Puterea talibanilor

„Ne aflam într-o operaţiune de patrulare în provincia Baglan când am auzit de-odată focuri de armă. Se trăgea de undeva de la o aşezare situată pe o stradă paralelă. Ne-am aruncat la pământ, aşa cum am învăţat în timpul instrucţiei. Am ripostat, iar atacul lor s-a încheiat la fel de rapid cum a început. În timpul cel mai scurt agresorii s-au amestecat cu populaţia satului, astfel încât a devenit imposibil să-i deosebeşti de civili”.

Acest raport al locotenentului major Christian B. care a făcut parte, în Afganistan, din unităţile germane ale forţelor ISAF, descrie tactica predilectă a talibanilor. Potrivit experţilor, ceea ce-i face pe talibani periculoşi ţine tocmai de tacticile lor de gherilă şi de adaptabilitatea stilului lor de luptă.

„Strategiile lor au devenit tot mai brutale şi mai viclene” e de părere şi expertul german, Rolf Tophoven, de la Institutul de studii de securitate şi de cercetare a terorismului din Republica Federală.

În fapt, nu doar brutalitatea şi viclenia agresiunilor a crescut. Atacurile talibanilor au devenit din ce în ce mai ucigaşe, întrucât extremiştii islamişti omoară tot mai des civili spre a recupera controlul asupra unor teritorii din care trupele ISAF se retrag încetul cu încetul.

Conform unui raport ONU, numărul civililor ucişi în Afganistan a crescut în ultimele 6 luni cu 23 la sută în raport cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

De regulă, talibanii se folosesc de capcane explozive. Aceste bombe ascunse reprezintă în continuare principala armă a talibanilor, relevă specialiştii. Potrivit lor, islamiştii nu dispun de trupe combatante organizate unitar. Luptă în schimb reţele locale, numite, generic, „talibani”, care operează local, atât în Afganistan cât şi în Pakistan, după cum a subliniat Marvin Weinbaum, expert american în chestiuni afgane de la Middle East Institutes, din Washington.

Toate aceste mici unităţi combatante, care operează pe aproape întreg teritoriul afgan, „se concentrează în special asupra ţinuturilor din estul şi sudul Afganistanului” şi dispun adesea, după cum precizează Weinbaum, de zone de retragere şi refacere în Pakistan.

După intervenţia SUA, unii talibani s-au retras în Pakistan, unde, sub comanda molahului Omar, au înfiinţat aşa-numita Quetta Shura. Au apărut, simultan, şi alte grupuri de talibani pakistanezi. Deşi împărtăşesc aceleaşi principii religioase, talibanii afgani se deosebesc de confraţii lor pakistanezi, mai cu seamă în privinţa obiectivelor lor. Cei din urmă, relevă Weinbaum, urmăresc edificarea unei teocraţii în Pakistan. Ceilalţi vor să obţină debarcarea actualului executiv afgan. În timp ce pakistanezii îi susţin pe afgani, cei din urmă nu participă la atentatele comise de islamiştii extremişti în Pakistan.

Talibanii nu posedă în genere, cu excepţia celor din reţeaua Haqqani, din nordul Vaziristanului, o structură de comandament unitară, aşa cum au armatele statelor naţionale, majoritatea operaţiunilor fiind consecinţa unor decizii adoptate de comandanţi locali. Atacurile lor asupra unor forţe militare, poliţieneşti, sau a unor poziţii prea puţin întărite au menirea de a destabiliza autorităţile locale şi de a-i intimida pe sătenii din diversele regiuni. Dar talibanii nu se prea mai încumetă să atace poziţii puternic fortificate, ci se bizuiesc tot mai mult pe lunetişti, terorişti sinucigaşi, ori bombe plasate pe carosabil.

Cheia forţei lor rezidă în capacitatea de a-şi studia adversarul şi în îndelungata lor experienţă de luptă contra sovieticilor şi americanilor, e de părere Rolf Tophoven. Un rol deosebit joacă, potrivit lui Michel Kugelman de la Centrul Woodrow Wilson, din Washington, şi faptul că afganii sunt obişnuiţi de mici cu un mediu saturat de violenţă.

În plus, talibanii, recrutaţi în genere în „madrasele”, deci în şcolile religioase, precum şi în lagărele de refugiaţi de la zona de frontieră afgano-pakistaneză, beneficiază de ajutor uzbek şi cecen, ca şi de sprijin logistic şi financiar din Pakistan. Parte din ajutorul dat talibanilor provine de la serviciul secret pakistanez, Isi, care, potrivit lui Tophoven, le oferă instrucţie, bani, muniţie şi aprovizionare.

Obiectivele talibanilor nu se rezumă la militarii străini. În vizorul lor, relevă Kugelman, sunt toţi cei ce nu le împărtăşesc concepţiile despre lume şi viaţă, indiferent dacă sunt moschei, clădiri guvernamentale, şcoli sau spitale. Un exemplu elocvent fusese o fetiţă. Malala Yousafzai, o elevă, a fost împuşcată de talibani pentru că intervenise în favoarea şcolarizării fetelor.

În ciuda acestei brutalităţi, talibanii încearcă totodată să obţină simpatia populaţiei şi să profite de pe urma slăbiciunii guvernului central de la Kabul. Întrucât au tot timpul din lume nu e deloc exclus ca, după evacuarea ţării de către trupele străine, talibanii să revină la putere, consideră Weinbaum.