Merkel nu s-a sfiit să îi ceară lui Vladimir Putin să se poartă onest cu societatea civilă.

Cu siguranţă că lui Vladimir Putin nu i-a picat prea bine când, în deschiderea târgului industrial de la Hanovra, cancelara federală Angela Merkel a pomenit despre libertăţile societăţii civile şi despre şansele de care trebuie să beneficieze organizaţiile non-guvernamentale. Or, şansele la care a făcut referire şefa Executivului de la Berlin sunt puternic diminuate de raziile succesive pe care autorităţile de la Moscova le efectuează împotriva diverselor fundaţii care nu se aliniază neapărat la opiniile oficiale dictate de la Kremlin.

"Să oferim şanse reale ONG-urilor"

Nu mai departe de sfârşitul lunii martie: mai multe fundaţii germane din capitala Rusiei, inclusiv filiala moscovită a fundaţiei Konrad Adenauer, apropiată partidului creştin-democrat al cancelarei Merkel, au fost ţinta unor astfel de acţiuni de intimidare. "Rusia", a comentat deschis Angela Merkel, la întrevederea oficială cu Vladimir Putin, dedicată deschiderii târgului de la Hanovra, "se sprijină pe resursele sale naturale şi pe marile investiţii în infrastructură. Dar Rusia vrea să se diversifice şi ne dorim să-i fim utili. Vorbim despre inovaţie, despre cercetare, despre dezvoltare şi educaţia tinerilor energici, orientaţi spre viitor şi interesaţi în a ridica nivelul de trai al populaţiei Rusiei. Avem convingerea că succesul acestui demers este direct legat de existenţa unei societăţi civile active. Şi", a completat Merkel, "pentru a reuşi trebuie să oferim şanse reale organizaţiilor non-guvernamentale, inclusiv numeroaselor asociaţii pe care, în Germania, le cunoaştem ca motoare inovative".

Într-un interviu acordat televiziunii publice germane ARD înainte de sosirea la Hanovra, Putin afirma că nimeni nu interzice funcţionarea respectivelor ONG-uri: "Cerem doar ca acestea să admită că, folosind bani din străinătate, fac activităţi politice". Or, conform noii legislaţii ruseşti, astfel de asociaţii devin automat "agenţi străini" şi trebuie să se declare şi înregistreze ca atare.

Revoluţia industrială 4.0

Cât despre târgul în sine: ideea de revoluţie industrială nu vine ca o noutate a ediţiei din acest an. S-a vorbit şi la precedenta întâlnire hanoverană a industriilor lumii despre revoluţie, deşi mulţi au cam uitat de atunci - aşa cum, probabil, vom uita până anul viitor, că în 2013 se propăvăduia revoluţia industrială. Lucrurile sunt, însă, mai degrabă un proces decât un eveniment punctual. Industriile se integrează aşa cum s-a integrat comunicarea în ultimele decenii la nivelul telefoanelor inteligente. Lucrurile se leagă între ele, ca în internet. Pentru unii mai deprinşi cu limbajul tehnologic, ceea ce se petrece acum la nivel global ar putea fi denumit ca Industria 4.0. Cea de-a patra revoluţie industrială aduce maşinării care comunică cu produsul pe care îl fabrică, la fel cum fiecare celulă a maşinii transmite autonom mesaje celorlalte organe ale sistemului tehnic inteligent, astfel că, explică Roland Bent, directorul constructorului de maşini Phoenix Contact din Renania de Nord - Westfalia, întregul proces tehnologic să fie optimizat iar etapele sale să se coordoneze unele pe altele. Consecinţa: o economisire a consumului energetic cu 15% pe linia de producţie. Este una dintre piesele de rezistenţă ale târgului din acest an: cum facem să reducem costurile de producţie tăind din curentul pierdut aiurea în timpii morţi? Unii vin cu aplicaţii de computer care aleg pentru fiecare etapă a procesului tehnologic soluţia optimă; alţii se concentrează pe comunicarea eficientă dintre maşini sau componente. Kuka, producător de roboţi, a reuşit să înlăture gardul protector ce îi despărţea pe oameni de roboţi, instalându-le celor din urmă senzori de coliziune.

Anul trecut, partenerul oficial al târgului de la Hanovra a fost China. Anul acesta este Rusia. Pentru că, explică Jochen Köckler, şeful târgului de la Hanovra, "Rusia este un membru important al G8, are un rol determinant în schimbarea parametrilor energetici, prin livrările sale de gaze, şi doreşte să îşi modernizeze propriul sector industrial. Or de învăţat, Rusia poate învăţa multe de la Germania".