1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Proiectul Nabucco a revenit în actualitate

Controversa dintre Rusia şi Ucraina legată de livrările de gaz scoate în evidenţă dependenţa UE de gazul rusesc. De aceea, o alternativă la gazul rusesc câştigă din nou actualitate: Gazoductul Nabucco.

default

Proiectul Nabucco este văzut de mulţi ca o adevărată salvare. Există însă şi opoziţie faţă de acest gazoduct, fiindcă ar urma să transporte spre Europa gaz din Iran, Azerbaidjan şi Turkmenistan.

În Ungaria, gazul lipseşte din conducte. Ţara este dependentă aproape în totalitate de livrările din Rusia. Rezervele ajung pentru 70 de zile, cu condiţia să nu fie prea frig. Deja de pe acum, în locuinţe nu mai este cald decât acolo unde există combustibili alternativi. Ministrul energiei de la Budapesta Csaba Molnar, a raţionalizat gazul. “În privinţa limitării consumului, avem reguli severe. Consumatorii sunt grupaţi în cinci categorii, în funcţie de urgenţe. Populaţia este cuprinsă în ultima categorie. Sistemul garantează securitatea aprovizionării pentru instituţii de importanţă vitală, cum ar fi spitalele, care au prioritate absolută”, a spus Molnar.

Este vorba de un program de economisire care a fost introdus şi în Bulgaria, altă ţară dependentă aproape în totalitate de livrările Moscovei. În ţara de la sud de Dunăre, unele întreprinderi şi-au sistat producţia iar în capitala Sofia a fost întrerut parţial iluminatul public. Şi în România a fost instituită situaţia de urgenţă în domeniul energetic. Termocentralele au fost trecute de pe consumul de gaz pe cel de cărbune. Unde aceasta nu se poate, locuinţele rămân neîncălzite. Probleme similare, dacă nu chiar mai grave, are şi Serbia, unde frigul începe să se instaleze în locuinţe. Acolo, termocentralele funcţionează aproape exclusiv cu gaz. Numai în Croaţia situaţia nu este atât de gravă, fiindcă ţara dispune de zăcăminte proprii.

Frigul stimulează însă anumite viziuni politice. Locuinţe încălzite, livrări asigurate de gaz, o lipsă totală a grijilor în această privinţă. Acelaşi ministru ungar, Molnar, a explicat: Este vorba de proiectul Nabucco. Ne-am bucura dacă prezenta criză ar grăbi lucrările la acest proiect. Ungaria este de altfel una dintre cele mai active ţări în această ptivinţă. Dacă Nabucco ar exista de pe acum, nu am mai avea nicio problemă.”

Nabucco este de fapt o operă a lui Verdi. Este vorba acolo despre eliberarea din robia Babilonului. Conducta Nabucco ar însemna pentru Ungaria şi UE eliberarea din robia concernului rusesc Gazprom, fiindcă gaz există şi în Azerbaidjan sau Turkmenistan, şi el ar urma să ajungă în Europa ocolind teritoriul Rusiei, prin Turcia, Bulgaria, România, Ungaria, Austria şi apoi spre Germania.

Ce lipseşte încă este acordul UE pentru această construcţie, la fel şi acordurile între ţările prin care urmează să treacă gazoductul. Acestea lipsesc fiindcă unii au preferat în trecut să-i sprijine pe ruşi şi să investească în proiecte ale Gazprom. Acum însă, aceste dubii au dispărut graţie prezentei crize ruso-ucrainiene. Rămâne doar întrebarea dacă livrările de gaz devin mai sigure în condiţiile în care sursa de căldură provine din Azerbaidjan sau Iran. Austria, de exemplu, sprijină fără rezerve transportarea gazului iranian spre Occident. Este o decizie controversată politic, dar Iranul este vrând-nevrând pe locul doi între ţările care deţin zăcăminte de gaz. Fără gaz iranian, conducta Nabucco ar funcţiona în permanenţă la jumătate din capacitate.

Proiectul Nabucco a revenit aşadar în actualitate, finalizarea este planificată pentru 2012, dar ce va ieşi până la urmă continuă să fie neclar. Poate că spre Europa va ajunge tot numai gaz rusesc pe rute ocolite, mai puţin sigur dar mai acceptabil politic decât gazul iranian. În orice caz, Gazprom nu se teme de concurenţă. Nabucco ar veni ca o completare la nevoile de gaz ale europenilor, şi nu ca o veritabilă alternativă.