1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Protestul ziariştilor germani împotriva “sentinţei Caroline”

Kai Küstner/ Elisabeta Sturdza31 august 2004

Libertatea presei pe de-o parte şi protejarea sferei private pe de altă parte. În statul de drept acestea sunt două bunuri respectate, care însă intră cînd şi cînd în conflict. Mai ales atunci cînd este vorba de fotografii ale unor personalităţi ale vieţii publice.

https://p.dw.com/p/B1cy
Caroline de Monaco în proces împotriva Germaniei
Caroline de Monaco în proces împotriva GermanieiImagine: dpa

Prinţesa Caroline de Monaco a dat în judecată o revistă care a publicat fără ştiinţa ei fotografii care o arătau în timpul ei liber. Curtea Europeană pentru Drepturile Omului din Strasbourg i-a dat cîştig de cauză. Editorii unor reviste germane şi şefii unor posturi de televiziune cer guvernului federal să facă apel împotriva deciziei.

Chemarea în ajutor este adresată lui Gerhard Schröder personal: "Domnule Cancelar federal, stopaţi cenzura!”. Cu acest titlu pe prima pagină şi printr-o scrisoare deschisă, 43 de redactori-şefi au protestat luni, 30 august, împotriva aşa-numitei ”sentinţe Caroline” a Curţii Europene pentru Drepturile Omului. O sentinţă care i-a descumpănit pe ziarişti, printre alţii pe preşedintele Asociaţiei germane a ziariştilor, Michael Konken: ”Personalităţile vieţii publice vor putea decide singure în viitor, cînd va putea fi publicat ceva şi cînd nu. Cu alte cuvinte, nouă, ziariştilor, ne vor fi mîinile legate."

Tribunalul European a hotărît în luna iunie că despre personalităţi ale vieţii publice nu se va mai putea relata prin cuvinte şi imagini decît dacă este vorba de funcţia lor oficială. Cu cine se întîlnesc aceste persoane, de cine le este plătită vacanţa – despre astfel de lucruri nu va mai fi voie să se scrie. Împotriva acestei perspective se îndreaptă protestul redactorilor-şefi. Preşedintele programului ARD, Jobst Plog, a precizat: ”Aici este vorba de o prioritate explicită a intereselor individuale, mai ales ale personalităţilor publice, care nu mai pot fi chestionate şi fotografiate practic decît în legătură cu funcţia pe care o exercită. Cred că avem de-a face cu o încălcare a libertăţii relatării de presă, care va avea consecinţe, în cazul că va fi acceptată.”

În urmă cu două săptămîni deja, cele două mari posturi publice de televiziune i-au cerut printr-o scrisoare ministrului Justiţiei să facă uz de căile legale împotriva ”sentinţei Caroline”. Vocea adversarilor acestei sentinţe se face tot mai mult auzită; corul semnatarilor s-a lărgit de la publicaţia de bulevard ”Bild” la revista de popularizare a ştiinţei ”Geo” şi pînă la revista de informaţie ”Spiegel”. Tuturor le este teamă de o simţitoare îngrădire a libertăţii presei. Avocatul Matthias Prinz, care a reprezentat interesele Carolinei de Monaco la Tribunalul de la Strasbourg, vorbeşte şi el de libertate, dar o are în vedere pe cea a unei persoane cunoscute anumite: ”A fost important să se asigure ca garantarea sferei private, pe care Convenţia europeană privind drepturile omului o oferă fiecărui cetăţean, să fie valabilă pentru oricine, pentru toţi cetăţenii, chiar dacă sunt personalităţi ale vieţii publice.”

Nu se pune de fapt problema dacă în viitor i se va interzice unei reviste să publice fotografii neinteresante înfăţişînd o prinţesă în timp ce înoată sau călăreşte. Se pune problema dacă o relatare ca cea despre petrecerea care nu l-a costat nimic pe fostul şef al Băncii Federale, Welteke, în hotelul berlinez de lux Adlon nu va mai fi posibilă, datorită sentinţei de la Strasbourg. Ziaristul va trebui să tacă, dacă pentru personalitatea în cauză relatarea va fi neplăcută. Pînă la 24 septembrie guvernul federal are timp să decidă dacă face apel împotriva sentinţei.