Protecţia mediului în luptă cu interesele economice
19 decembrie 2007Planurile autorităţilor de la Bruxelles sunt aspru criticate de marii producători de automobile, mai ales că metoda de aplicare a noilor reglementări este încă neclară.
Cancelarul german Angela Merkel a avertizat deja cu privire la efectele negative pe care aceste planuri le-ar avea asupra marilor concerne germane precum Daimler, BMW sau Porsche. În acelaşi timp ministrul federal pentru mediu, Sigmar Gabriel, a criticat planurile Comisiei de la Bruxelles, precizând că acestea ar favoriza producătorii francezi şi italieni, ducând la un citez: „război concurenţial neloial” faţă de producătorii germani.
Gabriel a declarat într-un interviu acordat postului de televiziune ZDF că aprobă planurile autorităţilor de la Bruxelles privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, dar a ţinut să menţioneze că: „Maşinile mari trebuie să reducă emisiile cu un procentaj mai mare decât cele mici, cu toate acestea însă, în proces trebuie implicaţi toţi producătorii de automobile”, a concluzionat Gabriel.