1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Promisiuni şi fapte

Cea de-a doua conferinţă internaţională pentru Afganistan, organizată la Bonn, s-a încheiat. Propuneri concrete, de exemplu privind îmbunătăţirea situaţiei la Hindukuş, nu au fost prezentate.

default

Angela Merkel, Bonn 2011

Probabil că mulţi dintre liderii prezenţi în fosta capitală a Germaniei s-au consultat înainte. Parţial, discursurile lor au fost identice: "Nu-i vom abandona pe oamenii din Afganistan". Oficialii de rang înalt i-au cerut la unison guvernului afgan să poarte negocieri de pace cu toate grupările. Se refereau, cu precădere, la talibani. Dar aceştia n-au fost reprezentaţi la Bonn. Nu se ştie dacă au refuzat să participe sau, pur şi simplu n-au fost invitaţi.

În calitate de gazdă, Executivul de la Berlin a dat asigurări că afganii nu vor fi lăsaţi de izbelişte nici după 2014. Chiar dacă în trei ani trupele internaţionale îşi vor încheia misiunea, comunitatea internaţională va sprijini în continuare Afganistanul. Germania îşi va spori contribuţia la reconstrucţia ţării şi la instruirea forţelor de securitate - a afirmat cancelarul Angela Merkel.

Dar la ce bun toate aceste promisiuni? În mod evident, s-a dorit ca oamenii din Afganistan să aibă sentimentul că, de data aceasta, chiar nu vor mai fi daţi uitării. Cu aproape un an în urmă, guvernele occidentale promiteau - probabil din raţiuni electorale - că misiunea militară în această ţară se va încheia până la sfârşitul anului 2014.

Un mesaj care a stârnit panică în rândurile unei mari părţi a populaţiei şi a trezit amintirea sumbră a războiului civil ce a urmat după retragerea Armatei Roşii. Oamenii se tem că vidul de putere apărut după încheierea misiunii internaţionale în Afganistan ar putea avea consecinţele celui din anii ´90.

Deutschland Afghanistan Konferenz in Bonn Hamid Karsai

Planurile de retragere a trupelor militare vor trebui explicate pe înţelesul tuturor afganilor. Mulţi dintre ei se întreabă dacă nu cumva ar fi mai avantajos să se pună bine cu talibanii încă de pe acum, având în vedere că, potrivit tuturor probabilităţilor, ei vor reveni la putere cel târziu în 2014.

Cu toate acestea, o rază de speranţă tot a răzbit şi până la oamenii din Afganistan. Comunitatea internaţională este decisă să-i acorde asistenţă acestei ţări până în 2024 şi să sprijine procesul de pace. Acum, pentru ca viaţa afganilor să fie într-adevăr mai bună, promisiunile făcute la Bonn vor trebui să devină realitate.

Consolidarea aparatului de poliţie va duce la sporirea securităţii. De asemenea, corupţia va trebui combătută. Nu în ultimul rând, este de dorit ca sistemul de educaţie şi învăţământ să devină accesibil tuturor. În acest sens, afganii şi comunitatea internaţională ar trebui să pună la punct o strategie comună.

Conferinţa de la Bonn a fost un prim pas pe acest drum anevoios şi lung.

Autori: Ratbil Shamel, Claudia Ştefan
Redactor: Medana Weident

Vă mai recomandăm