1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

Protest anticorupție. Moldovenii ies duminică din nou în stradă

O amplă acțiune de protest împotriva corupției s-a anunțat pentru duminică, 6 septembrie, la Chișinău. Autoritățile se tem că manifestația ar putea degenera în violențe și susțin că s-ar urmări răsturnarea puterii.

Proteste anti-corupție la Chișinău, în urmă cu câteva luni

Proteste anti-corupție la Chișinău, în urmă cu câteva luni

Un operator de telefonie mobilă, gestionat de stat, a anunțat un concert gratuit cu vedete din Rusia, România și Moldova, care ar urma să se desfășoare în aceeași zi - nu seara, cum se întâmplă de obicei, ci la ora 11.00, exact în timpul protestului anticorupție asumat de platforma civică „Demnitate și Adevăr”. Gestul companiei de telefonie mobilă a fost perceput ca o încercare a autorităților de a dispersa protestatarii.

Concert boicotat de artiștii români și moldoveni – nu și de cei din Rusia

Persoanele care au dat dovadă de integritate și verticalitate și s-au opus abuzurilor puterii în perioada guvernelor conduse de Iurie Leancă și Chiril Gaburici au fost înlăturate treptat din funcții prin șiretlicuri și acțiuni de șantaj de către exponenții actualei alianțe pretins pro-europene de guvernare. Tot prin șiretlicuri s-a încercat și atragerea unor renumiți interpreți la concertul gratuit cu tentă politică de duminică. Numai că internauții moldoveni s-au mobilizat rapid și au atenționat public interpreții despre jocul perfid în care urmează să fie antrenați.

În consecință, mai mulți interpreți din România (inclusiv Loredana Groza și Ștefan Bănică Jr.) și Moldova (Pasha Perfeni, Pavel Stratan, Adrian Ursu, Vitalie Dani, formația „Akord” și trupa „SunStroke Project”) și-au anulat participarea la concertul anunțat de compania moldovenească de telefonie mobilă. „Nu îmi doresc ca muzica și spectacolul meu să devină un subiect de controversă politică”, a anunțat Loredana pe o rețea de socializare. (…) „Eu şi trupa mea, prin concertele noastre, promovăm doar muzică. Nu-mi doresc să apar într-un context care poate fi considerat controversat. Nu-mi doresc, ca artist, să fiu pus în situaţia de a fi aplaudat de unii şi huiduit de alţii, iar asta pe fondul unor divergenţe social-politice”, a anunțat Ștefan Bănică Jr. (...) „De obicei nimic nu poate fi mai important în viaţa mea decât muzica. De data aceasta, însă, muzica îmi miroase a intrigi politice ieftine. Cred că duminică, 6 septembrie, e ziua când alte valori au prioritate”, a comentat Pasha Parfeni. (…)„Eu voi fi duminică în Piața Marii Adunări Naționale, nu la mascarada de la „MoldExpo”. Respect și mulțumesc lui Ștefan Banică, Loredanei Groza, dar și multor altor artiști care au refuzat să facă jocul oligarhilor”, a postat pe Facebook interpretul Cătălin Josan. (…) „Și încă ceva: cei care privatizează ideile naționale și idealurile unei țări, la fel, sunt oligarhi”, susține trupa „Akord”.

Deocamdată nu a reacționat public interpretul invitat Dan Bălan. Acesta are o piesă împreună cu interpreta din Rusia, Vera Brejneva (ca să vină la Chișinău, aceasta și-a anulat un concert în SUA), care de asemenea a fost contractată pentru concertul de la Chișinău alături de nume grele din showbiz-ul rusesc.

Încă un miliard furat?

Nivelul înalt de corupție este motivul pentru care creditorii externi (FMI, Banca Mondială, Uniunea Europeană și SUA) au înghețat finanțarea mai multor proiecte destinate Republicii Moldova, iar în consecință economia moldovenească se prăbușește: valuta națională se devalorizează, prețurile cresc, iar odată cu ele crește și nemulțumirea populației față de guvernare. Nivelul de încredere a cetățenilor în instituțiile statului a scăzut până la derizoriu. Cetățenii se simt nevoiți să se apere de stat ca de hoți, iar mulți nu rezistă și pleacă. Din cauza sărăciei și proastei guvernări, Moldova a pierdut deja un milion de cetățeni (majoritatea tineri) din cei patru milioane pe care îi avea.

Săptămâna aceasta, premierul moldovean Valeriu Streleț și șeful legislativului Andrian Candu s-au întâlnit cu o delegație a Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, condusă de directorul executiv regional pentru Europa de Est și Caucaz, Francis Malige. El a încurajat autoritățile moldovene să urgenteze reformele, să se îngrijească de sistemul bancar și să lupte eficient cu corupția: „Când acționarii băncilor rămân opaci, iar o supraveghere bună nu este posibilă, putem vedea consecințele. Moldova nu-și poate permite să mai piardă un miliard!”, a conchis Francis Malige.

Pe de altă parte, ex-premierul Ion Sturza susține, într-o postare pe Facebook, că jaful de la „Banca de Economii” continuă, iar alte 30 de miliarde de lei riscă să dispară. Fostul premier critică modul în care Guvernul şi Banca Națională a Moldovei gestionează lichidarea băncii şi afirmă că totul se face în favoarea următorului grup bancar de interese. „Cinism inimaginabil! Ştiu că unii mai informaţi la Chişinău nu prea dorm noaptea. La un singur moft al ursului brun, şi alte vreo 30 de miliarde de lei pot să dispară „înghiţite”, în ceaţa toamnei”, susține Ion Sturza.

La un an de la începerea implementării Acordului de Asociere Republica Moldova – UE, premierul Valeriu Streleț a recunoscut că „există restanţe care nu pot fi argumentate sau justificate atât de simplu: combaterea corupţiei, reforma justiţiei şi stabilitatea financiar-bancară”.

Mai grav ca în Africa!

După ce, din cauza toleranței față de corupție, guvernul de la Chișinău a ratat cu două luni în urmă finanțări masive din partea UE, BM și UE, săptămâna aceasta și SUA a anunțat despre încetarea programului „Compact”. Guvernul american a decis să nu investeasca bani într-un nou program „Compact”, deoarece Chișinăul a picat testul anticorupție: „Nici în Africa nu s-a văzut așa ceva! E nevoie de schimbare de atitudine!”, a atenționat directorul executiv al fondului „Provocările Mileniului” (al programului „Compact”), Valentina Badrajan. „Dacă Guvernul Republicii Moldova va acţiona prompt, va face reformele necesare şi va opri corupţia la toate nivelurile, există posibilitatea ca Moldova să fie luată în calcul pentru un al doilea program „Compact”. Provocările în domeniul corupţiei sunt însă foarte mari“, a apreciat directorul de țară al corporației „Provocările Mileniului”, Leslie McCuaig.

Programul „Compact” este un program al Guvernului SUA care contribuie la creșterea economică și reducerea sărăciei. În ultimii cinci ani, SUA a investit, prin intermediul acestui program, 262 de milioane de dolari în Republica Moldova. Din acești bani a fost reconstruit drumul Sărăteni-Soroca și au fost reabilitate 10 sisteme de irigare în toată țara.

Grzegorz Schetyna: „Reformele sunt neglijate, efortul de integrare europeană a încetinit”

Prezent săptămâna aceasta la București, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române, ministrul polonez de Externe, Grzegorz Schetyna, s-a arătat îngrijorat de faptul că „în Republica Moldova efortul de integrare europeană a încetinit, iar procesul de reformă a fost neglijat”. „Fără reforme şi pe fondul scandalurilor de corupţie, autorităţile de la Chişinău îşi vor pierde credibilitatea atât pe plan intern, cât şi extern. Este ceea ce îşi doreşte Rusia, să blocheze drumul european”, a spus Schetyna. Potrivit lui, mimarea reformelor este un semn rău pentru Republica Moldova, cândva fruntaşă a Parteneriatului Estic. El a cerut autorităţilor române să exercite mai multă presiune politică asupra puterii de la Chişinău pentru a face reforme, arătând că „nicio altă voce nu se aude mai bine în Republica Moldova”.

Iar președintele României, Klaus Iohannis, a declarat joi, la Palatul Cotroceni, la întâlnirea cu ambasadorii români acreditați în străinătate, că „România continuă să fie cel mai puternic aliat al Republicii Moldova în ceea ce privește parcursul european al acesteia”. „Vom continua să sprijinim eforturile depuse de Republica Moldova, Georgia și Ucraina pe calea reformelor menite a înscrie aceste state pe un traseu european. România va continua să fie cel mai puternic aliat în parcursul european al Republicii Moldova. Avem în vedere în egală măsură susținerea ca atare în interiorul UE și în dialogul cu celelalte state membre, dar și sprijinul direct și concret, în plan bilateral, al eforturilor Republicii Moldova în plan intern pentru apropierea de Uniunea Europeană, până la integrare", a spus Iohannis.