Provocări antioccidentale

„Pe cît e de obraznic pe atît e de periculos”, estimează un observator occidental, (de la Liberation) cu privire la preşedintele iranian pe marginea reuniunii negaţioniştilor Holocaustului, pe care o patronează Mahmud Ahmadinedjad în capitala ţării sale.

„Scopul întrunirii organizate de acest lider musulman şiit e să-i confere lui Ahmadinedjad imaginea celui care, aflat pe creasta valului antiapusean traversînd lumea arabă, uneşte Orientul Mijlociu şi masele sale sunite sub faldurile urii împotriva occidentului. La mijoc”, scrie Liberation de la Paris, „nu e fanatismul sau nebunia, ci un calcul politic, menit să-i asigure Iranului bomba atomică şi hegemonia regională”. Pe marginea pseudoştiinţificei reuniuni antisemite ziarul catolic La Croix scoate în evidenţă „aroganţa şefului statului iranian, care, în mod vădit, nu se teme de opinia publică occidentală”.

Scandalizat la culme e şi Frankfurter Rundschau, care pune degetul pe rană. Ziarul de stînga reliefează că ultracontroversata conferinţă asupra Holocaustului din capitala iraniană se deosebeşte esenţial „de cele organizate în toată lumea după Auschwitz, întru studierea genocidului comis de nazişti asupra evreilor europeni şi elucidarea acestui epsiod marcînd demolarea civilizaţiei umane. Miza întîlnirii de la Teheran nu e clarificarea, ci falsificarea istoriei şi negarea Auschwitzului, teme la îndemîna oricărui extremist de dreapta european” constată ziarul din Frankfurt.

Şi cotidianul conservator Die Welt îşi manifestă revolta. Ziarul berlinez de dreapta evidenţiază „caracterul singular al crimei Holocaustului, crimă a cărei negare îi batjocoreşte milioanele de victime şi pe urmaşii lor”. Adunînd la Teheran „membri ai Ku Klux Klanului, neofascişti şi rabini antisionişti, preşedintele iranului nu vrea decît să provoace Israelul, în special şi Comunitatea Internaţională, în general, conchide ziarul.

Cazul Litvinenko

Comentînd asasinarea adversarului preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, Frankfurter Allgemeine Zeitung constată că poloniul utilizat la asasinarea lui Alexander Litvinenko nu este o armă banală, care se comercializează ca orice altă marfă, ceea ce amplifică teama faţă de utilizarea ei pe viitor de către terorişti.

De ce s-a folosit această armă? Se întreabă eleveţianul Tages-Anzeiger, care scrie, „poate tocmai pentru a se răspîndi teroarea în lumea exilaţilor şi oamenilor de afaceri ruşi”. Iar Generalanzeiger din Bonn notează: „urma otrăvii străbate Europa. Miza în cazul Litvinenko trebuie să fi fost uriaşă. Cît vreme acest asasinat nu va fi fost elucidat, relaţiile germono-ruse vor rămîne împovărate. In caz că adversarii lui Putin ar fi vrut să-l dezavueze pe preşedinte (ucigîndu-l pe Litvinenko) victima ar fi fost aleasă prost, nefiind o personalitate cunoscută. Devreme ce simbioza dintre Kremlin şi serviciile secrete ruse e străveche, mesajul în dosarul Litvinenko pare fi, atenţie, există, în spatele puterii (de la Moscova) o putere, care trage toate sforile”.

Or, experienţa prin care au trecut poliţiştii britanici în capitala Rusiei nu e de natură să refacă încrederea occidentului în federaţia rusă, e de părere Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Iar Mitteldeutsche Zeitung rezumă: „Din două una: dacă răspunderea (pentru acest asasinat) revine serviciului secret rus FSB, e posibilă şi implicarea cel puţin indirectă a Kremlinului. Dacă făptaşii n-au fost decît foşti kaghebişti, se pune problema autorităţii preşedintelui Rusiei. Ambele cazuri pledează împotriva regimului condus de Putin, a cărui ascensiune s-a produs şi ea din interiorul serviciilor secrete. Pe oamenii acestora liderul de la Kremlin i-a plasat la multe pîrghii ale puterii ruse. Fapt e că lista asasinatelor cu substrat politic sau economic comise în Rusia, se lungeşte.”