1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Proiecte şi reforme

Rodica Binder21 martie 2005

Alături de „proiect”, vocabula „reforme” este una dintre cele mai frecvent utilizate în discursurile politice ale zilei şi - cum se putea altfel - şi în paginile presei.Trăim sub imperativul reformelor şi nu-i de mirare că demult scadentul proiect de reformă a Organizaţiei Naţiunilor Unite ţine la acest început de săptămînă, cînd Kofi Anan va prezenta documentul , capul de afiş al ziarelor germane cu atît mai mult cu cît Germania aspiră, şi va mai aspira o bună bucată de vreme de acum înainte, la statulul de membru permanent al Consiliului de Securitate. Japoniei în schimb, i-a surîs norocul, Condoleeza Rice promiţîndu-le responsabililor politici niponi cu prilejul turneului ei asiatic, obţinerea mu

https://p.dw.com/p/B15m
Secretarul general ONU Kofi Anan la tribuna Adunării Generale
Secretarul general ONU Kofi Anan la tribuna Adunării GeneraleImagine: AP

lt rîvnitului statut.

Situaţia nou creată este comentată azi pe prima pagină a cotidianului FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG care constată că ONU nu prea are cărţi bune la Washington şi, ceea ce-i mai grav, nu se bucură de un prea bun renume nici în restul lumii după masacrele din ex-Jugoslavia , după scandalurile mai recente, între care şi cel al programului irakian „petrol în schimbul alimentelor”.Sunt riscuri şi erori pe care o reformă administrativă a ONU le va putea elimina în viitor, problema de fond fiind însă de natură politică: democraţiile sunt în minoritate în adunarea generală, ambiţiile membrilor şi pretendenţilor la statutul de membru permanent al Consiliului de Securitate se bat cap în cap .Pe scurt – scrie ziarul citat - ONU nu este un guvern mondial şi nici un surogat al acestuia ci o adunare de naţiuni suverane în care fiecare doreşte să tragă spuza pe turta lui.Bush doreşte aşadar să recompenseze angajamentul nipon în Irak oferind Japoniei şansa de a se număra printre membrii Consiliului de Securitate.Date fiind calculele strategice din Asia – a se citi ascensiunea Chinei - Washingtonul are tot interesul să extindă numărul membrilor Consiliului prin primirea Japoniei şi Indiei în detrimentul unor puteri de talie mijlocie din Europa.Aceste calcule nu vor fi modificate de nici o reformă a ONU ... conchide FAZ.

Un verdict care anulează opinia publicată în WESTDEUTSCHE ALLGEMEINE ZEITUNG, potrivit căreia dacă ONU nu ar exista, ar trebui inventată, deşi cea real existentă nu este pe măsura misiunii asumate. Kofi Anan face în cele 63 de pagini ale proiectului pe care- l prezintă azi , o ultimă încercare de a readuce ONU la înălţimea ideeii sale fondatoare.Dacă-i va reuşi performanţa el merită toată admiraţia indiferent dacă Germania va face parte sau nu din Consiliul de securitate.

Că ambiţiile Germaniei nu prea sunt luate în serios de Washington – se datorează şi poziţiei adoptate de guvernul Schröder faţă de războiul din Irak, de la al cărui început s-au comemorat doi ani – eveniment comentat azi în ziarele germane şi străine .FULDAER ZEITUNG consideră victoria împotriva lui Saddam Hussein una a la Pyrrhus, războiul aducînd prejudicii imaginii Americii şi dezbinînd occidentul, înlocuind dictatura lui Saddam cu cea a terorii în pofida guvernului nou ales. DER STANDARD consideră că deşi Irakul este eliberat, el este departe de a fi pacificat şi exprimă concomitent dorinţa ca viitorul să le dea cîştig de cauză optimiştilor şi vizionarilor.

De vizionari are nevoie şi Europa se poate deduce din lectura articolului publicat în cotidianul francez LES ECHOS care comentează reticenţele tot mai pronunţate ale francezilor faţă de textul dificil al constituţiei europene motiv pentru care ar fi nimerit ca pînă la 29 mai, cînd este programat referendumul asupra constituţiei, liderii politici să dezvolte şi argumenteze o viziune europeană.In caz contrar s-ar putea ca Franţa, una din cele mai venerabile şi entuziaste promotoare ale idealului european, să se transforme în oaia neagră a Uniunii.

Germania, considerată pînă deunăzi împreună cu Franţa locomotiva trenului european, riscă să poarte lanterna roşie a convoiului – observă pînă şi din ceva mai îndepărtatul Madrid cotidianul EL PAIS, comentînd dezastrul la urne pentru social democraţi înregistrat în Schleswig Holstein într-un moment în care coaliţia guvernamentală a ţării este într-un declin razant, în care cifra şomerilor este în creştere iar resemnarea cuprinde straturile tot mai largi ale populaţiei. Si , colac peste pupăză, conform zicalei „buturuga mică răstoarnă carul mare” nu este exclus ca după micul land din nordul Germaniei să mai cadă un bastion al social democraţilor la alegerile apropiate din cel mai mare land federal, şi anume din Rhenania de Nord Westfalia prooroceşte BRAUNSCHWEIGER ZEITUNG , întrevăzînd într-o atare situaţie soluţia salvatoare a marii coaliţii.Modelul l-ar putea oferi chiar landul Schleswig Holstein.Decît că o atare formulă nu ar conveni opoziţiei creştin democrate creştin sociale care – în cazul în care în care Schröder nu va arunca prosopul iar Fischer nu va ieşi din scenă în urma scandalului vizelor, scrie RHEIN NECKAR ZEITUNG, va deţine în Bundesrath majoritatea putînd să-şi aplice auveran proiectele proprii de reformă după noile alegeri din 2006 .