1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Psst. Nu mai spune la nimeni.

Deznodământul alegerilor prezidenţiale şi soarta democraţiei româneşti vor depinde între altele şi de capacitatea românilor de a chibzui şi cîntări la rece şi de a refuza ispita conspiraţionismelor.

Vor depinde în bună măsură de puterea lor de a respinge bizantinismul şi mitologia uneltirilor tenebroase, a conjuraţiilor scabroase şi a maşinaţiunilor spectaculoase.

Când nu-i ia minţile naţionalismul, abil manevrat de ticăloşi, precum promotorii secesionismului scoţian, care nu se dau în lături de la campanii contondente de intimidare, occidentalul de rînd are în principiu o manieră sobră şi la obiect de a vedea lucrurile. Întrucât dispune de o presă realmente liberă şi nu e manipulat ordinar şi sistematic va judeca politicienii lucid şi raţional, prin prisma rezultatelor palpabile şi a biografiei lor verificabile.

Pe Obama, de pildă, îl va lăuda că a sărit fie şi într-un târziu în ajutorul victimelor epidemiei de Ebola şi că s-a hotărât, în fine, să frâneze expansiunea sângeroasei barbarii teroriste numite ISIS. Concomitent, îl va critica sec pentru caracterul tardiv şi insuficient al unor măsuri luate fără tragere de inimă, deşi ar fi trebuit să-i fie clar din capul locului că nu-şi va putea învinge vrăjmaşii fără forţe terestre, iar terorismul nu s-ar fi întărit dacă, în calitatea sa de preşedinte american, intervenea la timp în Siria şi nu-şi retrăgea trupele din Irak. În fine, îl va condamna fără drept de apel pentru că a permis Rusiei să scindeze Ucraina şi să-i anexeze teritoriile, împingând mult înapoi democraţiile.

În raport cu acest mod arid de a vedea lucrurile, e frapantă uşurinţa cu care în România se acceptă ca argumente solide luxuriante aiureli, scorneli, sofisme şi teorii ale conspiraţiei ce simplifică abuziv un adevăr complex, spre a înlesni nemeritate succese electorale celor ce-l falsifică.

Stând de vorbă cu o bucureşteancă de treabă, educată şi de familie bună am aflat cele mai diverse amănunte din categoria zvonuri, snoave, poveşti, basme şi gogoşi despre cei mai importanţi actori politici români. Mi s-au pus în vedere în special ştiri despre partea nevăzută, ocultă, potenţial sinistră a acestor personaje, obliterându-se faptele lor vizibile.

În mod caracteristic, din cascada de pseudoinformaţii înmagazinate şi reproduse în discuţia cu mine, respectabila doamnă n-a reuşit să extragă decât o concluzie extrem de anemică, aflată în flagrant contrast cu abundenţa incomensurabilă a detaliilor concrete „ştiute”. În final, mi-a spus că, dată fiind situaţiunea, vezi bine, îi e aproape imposibil să-mi spună cu cine ar vota. Ceea ce nu înseamnă că puţinătatea ştiinţei ar fi determinat-o să evite manifestarea de păreri ferme. Avea chiar idei fixe.

Bazate pe ce presupunea că s-ar situa sub linia de plutire, convingerile inebranlabile ale interlocutoarei mele s-au arătat până la urmă imposibil de zguduit cu argumente logice din categoria celor ancorate în concreteţea faptelor şi în istoria veritabilă. Alimentată consistent cu anti-băsism virulent din specia demonizantă propagată de Vocea Rusiei şi Antene, femeia nu s-a mulţumit să reia insistent interpretări fanteziste ale psihismului actorilor discutaţi şi ale bilanţului lor politic, ci s-a transformat ad hoc în detractoare harnică a preşedintelui aflat la final de mandat. Ca şi cum miza reală a scrutinului prezidenţial ar fi fost trecutul, nu viitorul ţării.

În privinţa trecutului s-a arătat complet refractară la ipoteze potrivit cărora, în pofida impopularităţii lor, guvernările precedente ar fi avut în ele ceva bun. N-au convins-o nici realizările guvernului Boc în sfera educaţiei, nici binele macroeconomic, mult elogiat în vest, al programului de austeritate al administraţiei sale, nici succesul Monicăi Macovei în materie de justiţie independentă. I se fixase într-un mod de neclintit pe circumvoluţiuni imaginea indusă de propaganda antibăsistă a unui premier Boc redus la obedienţa sa faţă de un preşedinte, ale cărui tendinţe "dictatoriale” ar fi fost evidente. Şi, ca şi cum în SUA Al Capone ar fi fost osândit pentru crime şi nu pentru o banală evaziune fiscală, femeia s-a arătat extrem de nemulţumită că un oligarh securist de teapa lui Voiculescu n-ar fi fost trimis după gratii „pentru ce trebuia”.

Oripilată de comunism, de partidul-stat şi plagiat, de alianţele lui Ponta cu inşi ca fondatorul PC, de inaderenţa cronică la adevăr a liderului PSD-ist, de slăbiciunea lui pentru dictaturi răsăritene, ca şi pentru marii penali, femeia avea totuşi certitudinea că nu-l poate vota pe Victor Ponta.

Dar de aici încolo începeau s-o frământe îndoieli abisale. În final s-a văzut că, din motive legate de imaginea unui presupus radicalism pe care i-a lipit-o de frunte religia antibăsistă, ca şi din alte raţiuni obscure, conspiraţioniste, anti-europene, gen „ne-a vorbit de rău în vest”, n-ar prea vrea s-o susţină pe Macovei. Nici cu Johannis, „îmbogăţit nu se ştie cum” n-ar fi votat. De Udrea, nici vorbă nu putea fi.

A lăsat să se întrevadă că inima îi dădea ghes să-l sprijine pe Tăriceanu. Pe care, în ciuda obligaţiilor sale faţă de premier şi a reeditării, din poziţia de preşedinte al Senatului, a isteriei suspendării lui Băsescu, refuza febril să-l considere demagog şi marionetă a PSD, ori să priceapă că a-l vota înseamnă a-l vota pe Victor Ponta.

Am bănuit că, dintr-o comprehensibilă febleţe de celibatară faţă de prezentabilul ex-premier a căzut în mrejele scribului de bileţele roz îndemnându-şi prezidentul să intervină în treburile justiţiei şi că, prin urmare, doamna nu poate vedea adevărul pentru că nu vrea. Dar dumneaei, cu elanul straniu al religiei ei negative, având în centru "dictatura Băsescu", nu reprezintă tocmai un caz singular.

Se poate uşor imagina cum se gândeşte în segmente mai puţin şcolite. Obiceiul de a fora adânc şi de a te avânta halucinant spre a pretinde o imaginară superioritate intelectuală, de a simţi enorm şi de a vedea monstruos, de a cotiza la subtilităţi şi bizantinisme frizând delirul paranoic, de a prelua şi reproduce iluzii simplificatoare şi manipulatoare e o extinsă frivolitate în societăţile insuficient deschise şi democratizate, în care conceptele de cetăţean şi de opoziţie n-au tradiţie.

Nici o dictatură modernă nu se mai instaurează în Rusia, în lumea arabă sau aiurea înainte de a fi intens pregătită prin naţionalism şi fundamentalism, prin varii forme de antisemitism şi antiamericanism, prin anemierea organismului social cu ajutorul unor lugubre legende ca hitleristul mit al „pumnalului înfipt în spatele Germaniei".

Crede-mă. Ţi-o zic cinstit. Dar, psst. Nu mai spune la nimeni