1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

"Purecul" şi Balonul de Aur

Fotbalistul anului în Europa este Lionel Messi, virtuosul jucător de la FC Barcelona. „Purecul”/La Pulga, cu toate că măsoară doar 1,69, este acum cel mai mare. El a preluat Balonul de Aur de la Cristiano Ronaldo.

default

Lionel Messi, câştigătorul Balonului de Aur

Adolescent fiind, Messi suferea de tulburări de creştere. De aceea nici un club din Argentina n-a vrut să-i ofere un contract şi de aceea micuţul fotbalist a luat drumul Europei. A poposit la Barcelona, s-a prezentat acolo cu succes iar primul său contract de jucător profesionist l-a semnat … pe un şerveţel. Clubul i-a finanţat un tratament medical iar după trei ani „purecul” a crescut cu aproape 30 de cm, ajungând la înălţimea sa de astăzi: 1,69.

Prin uluitoarea sa tehnică, care se aseamănă mult cu cea a idolului său Diego Maradonna, firavul junior de la FC Barcelona a făcut în scurtă vreme un vizibil salt calitativ. La numai 16 ani el „prinde” prima echipă şi de la joc la joc câştigă simpatia suporterilor catalani şi cea a conducerii clubului. Astăzi, la doar 22 de ani urcă în Olimpul fotbalului continental şi are cele mai bune şanse de a fi ales şi cel mai bun fotbalist al lumii la Gala Fotbalului, plasată sub egida FIFEI, programată câteva zile înaintea crăciunului.

În 2007 Messi a ocupat locul al treilea în topul european organizat de revista de specialitate „France Football”, anul trecut el figura pe locul al doilea în urma lui Cristiano Ronaldo, iar acum, cei doi au inversat locurile.

Cei 96 de jurnalişti sportivi care au participat la alegere, i-au atribuit lui Messi 473 de puncte cu 240 mai mult decât lui Ronaldo.

Pe locurile trei şi patru figurează de asemenea fotbalişti de la FC Barcelona: este vorba de Xavi şi respectiv de Andres Iniesta.

Singurii fotbalişti din Bundesliga, figurând printre cei mai buni 30 de jucători de pe continentul european sunt bosniacul Edin Dzeko de la Wolfsburg şi francezul Frank Ribery de la FC Bayern München.

Ultimul câştigător german al „balonului de aur” a fost Matthias Sammer în anul 1996.

De multe ori Lionel Messi este comparat cu Maradonna. Vedeta clubului catalan şi a naţionalei argentiniene refuză însă categoric aceste asocieri, argumentând că Maradonna a fost o apariţie unică în fotbalul mondial şi cel mai complet jucător din lume.

Fußball-WM '86: Maradona und Bilardo jubeln

Diego Armando Maradona, după câştigarea titlului mondial în 1986

Noul „numărul unu” al fotbalului continental şi-a trăit cele mai frumoase momente pe 27 mai, anul curent, când echipa sa FC Barcelona a câştigat, într-o noapte magică, la Roma, finala „Ligii Campionilor” în faţa lui Manchester United.

Catalanii au învins cu 2 – 0 iar cel mai mic om de pe teren devenise cel mai mare. Le-a înnodat picioarele adversarilor prin driblinguri irezistibile şi apoi a fost şi autorul golului doi al echipei sale. Cum a înscris Messi acest gol … poate vă mai amintiţi? Cu capul !!!

„Purecul” de 1metru 69 a reuşit şi această performanţă!

A urmat apoi o scurtă perioadă destul de difuză în tânăra carieră a lui Messi. La naţionala argentiniană a făcut meciuri şterse, iar echipa condusă de antrenorul Maradonna a obţinut doar cu chiu şi vai calificarea pentru mondialele din Africa de Sud.

În 17 meciuri, Lionel Messi a înscris doar 4 goluri, mult prea puţin pentru un jucător de calibrul său. La FC Barcelona în schimb, argentinianul zburdă pe teren ,înscrie gol după gol, iar în recentul „derbi etern” cu Real Madrid, câştigat de catalani cu 1 – 0, a fost unul dintre cei mai buni jucători de pe teren. În luna septembrie el şi-a prelungit contractul la Barca cu încă 6 ani. Salariul anual al micuţului argentinian este estimat actualmente la 12,5 milioane de Euro.

În final iată şi părerea lui Maradonna despre Lionel Messi:

„Mingea este o parte a corpului său, nu poţi separa una de alta. Ne va depăşi pe toţi, pe absolut toţi!”

Autor: Franz Binder
Redactor: Ovidiu Suciu