PSD între Năstase şi Vanghelie

Cu excepţia lui Mircea Geonă, care are şi el calculele sale, ceilalţi lideri ai PSD nu agrează deloc candidatura lui Marian Vanghelie. Nicolae Văcăroiu, de pildă, a spus că ar dori “un intelectual” şi de altfel toţi ceilalţi politicieni PSD au lăsat să se înţeleagă, printre vorbe de o politeţe studiată, că se ruşinează cu Marian Vanghelie. Ei nu pot spune acest lucru pe faţă şi atunci invocă sondajele de opinie, care, cu obiectivitatea lor inatacabilă, ar recomanda PSD-ului să propună un candidat de mai mare anvergură.

În consecinţă , după o şedinţă furtunoasă în care voinţa lui Mircea Geoană a fost complet deturnată, Ion Iliescu a anunţat că o decizie privind candidatura la primăria Capitalei va fi luată mai tîrziu, probabil după summitul NATO.

Tipul acesta de dezbateri sînt extrem de importante, deoarece ele pun în lumină adevărata structură a PSD. Există, pe de o parte, un strat popular, reprezentat perfect, după cît se pare, de Marian Vanghelie. Primarul Sectorului 5 din Bucureşti, dacă luăm democraţia în serios şi nu cu zîmbete ironice, nu poate fi ignorat şi minimalizat, de vreme ce el are susţinerea unanimă şi entuziastă a organizaţiei municipale.

Dar în PSD mai există un strat, cel oligarhic aşa zicînd, alcătuit din politicieni mai ambiţioşi şi mai cinci şi care privesc democraţia ca pe un joc al parvenirii personale şi nu ca pe un angajament de natură morală. Faptul că partidele româneşti - şi nu doar PSD - sînt în mare măsură vehicule pentru nişte intreprinzători politici s-a observat în mai multe rînduri. Pentru aceşti lideri, reprezentaţi cel mai bine de Adrian Năstase şi pe care îl susţine din motive tactice şi Ion Iliescu, adeziunea populară contează doar ca mijloc şi nu este un scop al politicului.

În realitate putem deosebi acum în PSD o situaţie care a caracterizat, pînă nu demult, politica românească în ansamblul ei. Iliescu şi Năstase conduc în mod autoritar, cu totul indiferenţi la opiniile populare, pe care caută să le manevreze prin diferite mijloace, inclusiv prin şantaj şi ameninţare. Ion Iliescu (pentru care proprietatea privată este “un moft” ) şi Adrian Năstase au privit mereu democraţia cu ironie, ca pe o simplă convenţie făcută pentru naivi sau pentru “papagali”. Nu este deloc întîmplător faptul că aceşti politicieni şi alţii cu mentalitate asemănătoare au ţinut să descurajeze sistematic orice tentativă de reformă a sistemului politic.