1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

PSD trece dintr-o extremă într-alta

PSD a făcut, duminică, o propunere surprinzătoare, privitoare la imunitatea demnitarilor. După ce a votat în favoarea imunităţii lui Adrian Năstase, PSD cere anularea oricărei forme de protecţie politică.

default

De trei ani de zile social-democraţii şi alături de ei militanţii PC şi cei ai UDMR pledează cu insistenţă pentru conservarea imunităţii parlamentare şi mai cu seamă pentru extinderea imunităţii ministeriale la foştii miniştri. Stau probă toate dezbaterile privind legea răspunderii ministeriale şi cele referitoare la solicitările DNA legate de Adrian Năstase şi Miron Mitrea. În şedinta Camerei Deputaţilor din 23 iunie, deputatul PSD Valer Dorneanu, de exemplu, invoca în sprijinul imunităţii o întreagă istorie a democraţiei europene:

“Dar odată ce s-a pus problema răspunderii parlamentarului, a răspunderii ministrului, mai ales a răspunderii ministrului, s-a pus şi problema unor proceduri, a unor garanţii. Şi aceste proceduri, aceste garanţii, hai să le zicem chiar imunităţi, nu le-am inventat noi. Au fost inventate încă de pe vremea regelui Eduard al III-lea, prin anii 1370. (…)Această cutumă, a încheiat Valer Dorneanu, a fost apoi preluată în Constituţia franceză, a fost preluată în celelalte constituţii europene, şi am preluat-o şi noi, românii, în Constituţia din 1866 şi în cea din 1923.”

Subit şi fără nici o explicaţie PSD a cerut acum exact contrariul: "În virtutea principiul afirmat de Constituţia României, a anunţat, duminică, Mircea Geoană, PSD propune eliminarea oricărei imunităţi sau proceduri speciale prevăzute de legislaţia actuală în materie de drept penal. Asta înseamnă eliminarea, simultană, a oricărei imunităţi în faţa dreptului penal a preşedintelui ţării, a parlamentarilor şi membrilor Guvernului”.

Întregul efort persuasiv al juriştilor PSD a fost aruncat astfel la coşul de gunoi. Mircea Geoană a oferit o explicaţie:

“Toate personalităţile care sînt apropiate lui Traian Băsescu, a argumentat şeful PSD, politicieni sau oameni de afaceri, nu au avut nici un fel de incidenţă cu actul de justiţie. Cum se face? Este clar, a conchis el, că există o formă de protecţie în jurul liderilor PDL pe care Traian Băsescu o execută cu foarte mare perseverenţă".

PSD mai are însă şi alte obiective. În primul rînd doreşte să scape de impresia proastă pe care a făcut-o votînd în favoarea imunităţii lui Adrian Năstase şi Miron Mitrea. PSD s-a străduit să demonstreze că apără nu imunitatea parlamentară (restrînsă prin Constituţia din 2003 la “voturile sau opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului”), ci imunitatea ministerială, dar a fost un simplu sofism, de vreme ce Camera Deputaţilor şi-a exercitat dreptul de protecţie în virtutea calităţii de deputat a lui Adrian Năstase. Orice argumentaţie a pălit în faţa evidenţei unui vot de obstrucţionare a Justiţiei şi era nevoie aşadar, acum cînd se apropie alegerile, de ceva “tare” şi “zgomotos”, ceva care să se ţină minte.Un alt obiectiv, nu mai puţin important şi cu bătaie lungă este acela de bloca proiectul Preşedintelui de modificare a Constituţiei. Propunînd ceva cu aparentă trecere la public, PSD speră să abată atenţia de la un proiect mult mai vast şi cu multe aspecte tehnice plictisitoare pentru un public neatent.