1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Prudenţă la Chişinău, după extinderea NATO

Reticenţele Moscovei faţă de extinderea Alianţei Nord-Atlantice până dincolo de graniţele fostei Uniuni Sovietice (”un necaz aşteptat demult, care nu putea fi nicidecum evitat”) sunt cunoscute şi nicidecum noi. Cum se vede, însă, la Chişinău, intrarea sub umbrla americană de securitate a României învecinate şi a statelor baltice – foste surori de suferinţă în timpul imperiului comunist?

Autorităţile de la Chişinău ezită deocamdată să comenteze lărgirea, până la graniţele Republicii Moldova, a Alianţei Nord-Atlantice. Reprezentanţii diplomaţiei de la Chişinău sunt de părere că orice atitudine exprimată public la acest subiect poate dăuna, pe de o parte, relaţiilor dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă, iar pe de altă parte, relaţiilor Republicii Moldova cu Uniunea Europeană. Deocamdată, acest subiect este abordat doar de către ziarişti. Presa independentă care apare la Chişinău a salutat aderarea la NATO a celor şapte ţări, calificând acest eveniment ca pe un triumf al democraţiei şi ca pe “o sută de înfrângeri pentru Rusia”, înfrângeri pe care “Moscova le aştepta demult ca pe un necaz care nu putea fi nicidecum evitat”. În acelaşi timp, presa oficială, atât de la Chişinău, cât şi de la Tiraspol se arată îngrijorată de soarta Comunităţii Statelor Independente şi de tendinţa Statelor Unite de a plasa regimuri proamericane în ţările ex-sovietice, în special în cele care se considerau până nu demult loiale Rusiei.

Singurul lider politic de la Chişinău care a acceptat să comenteze extinderea NATO şi impactul pe care l-ar putea avea acest proces asupra politicii interne a Republicii Modova este preşedintele Partidului Popular Creştin Democrat, Iurie Roşca: “Acest eveniment poate fi calificat şi ca o reparaţie istorică majoră adusă României şi Bulgariei după anul ’44 când au fost cedate de către marile puteri occidentale sovieticilor. În acelaşi timp, acest eveniment va avea un impact deosebit asupra situaţiei politice interne din Republica Moldova. Noi sperăm că procesul de extindere a Alianţei Nord-Atlantice nu se va opri la graniţa Republicii Moldova şi că evenimentul pe care îl comentăm acum reprezintă doar un scurt popas al acestei uniuni politico-militare a spaţiului occidental, popas care va fi urmat de mişcarea către răsărit a Alianţei Nord-Atlantice şi admiterea în cadrul acestei organizaţii a Republicii Moldova, Ucrainei, a Georgiei şi chiar a Belarus”.

Pe de altă parte, unul dintre deputaţii comunişti, majoritari în Parlamentul de la Chişinău, Mihail Sidorov, care, după conflictul armat din Transnistria, a deţinut funcţia de ministru al justiţiei în autoproclamata republică transnistreană, este de părere că apropierea hotarelor NATO de Republica Moldova nu va conduce la soluţionarea diferendului transnistrean, ci din potrivă, ar putea destabiliza situaţia în regiune. “Eu nu văd până acuma nici o legătură între problema extinderii NATO şi soluţionarea problemei transnistrene. Referitor la extinderea NATO eu vă spun aşa: trebuie să rămână un mecanism pentru stabilitate în regiune. Eu am în vedere că problemele apropierii hotarului NATO nu trebuie să facă destabilizare”.

Într-un interviu acordat ieri agenţiei oficiale de ştiri de la Tiraspol “Olvia-Press”, directorul Institutului strategiei naţionale din Rusia, Stanislav Belkovski, susţine că Statele Unite vor încerca să schimbe radical configuraţia spaţiului ex-sovietic, creând o comunitate alternativă cu centrul la Kiev, posibil în baza actualei organizaţii GUUAM. “Prin urmare, Comunitatea Statelor Independente, în actualul format, s-ar putea prăbuşi peste un an”, susţine Belkovski.

  • Data 31.03.2004
  • Autoare/Autor Vitalie Călugăreanu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1iC
  • Data 31.03.2004
  • Autoare/Autor Vitalie Călugăreanu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1iC