1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Protecţie socială mai bună

10 august 2010

Conform unei noi directive UE, antreprenorii vor beneficia de indemnizaţii de maternitate.

https://p.dw.com/p/OcgL
Imagine: Bilderbox

Directiva, care abrogă o lege anterioară, îmbunătăţeşte drepturile în materie de protecţie socială a milioane de femei active în câmpul muncii, consolidând spiritul antreprenorial în rândul acestora, în condiţiile în care, în prezent, numai unul din trei liberi întreprinzători este femeie, spun reprezentanţii Comisiei Europene (CE).

"Odată cu intrarea în vigoare a acestei noi legi, Europa face un important pas în ceea ce priveşte creşterea protecţiei sociale şi oferirea de drepturi economice şi sociale egale pentru bărbaţii şi femeile care lucrează pe cont propriu, precum şi pentru partenerii acestora. Noua legislaţie europeană asigură egalitatea deplină în viaţa profesională, permiţându-le femeilor care desfăşoară o activitate independentă să se bucure de o mai bună protecţie. Solicit statelor membre să înceapă rapid punerea în aplicare a directivei, astfel încât cetăţenii noştri să simtă beneficiile acesteia în viaţa de zi cu zi",

a declarat Viviane Reding, comisar european pentru justiţie, drepturi fundamentale şi cetăţenie.

În afara indemnizaţiei de maternitate, noua directivă asigură femeilor şi un concediu pre şi post-natal de cel puţin 14 săptămâni.

"Noua dispoziţie (...) reprezintă o îmbunătăţire considerabilă faţă de directiva din 1986. Partenerii de viaţă ai antreprenorilor vor avea dreptul la asigurări sociale la fel ca aceştia din urmă, în cazul în care statele membre oferă o astfel de protecţie acestei categorii de lucrători. Acesta va contribui la crearea unui sistem mai bun de protecţie socială şi la prevenirea riscului de sărăcie în rândul femeilor"

, se mai arată pe pagina online a CE.

Munca desfăşurată cu titlu independent are o pondere semnificativă în Europa, reprezentând aproximativ 16% din populaţia activă, potrivit reprezentanţilor CE. În loc să angajeze personal, aproximativ 11% din europenii care lucrează pe cont propriu apelează la ajutorul partenerilor de viaţă. Aceştia din urmă muncesc neoficial în micile întreprinderi de familie şi sunt, în general, dependenţi de partenerul care desfăşoară respectiva activitate în mod legal. De aceea, în caz de divorţ, dacă partenerul moare sau firma dă faliment, aceştia se confruntă cu un risc crescut de sărăcie.

Cele 27 de state membre au la dispoziţie doi ani pentru a transpune directiva în legislaţia internă.

Autori: EPD, C.S.
Redactor: Medana Weident