1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Prostirea Occidentului

O fi primit UE premiul Nobel pentru Pace. Dar cu ţări conduse precum România şi Ungaria, credibilitatea Comunităţii va continua pentru mulţi să fie sub semnul întrebării.

„Premierii României şi Ungariei duc de nas UE”, releva în septembrie un articol al unui bun cunoscător al situaţiei politice din estul Europei apărut în revista germană Cicero, o publicaţie a elitei. Semnatarul editorialului era chiar şeful liberalilor din Parlamentul European, contele Lambsdorff, al cărui tată a fost probabil unul dintre cei mai competenţi miniştri de care a dispus vreodată Germania federală şi al cărui frate lucrează în diplomaţie.

Demnitarul liberal critica fără menajamente atât prestaţia lui Victor Ponta, ca şi pe cea a omologului său ungar, Viktor Orban, care a vizitat recent Berlinul. Ponta, scria Lambsdorff, „e premierul unei ţări cu multe regiuni rămase sărace, din care cei mai buni fug în continuare în străinătate. Or, abia ajuns la putere, premierul (român) a pus sub presiune nu doar instituţiile ţării, ci şi justiţia şi societatea ei civilă”.

Întru restabilirea credibilităţii UE, autorul pleda în favoarea adoptării unor măsuri "de pedepsire a regimurilor corupte, care nu-şi respectă angajamentele asumate la aderare, nu respectă democraţia şi principiile statului de drept".

În mod semnificativ, demnitarul liberal sublinia că toate acestea nu sunt chestiuni ţinând de politica de partid, de orientări de stânga sau de dreapta.

Revendicările lui Lambsdorff, potrivit căruia „sub Ponta s-au confirmat toate prejudecăţile cu privire la România” au fost reluate, mai nou, sub varii forme, de comentatorii care abordează apropiata aderare a Zagrebului la UE. Atrăgând atenţia asupra distanţei separându-i în continuare pe croaţi de un stat de drept funcţional, în care libertatea să se fi impus iar justiţia să-şi îndeplinească misiunea aşa cum se cuvine, analiştii trimit la ceea ce afirmă a fi "prematura integrare în Comunitate a României şi Bulgariei".

În 2007, Occidentul, afirmă unii observatori, s-ar fi lăsat înşelat de cele două ţări, acceptând aderările fără să controleze suficient stadiul de pregătire a celor două state din sud-estul continentului.

Dar poate că Apusul se lasă cu plăcere tras în piept, admite să fie prostit şi dus de nas. Spre a nu se confrunta cu adevăruri nu întru totul agreabile, spre a nu fi obligat să-şi abandoneze relativismul şi să-şi asume intrarea în acţiuni riscante, unii responsabili occidentali se auto-amăgesc şi hamletizează nu de azi de ieri.

Cum altfel se explică ridicarea pe scut la Stockholm a unui scriitor chinez ajuns activist al regimului de la Beijing, pe care nu doar criticii săi îl califică drept obedient şi conformist?

Vestea premierii scriitorului chinez Mo Yan, laureatul din acest an al premiului Nobel pentru Literatură, „e o veste bună”….Dar numai „pentru China (comunistă) şi regimul ei”, a ţinut să precizeze Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Mo Yan nu era un necunoscut în Occident când suedezii au înclinat steagul în faţa regimului din Imperiul de Mijloc. Omul făcuse parte acum trei ani din delegaţia oficială a Beijingului la Târgul de Carte de la Frankfurt, unde scriitorii din China, ce se opun regimului, dar nu-s încă după gratii, nu primiseră, fireşte, permisiunea de a participa, în ciuda invitaţiilor de care dispuneau.

Împreună cu ceilalţi reprezentanţi oficiali ai statului totalitar, Mo Yan boicotase atunci prezenţa la târg a disidenţilor chinezi din Apus. În ciuda succesului şi notorietăţii sale, Mo Yan nu s-a învrednicit nici măcar o singură dată să le ia apărarea colegilor săi întemniţaţi şi schingiuiţi de ciracii regimului comunist.

Or, în discuţie nu e valoarea literară şi realismul magic a la Gabriel Garcia Marqez marcând operele lui Mo Yan, un autor care, de altfel, a criticat în cărţile sale „erori şi excese ale regimului comunist”, având grijă, totodată, să nu condamne câtuşi de puţin sistemul. Ci pretenţia juriului Academiei suedeze de a fi adoptat o decizie apolitică, într-o lume în care astfel de hotărâri îi fac să jubileze nu doar pe stăpânii „Fermei animalelor”, ai statului poliţienesc, edificat de comunişti în China, ci pe liderii oricărui regim totalitar.

E ceva putred, nu în Danemarca, iată, ci în Suedia, o ţară care face parte din 1995 din Uniunea Europeană. Care nu seamănă defel cu URSS, aşa cum a pretins la un moment dat propaganda naţionaliştilor de grotă din subordinea liderilor USL. Dar deficitele, nu în ultimul rând democratice ale Uniunii Europene, sunt, totuşi, reale şi notorii.

Pe de altă parte, în faţa flagrantului derapaj antidemocratic al tripletei Ponta-Antonescu-Voiculescu, Comisia Europeană s-a mobilizat, spre lauda ei, exemplar. În schimb, nici autoamăgirile şi nici decizii precum cea privindu-l pe Mo Yan nu vor reface în Asia, în răsăritul Europei şi aiurea crunt zdruncinata credibilitate a scandinavilor şi a Uniunii.