1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Protocol despre "adevărul" gol

In paginile României Mari Ion Coja adresa nu de mult autorităţilor americane o lungă scrisoare, în care îl ridica în slăvi pe Ion Antonescu susţinînd între altele că în România n-ar fi avut loc un genocid antievreiesc; că evreii (acuzaţi de Coja potrivit unui vechi reflex antisemit că ar provoca ei înşişi antisemitismul) ar fi jucat chipurile un rol nefast în evenimentele din decembrie 1989; că ar fi fost implicaţi în afaceri dubioase şi ca atare n-ar fi profitat doar de instaurarea comunismului, ci şi de căderea lui, trecând avuţia naţională a statului român, citez ”în proprietatea unei oligarhii internaţionale de tip mafiot”, citat închis. In fine Coja se plânge de ceea ce numeşte „un atac demo

O piatră depusă acum 2 săptămâni la Rostock, în estul Germaniei în memoria victimelor nazismului

O piatră depusă acum 2 săptămâni la Rostock, în estul Germaniei în memoria victimelor nazismului

grafic” care ar consta din secreta încetăţenire a „450.000 de evrei”. In realitate, în România trăiesc azi doar circa 9.000 de evrei. Din fericire Coja nu reprezintă decât un grupuscul extremist. Totuşi afirmaţiile lui, deşi hilare pentru occidentali, aduc prejudicii prea grave României pentru a putea fi ignorate.

Reliefa recent Traian Ungureanu că adevărul stenogramelor PSD e că sunt o ficţiune, a unui autor care, dotat cu zeci de pixuri şi hârtie multă, le-a inventat într-o gheretă binemeritând ca atare premiul Nobel pentru literatură.

Cu permisiunea domniei sale aş extinde prin analogie acest adevăr. „Adevărul” ( şi nu mă refer la răspândacul ziar omonim care la începutul anilor 90 scuipa foc şi pară şi scotea scântei ori de ce câte ori postcomuniştii se confruntau cu vreun pericol real de a fi răsturnaţi de la putere) este că n-a existat nici un Holocaust, şi cu atât mai puţin unul românesc. „Adevărul” e că 6 milioane de oameni, cu tot cu un milion şi jumătate de copii evrei, dispăruţi fără urmă în anii 40 ai veacului trecut în cea mai puţin josnică, bestială şi sistematică din toate crimele comise vreodată de oameni împotriva altor oameni s-au evaporat în mod misterios. Poate pentru că aşa le-a venit lor pe chelie. „Adevărul”, cine ştie, este că s-o fi deschis pământul şi i-a înghiţit, ca să scape lumea de tirania lor financiară, net mai groaznică decât orice hitlerism, stalinism, maoism ori vandalism. Jaful la scară naţională numit românizare nu s-a petrecut defel. Evident că nici sutele de mii de evrei din România şi teritoriile ocupate de români care au lipsit la apel după 9 mai 1945 n-au fost exterminaţi. Sutele de mii de documente dela muzeul Holocaustului din Washington, Berlin, Ierusalim probând exterminarea lor sunt doar scorneli şi atâta tot.

La Iaşi, în iunie 41, 12 mii de enoriaşi ai sinagogilor locale au umplut, cu atei, femei şi puradei cu tot chestura locală şi străzile oraşului, unde s-au întins pe jos de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni, după ce, supăraţi că nu le-a ieşit trădarea naţională cu făcutul de semne piloţilor ruşi s-au gândit să-şi tragă reciproc câte un glonte în piept.

Unii dintre ei, mai şmecheri, s-au înghesuit tot de bunăvoie în arşiţa verii în trenurile morţii, spre a transforma vagoanele de vită în saune ieftine, oi veiz mir, aoleu, ce cărpănoşi mai sunt!!! Iar pe ei înşişi evreii s-au prefăcut prin vrăji iudaice în sardele, degustându-şi nu de sete propria lor urină, ci pentru a experimenta un mijloc nou, mai eficient, de a-i înrobi prin alcool pe vecinii lor creştini.

Alţii, mai bătuţi în cap au împrumutat de la jandarmi şi militari români şi de la aliaţii lor nemţi bâtele şi puştile din dotare pentru a-şi sfărâma cu ele scăfârliile şi a pângări solul ţărişoarei împrăştiindu-şi creierele în ţărână.

Cât despre Ion Antonescu, adevărul e că eroul nostru naţional a fost un blând şi ospitalier şef de stat suveran, căruia Hitler nu i-a furat Ardealul de Nord de sub nas. Antonescu n-a provocat nici moartea inutilă a sute de mii de români într-un război care, după cum bine se ştie, n-a lăsat ţara până azi fără Bucovina şi Basarabia. Iar pe evrei mareşalul i-a tratat părinteşte, dacă nu chiar regeşte, oferindu-le de ziua lor câte-o fondantă, nu mazărea furajeră din Transnistria, după cum aflăm chiar din mărturia evreilor Filderman, Sebastian şi Norman Manea (cel din urmă, altfel, un trădător de neam şi ţară care n-a gustat din pâinea bună a deportării în Transnistria la cei câţiva anişori ai săi).

La fel de „adevărat” e că, după 1989, nu Ion Iliescu şi ai săi au dosit prin beciurile SRI şi minele din Valea Jiului revoluţia română, ci tot ea, bat-o s-o bată mafia evreiască internaţională.

„Adevărul” este prin urmare că onorabilul Ion Coja, o victimă a mafiei sioniste internaţionale, are dreptate cu vârf şi îndesat. De ce adică să cerem guvernului român să-şi ia în serios obligaţiile, decretele şi legiile vizându-i pe antisemiţi şi negaţioniştii Holocaustului şi să-l trimită să se răcorească după gratii pe vajnicul "apărător" al românilor, a căror imagine în occident Coja a poleit-o atât de extraordinar prin scrisorile adresate conducătorilor Americii. Mai bine să-i rugăm stăruitor pe preşedinte şi pe Tăriceanu să-i ridice o statuie şi lui Coja, şi celorlaţi Codreni, Simişti şi naţional-comunişti care s-or mai găsi prin preajmă. Un nou ordin Steaua României i s-ar cuveni în orice caz lui C.V.Tudor şi în egală măsură României Mari şi gazetei Tricolorul care nu şi-au dat câtuşi de puţin arama antisemită pe faţă, ci, dimpotrivă, şi-au demonstrat odată în plus eroismul multisecular publicând textul distinsului profesor filosemit, ca şi binevenita punere la punct semnată Petre Ţurlea.

M-a liniştit în special că Ion Coja demască reîncetăţenirea română a „450.000 de evrei”, număraţi unul câte unul. Mesajul său cojeşte cu multă sensibilitate învelişul fructelor înveninate ale identităţii americane alcătuite din Abe Lincoln, Martin Luther King, libertatea, drepturile omului, respectul faţă de negri, de refugiaţi români, maghiari, germani şi alte naţionalităţi conlocuitoare.

Impresionant în orice caz e apelul său la pronia cerească din finalul mesajului adresat preşedintelui Americii, Congresului, Departamentului de Stat. Apoteotic de-a dreptul e acest sfârşit, relevând că dom’ profesor nu se înclină doar la ’nalta Poartă Americană. „D-zeu să ne ajute”, scrie Coja, determinându-mă să fiu sigur că, dacă Isus revenit pe pământ ar solicita cetăţenia română, ar primi-o de la Coja negreşit, devreme ce se ştie că n-a fost câtuşi de puţin evreu, ci, vorba lui Hilter, „arian”.

Cât despre mine, un simplu infiltrat cu intenţia de a pune stăpânire pe pământul României, da, chiar eu, un jalnic lacheu al mafiei evreieşti pun punct aici tuturor diversiunilor cercurilor din care fac parte, spre a mă spăla de păcatul meu ancestral prin întocmirea acestui protocol despre adevărul gol. Gol-goluţ de orice „adevăr”.

  • Data 15.04.2005
  • Autoare/Autor Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B34W
  • Data 15.04.2005
  • Autoare/Autor Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B34W