1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Putin, Andropov, Ceauşescu şi apărarea democraţiilor

Fascinată ca de şarpe, bună parte din lumea occidentală îşi ţine răsuflarea şi aşteaptă un cât de mic semn concesiv din partea lui Vladimir Putin.

Predecesorul, aici bine machiat, al lui Vladimir Putin, Iuri Andropov

Predecesorul, aici şi el bine machiat, al lui Vladimir Putin, Iuri Andropov

În Ţara Galilor, liderii NATO s-au strâns, plini de compasiune, în jurul preşedintelui ucrainean Petro Poroşenko. E vorba de omul a cărui ţară a ales democraţia, enervând atât de rău Moscova încât Rusia a dezmembrat-o şi a implicat-o într-un război.

Acestei ţări, liderul de la Kremlin i-a administrat mai nou o câtuşi de puţin suprinzătoare înfrângere militară. Anterior, tancurile Rusiei cotropiseră estul Ucrainei, ocazie cu care Moscova a încălcat o sumă de tratate internaţionale şi şi-a bătut joc, din nou, de dreptul internaţional şi de ordinea postbelică europeană.

Lui Poroşenko, liderii lumii libere n-au avut să-i dea decât o caldă strângere de mână, cuvinte bune, ajutor simbolic, promisiuni vizând o proximă susţinere. De ajutor concret, de arme, de o modernizare a caducului echipament al militarilor ucrainean nici vorbă...Cel puţin deocamdată...

Asta, în timp ce din Republica Moldova se aude că "omuleţii verzi" ai lui Putin se antrenează din greu, alături de sute de găgăuzi separatişti, la Bălţi şi la Chişinău.

Nu puţini lideri apuseni continuă să dea semne că, în pofida limbajului clar al realităţii unei agresivităţi imperialiste de o virulenţă nemaipomenită din 1939 încoace, speră în continuare în înţelepciunea, raţionalitatea, luciditatea şi predictibilitatea omologului lor rus. Dată fiind inapetenţa lor pentru fapte şi frica lor de acţiuni energice şi angajante, apte să irite cu adevărat Kremlinul, o serie de demnitari din vest afirmă că ar miza pe sancţiuni ca instrument în stare să-l convingă într-un viitor neprecizat pe Vladimir Putin să nutrească sentimente, cândva, poate, mai bune.

Glasnost şi adevărata sa semnificaţie

Ceea ce aminteşte de un capitol al istoriei scris de liderii sovietici şi de şeful KGB, Andropov, cu Ceauşescu în rolul principal, capitol inaugurat în anii 70 ai veacului trecut şi descris extrem de instructiv în „Dezinformare”, ultima carte a generalului Pacepa, un martor ocular.

Cartea, apărută anul trecut în SUA conţine varii pasaje edificatoare despre adevăratul înţeles al termenului de „glasnost”. Care nu e defel „transparenţă”, cum, de la „perestroika” lui Gorbaciov încoace, s-a crezut şi se mai crede eronat. Ci, potrivit lui Pacepa, e „cel mai secret secret al Kremlinului”, înseamnă poleirea imaginii conducătorului comunist şi e, de fapt, reversul medaliei a cărei faţă e discreditarea adversarilor sistemului totalitar.

Aflăm astfel, mulţumită inestimabilei mărturii a fostului spion-şef al Securităţii, defectat în 1978 în SUA şi condamnat la moarte de regimul ceauşist, că Andropov l-a primit pe Pacepa la Moscova spre a monta împreună cu poliţia politică comunistă a României o amplă operaţiune. Era vorba de una pe termen lung, de rebranduire a lui Ceauşescu.

„Lasă-i pe nătării din vest să creadă că vrei să-ţi împodobeşti comunismul cu un strop de democraţie şi te vor polei în aur”, i-ar fi spus atunci Andropov trimisului Securităţii. Crapulosului tiran de la Bucureşti, care avea apoi să-şi condamne propriul popor român la foame, frică şi frig, urma să i se fabrice şi să i se lustruiască prin dezinformări constante o imagine de reformist. Ceea ce s-a şi făcut atât de eficient încât cuplul de lideri totalitari, format dintr-un criminal şi o semianalfabetă a ajuns, spre ruşinea celor două ţări anglo-saxone, să fie primit nu doar în SUA, ci şi la Londra, de către însăşi regina Angliei.

Acelaşi Pacepa evocă şi începutul „glasnostului” efectuat de KGB în beneficiul fostului său ofiţer şi rezident din Dresda, Vladimir Putin. Căruia, imediat după venirea la putere, în 1999, i s-a confecţionat o imagine de lider pasămite europenizat, apt, chipurile, să-şi modernizeze ţara, în genul etichetei lipite cândva de ţarul Petru cel Mare al Rusiei.

De la civilizaţie la barbarie şi retur

Întreţinută cu grijă, preţ de un deceniu şi jumătate, de propaganda rusă, credibilitatea aiuritoare a acestui chip de fals civilizator pare încă să mai reziste întrucâtva până şi barbariei tancurilor Moscovei invadatoare în estul Ucrainei. Totuşi, figura dictatorului culturist s-a scofâlcit aproape la fel de vertiginos precum cel ascuns al chipeşului Dorian Gray, imaginat cândva ca apogeu al ticăloşiei de către Oscar Wilde. Aproape la fel de rapid s-a ridat şi al lui Ceauşescu în anii 80.

Că vestul n-a tras încă, la summitul NATO din Ţara Galilor, chiar toate concluziile necesare din comportamentul lui Vladimir Putin, în speţă din faptele liderului de la Kremlin şi nu din vorbele diversioniştilor săi, ţine de un mărunt neajuns al statelor de drept occidentale. „Din cauza naivităţii lor şi a confortului dat de prosperitate, democraţiile au uneori nevoie de ceva mai mult timp înainte de a înţelege semnele timpului” şi de a-şi proba capacitatea de a se apăra, scria, la 5 septembrie, ziarul Die Welt, pe marginea summitului NATO.

Cotidianul berlinez solicita vestului mai multă fermitate în raport cu „agresiunea dezlănţuită a Rusiei” lui Putin. Fermitate de care, paradoxal, n-ar fi fost probabil nevoie, dacă n-ar fi existat nerăbdarea vestului de a crede, în pofida evidenţei, în spectaculoase convertiri la democraţie ale unor dictatori nespăşiţi. Unuia din ei i se zice, mai nou, edulcorant, „asertiv”, când de fapt Putin nu e decât reîncarnarea tiranului nepocăit, mincinos, agresiv şi sângeros, care trece peste cadavre spre a-şi asigura puterea. Şi pe care doar duritatea şi solidaritatea îl mai pot opri.