1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

PSD respinge coabitarea cu PNL

Moţiunea de cenzură a fost prezentată astăzi în plenul celor două Camere într-o atmosferă mai încărcată de gravitate decît de obicei.

default

Preşedintele PSD Mircea Geoană a înlăturat astăzi categoric presupunerea unor acorduri tacite cu PNL:

Sensul moţiunii este foarte simplu. Şi îmi pare rău că primul ministru Călin Popescu Tăriceanu nici în acest moment nu înţelege sesnul real al moţiunii de cenzură introduse de PSD. Domnul Tăriceanu vede în continuare moţiunea noastră ca un instrument de şantaj pentru a accederea PSD-ului la guvernare alături de liberali. Este fals!” a încheiat pe un ton apăsat Mircea Geoană.

Puţin mai devreme, moţiunea fusese prezentă în plenul Camerelor de Cristian Diaconescu care a căutat la rîndul său să elimine presupunerea unei coabitări cu PNL într-un guvern fără identitate clară. El a trasat programul unei guvernări social-democrate care să resdistribuie, “mai echitabil” venitul naţional în creştere continuă de 7 ani de zile. PSD a anunţase de altfel că una din condiţiile unei coaliţii cu alte partide este ca acestea să admită aplicarea legii pensiilor încă din toamna aceasta. Programul subliniat de stînga face dificilă o coaliţie cu oricare din partidele guvernării actuale, ceea ce sugerează că social-democraţii se pregătesc, în sinea lor, de alegeri.

Discursul de azi din Parlament al liderilor PSD este într-adevăr un motiv de îngrijoare pentru liberali, care au minimalizat pînă acum seriozitatea demersului. Astăzi însă primul ministru a fost redus la tăcere. Întrebat ce opinie are despre discursul care a însoţit moţiunea, el a refuzat să comenteze. Dacă aparenţele nu înşeală, ne aflăm într-adevăr într-un moment de cotitură. Miercuri, în 3 octombrie, moţiunea va fi dezbătută şi membrii grupurilor olitice se vor pronunţa asupra ei prin vot secret, cu bile. Se spune însă că liberalii caută pe mai departe să-i convingă pe social-democraţi să voteze împotrivă, argumentînd că succesul moţiunii ar fi o reuşită indirectă a preşedintelui Traian Băsescu.