1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Provincia Kosovo ca măr al discordiei între Rusia şi Occident

Dacă provincia Kosovo îşi va declara în curând independenţa, diplomaţii din Belgrad şi Bruxelles se vor vedea confruntaţi cu dificultăţi.

Provincia Kosovo este în prezent administrată de Naţiunile Unite

Provincia Kosovo este în prezent administrată de Naţiunile Unite

Moscova nu este interesată atât de Kosovo cât de efectele pe care independenţa provinciei le-ar putea avea asupra Rusiei. Separarea Kosovoului de Serbia este doar una din temele de discuţie în contradictoriu dintre Rusia şi Occident.

Însă independenţa provinciei este o temă de discuţie din care Rusia poate ieşi învingătoare.

Scenariul este foarte simplu: Kosovo se declară independent. Statele Unite şi principalele ţări ale Uniunii Europene abia aşteaptă să recunoască actuala provincie ca stat independent. Iar Rusia şi Serbia pot porni la contraatac.

Rezoluţia 1244 a Naţiunilor Unite este punctul de plecare al controverselor. Ea prevede ca independenţa provinciei să fie adoptată doar dacă toate părţile implicate, adică atât Kosovo cât şi Serbia, acceptă noul statut a actualei provincii. Iar prin refuzul Belgradului de a recunoaşte suveranitatea Kosovoului, independenţa provinciei este – din punct de vedere legal – o încălcare a rezoluţiei ONU.

Poziţia Serbiei este susţinută cu hotărâre şi de Rusia, ambele state anunţând de curând că vor iniţia „măsuri potrivite” în cazul în care se va forţa independenţa provinciei. Serbia a anunţat atât: Că va întrerupe alimentarea cu apă şi curent a albanezilor din Kosovo şi va închide graniţele, iar Rusia intenţionează să anuleze declaraţia de independenţă în cadrul ONU.

Moscova vede în independenţa provinciei Kosovo un pericol la adresa intereselor sale economice. Statele vecine Serbiei sunt deja membre ale Uniunii Europene sau pe cale de a dobândi acest statut. Serbia este singura ţară care mai oferă firmelor ruse şansa de a se implica în afacerile din Balcani.

În plus, Kremlinul crede că independenţa Kosovoului poate crea un precedent pentru separatişti. Dorinţa de independenţă din unele provincii din Caucaz ar putea reveni în forţă. Abhazia şi Osetia de Sud tind deja să se desprindă de Georgia şi noua pace din Cecenia nu este nici ea deosebit de stabilă.

Exemplul provinciei Kosovo ar duce la destabilizare în Caucaz – motiv de îngrijorare pentru Rusia.

În primul rând însă, Moscova doreşte să co-decidă în cazul provinciei Kosovo, chiar dacă până astăzi, discuţiile între Rusia, Statele Unite şi Uniunea Europeană privind statutul ei au eşuat.