1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Progres şi recul pe calea integrării Europei de sud- est în UE

Retrospectiva anului 2003 de Klaus Dahmann, adaptată de Nicolae Baicu

La începutul anului, Europa de sud-est se afla sub o stea bună: UE dăduse Sloveniei lumină verde pentru aderare în primăvara lui 2004, slovenii însuşi se pronunţaseră pentru, în urma unui referendum. România şi Bulgaria primiseră doritul termen definitiv de aderare, anul 2007. Oameni politici europeni semnalaseră că acest termen ar fi posibil şi pentru aderarea Croaţiei. Apoi cei 15 au întreprins primii paşi în direcţia Tiranei: au fost iniţiate negocieri cu Albania asupra unui acord de asociere. Serbia şi Muntenegrul au îndeplinit premisele integrării în instituţiile europene: după promulgarea noii constituţii comune, confederaţia a fost primită în Consiliul Europei. Parlamentul iugoslav nu s-a pronunţat categoric în favoarea transformării restului republicii federative într-o confederaţie cu numele "Serbia şi Muntenegru". Numai 84 de deputaţi din totalul de 138 au votat în favoarea noii constituţii, un compromis care nu a satisfăcut pe nimeni şi care a amânat doar cu trei ani referendumul pentru independenţa totală a Muntenegrului. A fost totuşi limpede că noua constituţie trebuie promulgată, pentru a se ieşi din impas. Compromisul era singura cale spre Europa. Preşedintele parlamentului Dragoliub Miciunovici a pus punctul pe i: "În acest moment trebuie luate unele decizii cruciale. Este vorba de consolidarea Europei în vremuri de globalizare. Trebuie să fim în cercul acestor ţări pentru a întinde mâna destinului, nu să aşteptăm până destinul ne va lăsa să ne prăfuim." În fruntea noii confederaţii a fost instalat muntenegreanul Svetozar Marovici, care a atras atenţia asupra sa prin gesturi de reconciliere. El s-a scuzat în numele Serbiei şi Muntenegrului pentru crimele comise în războaiele din Croaţia şi Bosnia- Herţegovina de la începutul anilor '90. Ecoul a fost modest - un indiciu asupra faptului că funcţiei de preşedinte al confederaţiei îi este acordată în străinătate o însemnătate redusă. Unul din arhitecţii statului "Serbia-Muntenegru" a fost priumul ministru al Serbiei, Zoran Djindjici. Un luptător neobosit pentru reforme, care apela şi la o retorică muşcătoare, când era vorba să-şi trezească la realitate colegii din parlament: "Cine vă dă dreptul în numele acestui popor, să fiţi obosiţi? Dacă sunteţi obosiţi, duceţi-vă la culcare!" Djindjici declarase război şi criminalităţii organizate. De aceea, clanul mafiot Zemun a trimis la 12 martie un comandou, care l-a executat pe Djindjici ziua în amiaza mare, în plină stradă. Guvernul a proclamat starea excepţională. Crima a zguduit nu numai Serbia, ci şi întreaga Europă. Printre numeroşii oameni politici de prim rang, care au sosit la Belgrad după două zile la funeraliile lui Djindjici se afla şi ministrul german de externe Joska Fischer: " Pierdem un democrat. Şi pierdem pentru Serbia o personalitate politică de mare însemnătate şi un mare reformator, un angajat prieten al libertăţii." Şocul uciderii lui Djindjici a strâns iniţial rândurile partidelor democratice din Serbia. Ministrul de interne Zoran Jivkovici a ocupat în consecinţă postul de prim-ministru. În curând, lucrurile s-au schimbat însă. În cursul verii în sânul coaliţiei DOS de guvernământ, au izbucnit conflicte, în noiembrie coaliţia s-a destrămat, iar Jivkovici a dizolvat parlamentul. La scurt timp eşuau alegerile prezidenţiale din Serbia din cauza participării prea reduse: pentru a treia oară în decurs de 15 luni. Pentru ieşirea din această criză fără cusur, au fost anunţate alegeri parlamentare anticipate pentru 28 decembrie. În schimb eforturile muntenegrenilor de a alege un preşedinte, au fost încununate de succes. Victorios a fost aici - însă abia în cel de-al treilea tur de scrutin - candidatul coaliţiei guvernamentale, Filip Vuianovici, care declara cu acest prilej: " Voi face totul pentru ca Muntenegrul să intre cât mai curând posibil în UE." La integrarea europeană aspiră şi învingătorul la urne din Croaţia, Ivo Sanader. Partidul său, Comunitatea democratică croată (HDZ), a devenit cel mai puternic în urma alegerilor parlamentare de la sfârşitul lunii noiembrie. În consecinţă, după patru ani de guvernare social-liberală, la putere revine partidul, care sub conducerea fostului preşedinte Franjo Tudjman, a dus ţara la izolare internaţională, din cauza politicii sale naţionaliste. Într-un interviu acordat postului nostru de radio, Ivo Sanader declara următoarele: " HDZ nu se consideră un partid naţionalist, ci unul de centru-dreapta, un partid de masă. Noi ne-am reformat partidul, care aspiră în mod absolut la democraţie, edificarea statului de drept şi respectarea drepturilor omului şi minorităţilor." Un partener de coaliţie al HDZ, Partidul croat de dreapta, al lui Ante Djapici, continuă să fie privit cu scepticism, din cauza simpatiei sale declarate pentru liderul de odinioară al ustaşilor, Ante Pavelici. Djapici, un naţionalist extremist, respinge categoric extrădarea prezumptivilor criminali de război Tribunalului de la Haga. Neclar este dacă HDZ va dispune în parlament de o majoritate capabilă de guvernare sau va conduce un guvern minoritar. România a parcurs în luna octombrie o etapă importantă pe calea integrării în UE: marea majoritate a cetăţenilor au votat pentru o nouă constituţie care garantează între altele dreptul la proprietate privată şi facilitează străinilor achiziţionarea de terenuri. Aceste modificări împreună cu multe altele, au fost cerute de Bruxelles; de aceea referendumul pentru constituţie a fost totodată şi un vot pentru aderarea ţării la UE. Şi Bulgaria şi-a modificat constituţia sub presiunile UE, reformând odată cu alegerile parlamentare de la finele lunii septembrie, sistemul său juridic. În ce priveşte apropierea de UE, Albania era considerată până nu demult lanterna roşie a sud-estului Europei. Abia la începutul lunii februarie preşedintele Comisiei Europene, Romano Prodi, anunţa la Tirana inaugurarea primei etape a acestui proces: "Astăzi este o zi importantă pentru Albania, dar şi pentru UE. În urma convorbirilor purtate aici la Tirana, am decis inaugurarea negocierilor de semnare a unui acord de stabilizare şi asociere între UE şi Albania. Graţie acestui proces, Albania se va apropia pas cu pas de UE." Dar lupta pentru putere din sânul Partidului Socialist de guvernământ, crezută moartă şi-ngropată, a izbucnit din nou: în iulie, ministrul de externe Ilir Meta a demisionat, în urma unui conflict de săptămâni cu primul ministru Fatos Nano. În octombrie i-a urmat ministrul de interne. Succesorii celor doi, numiţi de Nano, au fost blocaţi de aripa lui Meta din partid. Din cauza tensiunilor de durată din sânul guvernului, perspectivele de aderare ale Albaniei devin din ce în ce mai reduse. Din luna ianuarie drapele albastre cu cercul de stele aurii ale UE, flutură pe clădirea misiunii internaţionale de poliţie din Bosnia-Herţegovina, de la începutul lui aprilie şi la cartierul general al trupelor de protecţie din republica Macedonia. Prin aceasta UE a dorit doar să-şi demonstreze capacitatea militară. La faţa locului nu s-a schimbat mai nimic. Şef al misiunii a fost numit amiralul german Rainer Feist, comandant suprem adjunct NATO pentru Europa. O acţiune spectaculoasă a făcut să se vorbească şi despre cea de-a treia misiune internaţională: cea din Kosovo. În baza unui mandat de arestare emis de tribunalul pentru criminali de război de la Haga, KFOR a reţinut pentru prima dată trei foşti membri ai armatei clandestine albaneze din provincie, UCK. Un al patrulea a fost arestat în Slovenia şi extrădat. Trupa de protecţie şi administraţia ONU, UNMIK, condusă de diplomatul german Michael Steiner, nu s-au lăsat impresionate de o demonstraţie de protest kosovară: "Ştiţi că am primit un mandat de arestare. Sarcina noastră este să-l ducem la bun sfârşit.", a declarat Steiner. Mandatul său s-a încheiat în luna iulie. UNMIK a rămas fără şef aproape două luni, timp în care au sporit actele de violenţă în regiune. Succesorul lui Steiner, finlandezul Harri Holkeri, a fost numit la sfârşitulu lunii august. El a reuşit să aducă la masa tratativelor pentru prima dată după război, reprezentanţi ai guvernelor sârb şi kosovar la mijlocul lunii octombrie, la Viena. S-au discutat exclusiv probleme practice, ca de pildă repatrierea refugiaţilor sau aprovizionarea cu energie. Clarificarea statutului provinciei Kosovo a fost escamotată. Cu toate acestea, pentru Holkeri reuniunea a fost importantă pentru simplul fapt că a avut loc:" A se aşeza şi a respira acelaşi aer, a privi cealaltă parte în ochi şi a gândi: poate ei au totuşi ceva comun cu noi. Dar până acolo mai este încă o cale lungă." Punctul culminant spiritual al anului în Croaţia şi Bosnia Herţegovina a fost vizita Papei Ioan Paul II în luna iunie. Suveranul Pontif a chemat credicioşii de toate confesiunile la reconciliere şi la convieţuire paşnică. În Bosnia el a cerut oamenilor politici să renunţa al retorica urii etnice: "O mare răspundere apasă pe umerii celor ce prin voinţa alegătorilor exercită o guvernare democratică. Ei nu trebuie să se teamă să facă tot ce este necesar şi nu trebuie să permită ca una sau alta dintre părţi să-i subordoneze intereselor lor."