1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Puterea elitelor birocratice

Puterea este exercitată în România de o elită administrativă care manifestă un mare scepticism, motivat sau nu, faţă de capacitatea de autoguvernare a comunităţilor locale.

Marea dificultate a momentului este că subiectul sistemului electoral nu mai poate fi disociat de brutalitatea contextului. În 2008, sistemul majoritar i-ar fi ucis pe liberali, în 2012 i-ar ucide pe democrat liberali. Gruparea Stoica care a generat sciziunea în sânul dreptei aliindu-se cu PD-ul ar pieri ucisă cu propriile arme. Se înţelege că, în acest context, o reflecţie calmă asupra subiectului nu mai este uşor de realizat, iar cei care se încumetă să o facă vor părea că susţin făţarnic un punct de vedere strict partizan.

Totuşi dezbaterea trebuie să aibă loc, în ciuda emoţiilor partizane. Şi nu pornind de la teoria generală, ci de la situaţia concretă a societăţii româneşti. Argumentul cel mai des invocat împotriva circumscripţiilor uninominale (utilizat şi împotriva uninominalului cu corecţie proporţională aplicat în 2008) este că, în general, straturile populare ale societăţii sunt incapabile să aleagă raţional. Poporul manipulabil şi uşor de corupt prin cadouri electorale ar prefera mici ”briganzi” locali în dauna unor persoane discrete şi respectabile. În schimb lista de partid ar avea darul de a opera o preselecţie a candidaţilor, ceea ce ar micşora riscurile.

Este o temă mai amplă, pentru că politica românească pare să manifeste în general o mare cirumspecţie faţă de ideea de subsidiaritate. Centralismul masiv al administraţiei a fost mereu argumentat prin incapacitatea administraţiilor locale, alese la firul ierbii, de a administra raţional bugetele locale şi au fost din păcate multe exemple de acest fel. Este foarte clar că puterea este exercitată în România de o elită administrativă care manifestă un mare scepticism, motivat sau nu, faţă de capacitatea de autoguvernare a comunităţilor locale. Prin extensie, această elită politică şi birocratică este sceptică faţă de capacitatea cetăţeanului de rând de a adopta o conduită politică raţională. Putem spune, fără exagerare, că asistăm în România la o circumspecţie elitară care producea în trecut votul cenzitar. Căci aceasta era semnificaţia lui: limitarea accesului la putere a acelora care nu erau calificaţi să o exercite. Astăzi argumentul cel mai important împotriva votului uninominal este de acelaşi tip: limitarea accesului la putere al „interlopilor” cu bani care ar şti să-şi cumpere mandatele prin mită electorală. E vorba aşadar de limitarea cercului de candidaţi eligibili. Argumentul acesta este discutabil, dar nu este de ignorat, cu atât mai mult cu cât toată lumea, în diferite grade, pare să fie de acord cu el. După cum spunea foarte bine J. J. Rousseau la vremea lui, sistemul politic trebuie să se potrivească cu specificul unui popor.

Este de remarcat însă că modul acesta de gândire, chiar dacă are justificările sale, blochează în România orice evoluţie politică. Hegemonia birocraţiei de la centru fie că e vorba de birocraţia de stat, fie că e vorba de birocraţia de partid îngheaţă societatea în forme vetuste. Cetăţenii români se poartă pe mai departe ca şi cum altcineva ”de sus” ar trebui să le decidă soarta şi par pe mai departe incapabili să aibă o iniţiativă. După mai bine de 20 de ani românii nu au deprins cu adevărat sensul libertăţii, preferând să dea gir liderilor naţionali puternici şi autoritari. Până şi o chestiune ca aceea a câinilor vagabonzi se rezolvă prin lege adoptată în Parlament, deşi există peste tot consilii municipale mult mai competente să rezolve problema. Le fel se întâmplă şi cu votul sau desemnarea candidaţilor: cine ar trebui să o facă? Comunităţile locale după mintea şi interesele lor, sau birocraţia de partid de la centru?

Elitele birocratice au dreptate să spună că societatea românească nu este pregătită pentru subsidiaritate. Oamenilor le lipseşte în primul rând sentimentul solidarităţii comunitare şi par de multe ori incapabili să coopereze. Dar e la fel de adevărat că aceleaşi elite nu fac nimic ca să pregătească tranziţia şi că încurajează, în beneficiul lor personal, infantilismul societăţii. Se vede peste tot cum administraţiile ascund informaţia de interes public ca să o poată utiliza în avantaj propriu şi să-i poată manipula pe cei administraţi. Din această cauză cei mulţi continuă să fie cei ”proşti”, adică cei care nu se bucură în realitate de toate drepturile politice. Votul uninominal ”pur”, cum se spune impropriu, ar avea însă darul de a aduce informaţia relevantă mai aproape de cetăţean, de a emancipa comunităţile locale şi de a le pregăti pentru exercitarea autoguvernării.

Dar indiferent de opţiuni, ar fi nevoie în primul rând ca dezbaterea să se desprindă de spaimele partizane şi să privească departe în viitor.