1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Protestatarii din Istanbul vor să continue lupta

Demonstranţii aflaţi în Parcul Gezi din Istanbul nu se lasă impresionaţi de concesiile premierului Erdogan. După consultări nocturne, ei au decis să rămână în parc şi să continue lupta pentru ţelurile lor.

"Vom continua să ne opunem nedreptăţilor din ţara noastră", a declarat uniunea de protest "Solidaritatea Taksim", după consfătuiri purtate în noaptea de vineri spre sâmbătă. "Astăzi suntem mai puternici, mai bine organizaţi şi mai optimişti decât eram în urmă cu 18 zile, la începutul protestelor", se arată într-un mesaj al uniunii, postat în internet.

Delegaţi ai protestatarilor s-au întâlnit joi seara cu premierul Recep Tayyip Erdogan la reşedinţa acestuia din Ankara. După întâlnire, guvernul a fost de acord să suspende proiectul de construcţii din Parcul Gazi până când se va pronunţa justiţia, urmând să fie apoi consultaţi şi locuitorii Istanbulului în cadrul unui referendum. Vineri, Erdogan le-a cerut protestatarilor să elibereze parcul şi să se întoarcă la casele lor. Demonstranţii ţin ocupat de mai bine de două săptămâni parcul din centrul metropolei Istanbul, în care se plănuieşte reconstrucţia unei cazărmi din perioada otomană. În interiorul acesteia se preconizează construcţia unor locuinţe, a unor magazine sau a unui muzeu.

Demonstranţii din Piaţa Taksim cer păstrarea Parcului Gezi în forma sa actuală, pedepsirea celor vinovaţi de actele de violenţă comise de poliţie, eliberarea tuturor celor reţinuţi în timpul protestelor precum şi respectarea dreptului la opinie şi demonstraţie în Turcia.

Protestele au fost provocate de planurile de desfiinţare a parcului din apropierea Pieţei Taksim. Acestea au luat rapid amploare, extinzându-se şi în alte oraşe, din cauza violenţei cu care au intervenit forţele de ordine şi a poziţiei inflexibile a guvernului. Între timp, protestatarii cer nici mai mult nici mai puţin decât plecarea de la putere a lui Erdogan, acuzat de un stil autoritar de guvernare şi ignorarea opiniilor divergente. Demonstranţii, care sunt cu precădere tineri adepţi ai laicismului, îl acuză de asemenea pe premier că acţionează pe ascuns pentru islamizarea societăţii.

În răstimp, numărul celor care şi-au pierdut viaţa în urma ciocnirilor dintre demonstranţi şi poliţie a crescut la cinci. Potrivit postului CNN Turk, un demonstrant în vârstă de 26 de ani a decedat într-un spital din Ankara, după ce fusese grav rănit în urmă cu două săptămâni.

Uniunea Europeană, care a urmărit îndeaproape evenimentele din Turcia, a elogiat "semnalele pozitive şi constructive" lansate de premierul Erdogan. Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat la Bruxelles: "Salutăm obligaţiile clare asumate de autorităţile turce, de sistare a lucrărilor de construcţie în Parcul Gezi, până când instanţa de apel se va pronunţa asupra chestiunii". Pozitivă este şi demararea unei anchete împotriva celor care au acţionat cu violenţă nejustificată împotriva demonstranţilor paşnici, a declarat aceeaşi sursă.