1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Propunerea imorală

Este vorba despre posibilitatea ca statul să cumpere o dischetă conţinând datele furate ale unor bogătaşi germani care au conturi în bănci elveţiene.

default

Se poate, desigur, pleca de la premiza că dischetele cu informaţii privind depunerile în bănci elveţiene ale unor bogătaşi germani au fost copiate ilegal, şi deci este vorba despre un furt. Din acest punct de vedere, miniştrii regionali de Finanţe, şi ministrul federal de Finanţe, Wolfgang Schäuble, se află într-o mare dilemă. Ei nu se pot decide dacă să cumpere pentru 2,5 milioane de euro aceste dischete, cu ajutorul cărora să afle datele a 1500 de persoane vinovate de evaziune fiscală. Pentru stat ar fi, în orice caz, o afacere profitabilă, fiindcă fiscul ar încasa peste 100 de milioane de euro. Alternativa ar fi să nu cumpere datele furate, dar într-un atare caz, statul ar favoriza oameni bogaţi, vinovaţi de evaziune fiscală.

Predecesorul lui Schauble în fruntea Ministerului german de Finanţe, Peer Steinbrueck, nu a avut ezitări când a fost vorba de un caz asemănător, legat de încasări de dobânzi nedeclarate în conturi din Liechtenstein. El a plătit pentru datele furate cinci milioane de euro. Fiscul german a încasat însă, în total 140 de milioane. În plus, se spera că acţiunea va descuraja pe viitor astfel de practici. Că nu a fost aşa, se vede acum.

La fel ca înainte, germanii au depus sume uriaşe în bănci din străinătate. Este dreptul lor, cu condiţia să treacă în declaraţiile anuale de impozit sumele obţinute din dobânzi. Or, cei mai puţini dintre depunători fac asta. Cei mai mulţi îşi depun banii în străinătate tocmai pentru a ascunde fiscului autohton încasările provenite din dobânzi. Aşa ceva se numeşte evaziune fiscală şi este un caz pentru procuratură. În cursul afacerii Liechtenstein, mii de oameni au fost vizitaţi de procurori. Statul nu este interesat însă să umple puşcăriile. Atunci el a vut doar interesul să recupereze banii ce i se cuvin şi să se respecte legile, şi de aceea peste 2000 de acţiuni penale s-au încheiat prin plata unor usturătoare amenzi. Numai în 400 de cazuri s-a ajuns la proces.

Nu există niciun motiv ca oamenii care şi-au depus banii în Elveţia, adesea fonduri obţinute la negru, să fie altfel trataţi decât au fost cei care aveau conturi în Liechtenstein. Agitaţia pe care o manifestă acum autorităţile elveţiene este pură ipocrizie. Preşedinta confederaţiei elveţiene vine şi spune că un stat de drept nu are voie să folosească informaţii obţinute ilegal. Ministrul elveţian al Apărării vine să adauge că încrederea sa în Germania este năruită în cazul în care guvernul de la Berlin se hotăreşte să plătească pentru date furate.

În realitate, lucrurile stau tocmai invers: Practicile băncilor elveţiene pun sub semnul întrebării principiul statului de drept în Elveţia. Nu mai este vorba aici despre sisteme fiscale diferite ci despre faptul că marile bănci elveţiene se comportă ca nişte asociaţii criminale. Administraţia americană a obţinut de la Elveţia, în urma ameninţării că va retrage băncii UBS licenţa de funcţionare pe piaţa americană, divulgarea secretului bancar. În felul acesta, administraţia de la Washington a primit listele tuturor cetăţenilor americani care au practicat evaziunea fiscală cu complicitatea acestei bănci.

Din păcate, acesta pare a fi singurul limbaj pe care Elveţia îl înţelege. Experţii apreciază că germani bogaţi au tezaurizat în Ţara Cantoanelor cu mult peste 100 de miliarde de euro şi nu declară fiscului german sumele încasate din dobânzi. Nu este drept ca oamenilor cu venituri normale să li se impoziteze salariile iar oamenii bogaţi să fie menajaţi în condiţiile în care pot fi depistaţi. Mai ales că toţi pot scăpa de pedeapsa binemeritată, autodenunţându-se şi plătindu-şi retroactiv taxele.

Autor: Karl Zawadsky / Ioachim Alexandru
Redactor: Petre M. Iancu