1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

PSD şi PD-L au căzut de acord asupra unui program de relansare economică

După întrunirea coaliţiei, Mircea Geoană a anunţat, primul, cîteva măsuri care au reuşit să întrunească consensul celor două partide; ulterior, Adrian Videanu confirma şi el că s-a căzut de acord asupra unui program.

default

Mircea Geaonă a vorbit în primul rînd de ajutorul de stat pentru IMM-uri, inclusiv pentru plata datoriilor acestora. Ulterior, ministrul Economiei, Adrian Videanu, avea să precizeze că se aşteaptă şi un punct de vedere din partea Comisiei Europene.

În al doilea rînd, liderul PSD a anunţat măsuri pentru încurajarea producţiei de export, prin credite garantate de stat. Criza nu a făcut, de fapt, decît să accentueze un dezechilibru cronic. Potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică, în primul trimestru din anul 2009, chiar dacă deficitul comercial a scăzut spectaculos, exporturile s-au redus şi ele cu 17,5%, în principal din cauza scăderii cererii externe.

În acelaşi context liderii coaliţiei au vorbit astăzi despre încheierea de contracte „offset“ cu producătorii din industria alimentară. În ce ar consta ele şi mai ales căror producători s-ar adresa acestea a rămas nelămurit, dar se ştie că şi în acest caz că e vorba de un deficit cronic în economia românească, care importă cea mai mare parte (peste 60%) a bunurilor alimentare.

O altă măsură priveşte eliberarea garanţiilor depuse de societăţile de construcţii (în valoare de aproape 800 de milioane de euro) şi căutarea altor procedee de garantare a calităţii lucrărilor.

A atras atenţia, de asemenea, ideea de a scădea de la 50 de milioane de euro la numai 10 milioane de euro pragul de la care investiţiile primesc facilităţi fiscale. Statisticile arată, într-adevăr o scădere ameninţătoare a investiţiilor străine directe în prima parte a acestui an. Agenţia Română pentru Investiţii Străine estima că, pe întregul an 2009, investiţiile străine ar ajunge la 4,5 – 5 miliarde de euro, ceea ce repezintă abia jumătate din investiţiile anului trecut.

Au fost enumerate astăzi şi păstrarea programului rabla în 2010, dar şi o măsură cu caracter social care aparţine PSD-ului. Ar fi vorba de scutirea de impozit pe venit a persoanelor sub 30 de ani care cîştigă mai puţin de 100 de lei pe lună (ideea fusese cuprinsă şi în programul electoral al PSD). Atît Mircea Geoană cît şi Adrian Videanu au admis că această măsură mai mare nevoie de o „rafinare" tehnică.

Mircea Geoană şi-a exprimat însă regretul că partenerii de coaliţie nu au fost de acord cu programul de locuinţe gratuite, dar au anunţat cu satisfacţie renunţarea la impozitul unic şi înlocuirea lui cu un impozit forfetar pentru anumite domenii cum ar fi restaurantele. Recent, primul ministru Emil Boc, anunţase şi el exact acelaşi lucru.

În sfîrşit, o parte dintre aceste măsuri par deocamdată simple propuneri de lucru şi aşteaptă încă destule clarificări.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Cristian Ştefănescu