1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Proteste pe Wall Street şi în alte centre financiare ale lumii

Sute de manifestanţi au dorit să demonstreze sâmbătă, în apropiere de Wall Street, unde se află sediile marilor bănci americane, faţă de ceea ce ei numesc "lăcomia şi corupţia din sistemul financiar".

Wall Street

Wall Street

Câteva grupări numite de presa americană "anarhiste", susţinute de publicaţia online Ad-busters, i-au chemat pe americani în stradă pentru a-şi striga nemulţumirile faţă de un sistem financiar "prietenos cu cei înstăriţi şi puternici şi nemilos cu oamenii săraci". Printre cei care au răspus apelului s-au numărat mulţi tineri, care au dorit să se posteze în faţa Bursei din New York, fiind însă alungaţi de forţele de ordine, care i-au împiedicat să ajungă în zonă.

Dorinţa exprimată de organizatorii demonstraţiilor de la New York este de a transforma Wall Street într-o "Piaţă Tahrir", asemenea pieţei centrale din capitala egipteană Cairo, locul în care, în primăvara acestui an, zeci de mii de protestatari s-au adunat pentru a cere înlăturarea lui Hosni Mubarak de la putere şi care, într-un final, au obţinut ce au cerut. 

Speranţa organizatorilor era de a aduna cel puţin 20.000 de participanţi la protest. Numărul protestatarilor a fost însă mult mai mic. Statele Unite, care se luptă încă cu gravele efecte ale crizei financiare din 2008, au adoptat măsuri dure de austeritate menite a reduce deficitul enorm, în contextul unei rate a şomajului de aproximativ 9 la sută.

Iniţiativa de pe Wall Street s-a făcut simţită şi în Spania, la Madrid, unde aproximativ o sută de persoane, convocate de aşa-numita "Mişcare a indignaţilor" s-au adunat în faţa Bursei pentru a demonstra împotriva a ceea ce ei numesc "lovitura de stat a pieţelor financiare". De altfel, apelul  manifestanţilor din New York a fost urmat şi de grupuri de protestatari din alte oraşe americane, precum San Francisco, Los Angeles sau Seattle, dar şi de mişcări civice din capitale europene precum Atena, Berlin, Stuttgart, Lisabona sau Viena.

Autor: Vlad Drăghicescu / afp / reuters
Redactor: Robert Schwartz