1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

PSD s-a pronunţat împotriva migraţiei politice

Vicepreşedintele partidului, Viorel Hrebenciuc, preluînd mesajul lansat sîmbătă de primul ministru Adrian Năstase, a anunţat că Legea alegerilor generale va interzice pe viitor trecerea unui deputat sau senator de la un partid la altul, iar în privinţa primarilor sau consilierilor locali a promis adoptarea unui proiect de lege pînă la alegeri.

PSD face de fapt o concesie spiritului public. Oportunismul este reproşul cel mai frecvent pe care românii îl fac politicienilor, iar statistica le dă dreptate. PSD a fost beneficiarul principal al migraţiei politice, fiind de fapt partidul care nu doar că avea puterea si mijloacele de a oferi mită, dar şi gruparea care nu pune mare preţ pe doctrină politică. PSD a cultivat un soi de pragmatism, care a amestecat, după împrejurări, măsuri de stînga cu măsuri de dreapta, fără complexe doctrinare. De altfel alibiul cel mai des invocat este disoluţia ideologiilor, care convine de minune guvernanţilor de la Bucureşti. De fapt PSD şi-a scuzat oportunismul atît pe cel din politica internă, cît şi pe cel din politica externă prin tendinţa contemporană de ştergere a diferenţelor dintre stînga şi dreapta. Această atitudine a avut însă pentru România şi efecte pozitive întrucît, o societate ieşită din comunism avea nevoie de reforme care teoretic sînt apanajul dreptei.

Efectul negativ a fost încurajarea unui tip de politician clientelar, care se înrolează în partidul care îi oferă cele mai multe beneficii. În România, fenomenul este bine cunoscut. Primari şi consilieri locali aleşi pe listele unor partide de opoziţie au trecut cu arme şi bagaje la PSD, care şi-a dublat astfel numărul de aleşi locali din 2000 încoace.

PNL şi PD au cerut interzicerea migraţiei prin legea electorală, dar PSD, ca principal beneficiar al schimbărilor de identitate politică, s-a opus. Am remarcat însă în ultimile zile o tentativă a partidului de guvernămînt de a-şi schimba faţa. Presiunea publică şi dezaprobarea Uniunii Europene i-au convins pe social-democraţi să facă concesii. Pe de o parte migraţia face o impresie proastă şi dăunează în prag de alegeri, pe de altă parte Uniunea Europeană a cerut Guvernului României să adopte măsuri de combatere a corupţiei care să meargă în adîncime. Or, migraţia politică, sinonimă cu clientelismul, reprezintă una din sursele majore ale corupţiei. Alocarea preferenţială a banilor publici, accesul pe sprînceană la fondurile PHARE şi SAPARD iată ce se petrece, de fapt în spatele migraţiei politice. Aici nu mai este vorba doar de o chestiune de morală condamnabilă în sine, dar care nu afectează sănătatea sistemului, ci de o boală a întregului mecanism plitico-administrativ, care nu poate fi transportată în Uniunea Europeană.

  • Data 30.03.2004
  • Autoare/Autor Horaţiu Pepine
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B39L
  • Data 30.03.2004
  • Autoare/Autor Horaţiu Pepine
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B39L