1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

PSD în căutarea social-democraţiei

Cea mai mare organizaţie PSD din ţară, aceea din Bucuresti, a reuşit să înlăture de la conducerea sa pe unul dintre marii potentaţi ai acestui partid, urmărit în justiţie pentru multe afaceri de corupţie.

Victoria categorică a echipei Oprescu-Vanghelie exprimă făţiş sentimente populare de multă vreme refulate. Organizaţia PSD Bucureşti i-a ales pe aceştia doi cu o majoritatea entuziastă. Sorin Oprescu a fost ales preşedinte, cu 950 de voturi pentru şi 11 împotrivă, iar Vanghelie a devenit preşedinte executiv, cu 954 de voturi pentruă şi patru împotrivă, din 961 de voturi valabil exprimate.

Organizaţia a fost condusă pînă acum de un lider autoritar, nepopular, a cărui putere nu se baza pe susţinerea neocondiţionată a aderenţilor PSD, ci pe averea sa intimidantă şi pe conexiunile sale oculte. D.I. Popescu face parte din categoria politicienilor de tip Năstase, care îşi construiesc puterea prin mecanismele de influenţă montate în spatele cortinei.

DIP are de altfel o notorietate negativă generală, el trecînd alături de Adrian Năstase drept unii dintre cei mai corupţi politicieni.

De altfel opinia publică cunoaşte o mare frustrare întrucît vede că Adrian Năstase în loc să fie trimis în judecată pare că după o scurtă pauză se pregăteşte să revină în viaţa politică apărînd deocamdată timid la anumite emisiuni secundare de televiziune.

Dan Ioan Popescu este de acceaşi factură. Este de remarcat că el a fost înlăturat de la conducerea organizaţiei municipale, dar a fost nunmitcoordonator al politicilor guvernamentale ale PSD. Mircea Geoană a făcut astfel un compromis care s-ar putea întoarce mai tîrziu împotriva lui şi în orice caz împotriva refomării partidului.

Organizaţia PSD Bucureşti trăieşte acum un moment de real entuziasm, primit însă cu mare ironie de presa românească. Dacă Sorin Oprescu, în ciuda caracterului său irascibil şi a unui limbaj necontrolat, pare multora un lider politic credibil, Marian Vanghelie este cel mai adesea luat în rîs din cauza stîngăciilor sale de exprimare. Este totuşi de remarcat că Marian Vanghelie, a ieşit victorios dintr-un proces de corupţie pe care i l-a înscenat Adrian Năstase şi că a cîştigat apoi pentru a doua alegerile împotriva curentului care favoriza alianţa de centru-dreapta. În ciuda faptului că i se contestă îndeobşte anvergura necesară, Marian Vanghelie a demonstrat un devotament care a cîştigat inimile concetăţenilor săi.

Deocamdată se vede că PSD, deşi nu face destule eforturi pentru a se debarasa definitiv de marii corupţi, caută să recupereze simpatia reală a alegătorilor şi să se racordeze la spiritul popular. Dacă alegerile de la organizaţia Bucureşti nu rămîn o excepţie, PSD ar putea inaugura un curent mai amplu de descoperire a unei stîngi nefalsificate.

  • Data 27.07.2006
  • Autoare/Autor Horaţiu Pepine
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2yu
  • Data 27.07.2006
  • Autoare/Autor Horaţiu Pepine
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2yu