1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Propovăduirea mesajului vieţii până la ultima suflare

Ioan Paul al II-lea s-a impus pe scena politicii mondiale ca autoritate morală, iar vocea sa militând neabătut în favoarea drepturilor omului şi a dreptăţii, s-a făcut auzită în toată lumea.

default

Karol Woytjla: un model de viaţă opus globalizării, ale cărei legi sunt dictate de puterile economice şi militare. Orientarea sa morală a permis însă naşterea unor controverse în jurul autorităţii sale. Atidudinea sa conservatoare de neclintit în materie de morală sexuală i-a atras numeroase critici atât în plan internaţional cât şi în rândurile propriei biserici. Răspunsul său la întrebările critice legate de avorturi sau de permiterea mijloacelor de contracepţie, a fost mereu acelaşi:
„Misiunea Bisericii nu se schimbă.”

Karol Josef Wojtyla s-a născut la data de 18.mai 1920 la Wadovice, un mic oraş în apropiere de Cracovia, ca fiu al unui ofiţer în retragere. La vârsta de nouă ani, Karol îşi pierde mama. După absolvirea liceului, el se înscrie la facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii Jagielloniene din Cracovia, dar nu îşi poate absolvi studiile deoarece universitatea este închisă curând după ocupaţia nazistă a Poloniei. Încă în prima parte a vieţii sale, Karol Wojtyla cunoaşte două sisteme totalitare: nazismul şi comunismul, iar experienţa acestor regimuri avea să exercite o influenţă majoră asupra pontificatului său.

Timp de 4 ani, între 1940 şi 1944, Karol Wojtyla munceşte într-o carieră de piatră şi mai apoi într-un combinat chimic, aceasta fiind singura cale de scăpăre din calea deportării şi a muncii forţate practicate de cel de-al treilea Reich. În 1941 îşi pierde şi tatăl, iar acest trist eveniment îi revelează chemarea sa lăuntrică de a studia teologia. Îşi începe studiile în anul următor, la Cracovia, însă în ilegalitate, deoarece naziştii interziseseră studiile teologice. Este hirotonisit ca preot catolic la Cracovia, la un an după încheierea războiului. La scurt timp după aceea, este trimis la Vatican, unde studiază, la Universitatea Papală Angelicum obţinând doctoratul în teologie. Reîntors în Polonia, deţine mai multe parohii în Cracovia, obţine în paralel doctoratul în filosofie, iar în 1953 i se încredinţează catedra de Teologie morală şi etică socială la Facultatea de Teologie din Cracovia. Iată câteva etape importante de la începutul carierei sale profesionale.

Karol Wojtyla este ales Papă în aşa-numitul an al celor trei Papi, 1978, când decedează la Vatican doi Papi în decurs de opt luni. Sub numele de Ioan Paul al II-lea, el devine cel de-al 264-lea urmaş al Sfântului Petru şi este încoronat ca Suveran Pontif la 22.octombrie 1978. Este primul Papă polonez din istorie şi unul dintre puţinii care nu s-au născut în Italia, iar alegerea sa ca Papă s-a datorat dezbinării italienilor, incapacităţii cardinalilor de a cădea de acord asupra unui reprezentant din propriile rânduri. Ioan Paul al II-lea avea să aibă unul din cele mai lungi pontificate din istoria Bisericii Catolice. Cu totul alt destin decât predecesorul său Ioan Paul I, care îşi exercitase funcţia doar 33 de zile, şi în memoria căruia Karol Wojtyla şi-a ales numele de Papă.

Opinia publică internaţională a fost surprinsă de alegerea unui Papă din blocul comunist. Catolicii s-au bucurat în schimb, şi şi-au legat toate speranţele de polonezul tânăr şi sportiv, dinamic şi poliglot, care i-a inspirat prin stilul său propriu pe care şi l-a creat: distanţarea de pompă şi opulenţă şi apropierea de oameni. Iar semnul de marcă al pontificatului său aveau să devină foarte curând călătoriile în cele patru zări.

Deşi Ioan Paul al II-lea şi-a considerat mereu funcţia ca fiind primordial politică, el a fost în acelaşi timp un pontif adânc evlavios. Astfel, multe dintre apariţiile sale, adesea spectaculoase, pe toate continentele, au avut în centru un important mesaj politic. Dar esenţa fiecărei călătorii era propăvăduirea mesajului religios – de către un trimis al lui Dumnezeu, de către locţiitorul lui Hristos pe Pământ. Această „autoconsacrare” li s-a părut multora exagerată:

„Voi veţi fi martorii mei, până la capătul Pământului. Această misiune a lui Hristos i-a condus pe mesagerii săi, bărbaţi şi femei, în toate colţurile lumii. Aceeaşi misiune îl conduce şi pe Episcopul Romei în bisericile sale răspândite în toată lumea.”

Durata pontificatului său, precum şi neastâmpărul Papei, au determinat caracterul istoric al multora dintre iniţiativele sale. El a fost primul Papă care a vizitat o moschee şi o sinagogă, iar reconcilierea cu iudaismul a fost una din dorinţele sale cele mai adânci. Vizita sa la monumentul comemorativ din Ierusalim Yad Vashem şi pelerinajul său la Zidul Plângerii sunt gesturi de reconciliere cu o valoare simbolică excepţională.

Dar nu numai reconcilierea cu iudaismul se afla pe lista priorităţilor sale, ci întreaga mişcare ecumenică, respectiv întâlnirea cu toate religiile lumii.

Astfel, Ioan Paul al II-lea iniţiază în 1986, înfruntând puternica opoziţie a Vaticanului, pentru prima oară, la Assisi, o întâlnire de pace cu reprezentanţii tuturor religiilor din lume. O invitaţie, pe care o repetă în 2001, în umbra tragicelor evenimente din 11.septembrie. Şi de data aceasta, Vaticanul se opune vehement, diplomaţii de la Roma străduindu-se până în ultima clipă să împiedice – temători de declanşarea unui război împotriva creştinismului – această reuniune. Dar tocmai această iniţiativă a Papei Ioan Paul al II-lea a împiedicat, poate, escaladarea atentatelor teroriste într-un atac global asupra civilizaţiei creştine.

Cea mai mare victorie politică a fost însă, incontestabil, contribuţia sa la prăbuşirea comunismului. Prima sa călătorie în Polonia a fost un marş triumfal cu efectul încurajării şi întăririi conştiinţei naţionale a compatrioţilor săi. Sprijinul latent al mişcării sindicale Solidarnosc din partea Vaticanului a fost un factor important care a determinat schimbarea în Polonia, având efecte secundare şi în alte ţări est-europene. Ţelul primordial pentru Ioan Paul al II-lea, şi anume prăbuşirea comunismului, a fost atins însă abia în 1989 odată cu căderea Zidului de la Berlin.

Cu aceeaşi vehemenţă, cu care Ioan Paul al II-lea a militat împotriva comunismului, el a criticat, de la mijlocul anilor 1980 încoace, însă şi capitalismul subjugat de ideologia liberalizării şi modernizării fără limite. În ultimii trei ani, Suveranul Pontif se adresează tot mai des în mod direct politicienilor creştini, acuzând decadenţa civilizaţiei occidentale şi abandonarea valorilor morale tradiţionale. Speră să poată forţa partidele creştine de a accepta orientarea conservatoare a Vaticanului şi de a restaura principiile severe ale moralei sale, împotriva avorturilor şi a acceptării oficiale a relaţiilor homosexuale. Reacţiile Europei la insistenţele Papei sunt însă neînţelegere şi respingere. La fel şi cu ocazia scrierii Papei deosebit de agresive împotriva homosexualităţii din 2003.

Karol Wojtyla nu s-a putut împăca niciodată cu liberalismul civilizaţiei moderne occidentale şi nu s-a putut deschide unui dialog cu Europa schimbată.

Multe epitete i s-au atribuit de-a lungul timpului. Un Papă al provocărilor. Un Papă tangibil dar de neînduplecat. Deşi trupul său s-a încovoiat tot mai mult în ultimii ani, voinţa sa nu s-a plecat niciodată. Progresist şi reacţionar în acelaşi timp, Ioan Paul al II-lea s-a caracterizat prin ambivalenţa derivată din consecvenţa sa de nestrămutat.

Consecvenţă, cu care a căutat mereu legătura dintre libertate şi adevăr. Convingerea sa a fost că oamenii nu pot cunoaşte adevărata libertate în afara unei strânse relaţii cu Dumnezeu, creatorul firii atotcuprinzătoare, respectiv că oamenii nu pot beneficia de libertatea lor deplină în mod responsabil fără Dumnezeu. Viaţa ne-a fost dată de Dumnezeu şi de aceea noi nu avem nici un drept asupra ei. În acest sens, Suveranul Pontif a acuzat dreptul pe care şi-l asumă oamenii de a hotărâ asupra vieţii şi a morţii, de la început până la sfârşit, respingând neabătut contracepţia, avorturile şi eutanasia.

Ioan Paul al II-lea a refuzat să se adapteze întru totul spiritului vremii. De aceea nu s-a bucurat de înţelegerea, aprecierea şi recunoaşterea tuturor. Cu toate acestea, întregul mapamond recunoaşte că odată cu el s-a încheiat pontificatul unui mare Papă şi al unui însemnat European.
  • Data 05.04.2005
  • Autoare/Autor Carola Hoßfeld/Ana-Maria Tighineanu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1XT
  • Data 05.04.2005
  • Autoare/Autor Carola Hoßfeld/Ana-Maria Tighineanu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1XT