1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Proteste de amploare în Rusia

10 decembrie 2011

Sâmbătă, Moscova a devenit scena celor mai ample demonstraţii de stradă din ultimii zece ani. Zeci de mii de oameni au ieşit pe străzile Moscovei pentru a protesta împotriva alegerilor parlamentare de săptămâna trecută.

https://p.dw.com/p/13QPJ
Imagine: dapd

Până la miezul zilei, în piaţa Bolotnaia din centrul oraşului, situată în apropierea Kremlinului, se adunaseră deja 40 000 de mii de persoane. În pofida ninsorii şi a gerului, alţi zece mii de protestatari, de toate vârstele, s-au alăturat demonstraţiilor, informează agenţia Interfax, citând organizatori ai manifestaţiilor.

La rândul ei, agenţia RIA Novosti scrie că forţele de ordine au fost comasate în număr foarte mare la faţa locului. Peste cincizeci de mii de poliţişti şi jandarmi, susţinuţi de elicoptere care survolau zona la joasă altitudine, au încercat să restabilească ordinea în centrul Moscovei. Accesul în multe zonei ale Moscovei, printre care şi Piaţa Roşie, a fost închis.

Autorităţile ruse, care şi în trecut au intervenit în forţă pentru a suprima demonstraţii ale opoziţiei, spun că autorizaseră o acţiune de protest la care să participe maximum treizeci de mii de persoane.

Palamentswahlen in Russland
Imagine: picture-alliance/dpa

Proteste naţionale

Împotriva rezultatelor de la alegerile parlamentare de săptămâna trecută s-a demonstrat nu doar la Moscova, ci şi în alte regiuni ale Rusiei. În estul ţării, dar şi în Siberia, sute de ruşi au ieşit pe străzi pentru a-şi arăta dezaprobarea faţă de alegerile parlamentare, extrem de contestate.

De la începutul protestelor din Rusia, poliţia a arestat peste 1500 de persoane.

Opoziţia rusă acuză Kremlinul de falsificarea alegerilor în favoarea formaţiunii politice de guvernământ, Rusia Unită, care ar fi obţinut din nou majoritatea în Parlament.

Autor: Vlad Drăghicescu / ag
Redactor: Ovidiu Suciu