Pseudo-alegeri şi pseudo-câştigători

"Înfângerea lui Ahmadinejad". Astfel a comentat presa occidentală rezultatul alegerilor parlamentare, desfăşurate în Iran. Din păcate, victoria ayatollahului Ali Khamenei nu reprezintă un motiv de bucurie. Perdantul este poporul iranian al cărui destin va fi decis de către cel care se gândeşte numai cum să-şi păstreze puterea, într-o perioadă în care pericolul unui război este mai real ca oricând.

Nişte alegeri parlamentare ciudate, fără opoziţie, căci liderii Mişcării Verzi se află după gratii. Au fost arestaţi în urma organizării mai multor proteste, după alegerile prezidenţiale din 2009. Dar încă nu se ştie cine a câştigat lupta pentru putere şi nici cum va reacţiona Ahmadinejad în continuare. Va publica el documentele pe care susţine că le are şi în care se spune că ar exista dovezi de corupţie şi abuz de putere?

Chiar şi în condiţiile în care Ahmadinejad şi simpatizanţii săi ar fi ţinuţi pe tuşă în Parlament, pe o perioadă mai lungă, mai multă putere pe mâna liderului spiritual Ali Khamenei nu înseamnă mai multă stabilitate şi o consolidare a regimului. Conducerea conservator-religioasă se blindează tot mai mult, iar din suportul elitei şi al poporului privind revoluţia islamică n-a mai rămas mare lucru. Cu alte cuvinte: în ciuda victoriei la alegerile legislative, tronul liderului spiritual se clatină. 

De asemenea, efectele propagandistice ale scrutinului au fost extrem de mici. Pe cine să convingă această demonstraţie de pseudo-democraţie, de la care adversarii au fost excluşi şi în care presei străine i-au fost prezentate secţii de votare alese pe sprânceană pentru a demonstra "participarea numeroasă la urne"?   

În acelaşi timp, presiunile internaţionale asupra Iranului cresc. Sancţiunile sunt tot mai aspre, pericolul unei intervenţii militare asupra instalaţiilor nucleare pare iminent, iar situaţia economică precară pune la grea încercare răbdarea poporului.

În ciuda victoriei liderului suprem Khamenei, alegerile parlamentare nu aduc răspunsuri la adevăratele întrebări ale ţării. Conducerea de la Teheran nu mai dă dovadă de raţiune. Pentru apărătorii revoluţiei islamice, luptele interne sunt mai importante ca soluţionarea conflictului nuclear, iar societatea asistă pasivă la acest spectacol de teatru.

Puterea iraniană păşeşte pe un strat de gheaţă subţire. Răbdarea poporului, dar şi a comunităţii internaţionale, are limite. Doar o schimbare radicală a politicii Teheranului ar putea împiedica, totuşi, un final nefericit.   

Autori: Jamsheed Faroughi, Claudia Ştefan
Redactor: Robert Schwartz