1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Programe de austeritate

România şi problemele ei în aceşti ani de economisiri draconice şi de mari greutăţi constituie subiectul unor articole apărute azi în prestigiosul săptămânal Der Spiegel.

Illustration - Verschiedene deutsche Tageszeitungen, wie Mitteldeutsche Zeitung, Sächsische Zeitung, Die Welt, Frankfurter Allgemeine, liegen zur Presseschau bereit, aufgenommen am 23.11.2009 in Leipzig (Wischeffekt). Foto: Jan Woitas

Revista germană abordează pe de o parte ceea ce numeşte „Sclavia Legală”, în speţă problemele pe care le pun românii şi bulgarii din anumite oraşe germane în care nu puţini est-europeni au început să trăiască într-o lume paralelă, o lume a umbrelor, cum se exprimă publicaţia.

Der Spiegel se întreabă dacă statul german nu e cumva lovit de cecitate, de orbire, în faţa acestui grup de noi imigranţi, ai căror copii, analfabeţi, nu sunt trimişi la şcoală, în timp ce alţii spală parbrize de maşini sau execută alte munci necalificate, în condiţii de tot precare, în varii localităţi germane, munci situate atât de jos, încât nu le-ar presta nici un autohton, şi nici măcar anumiţi imigranţi.

Un al doilea articol apărut în aceeaşi ediţia actuală a hebdomadarului german se intitulează „Saltul”şi e dedicat sinucigaşei sărituri de protest a lui Adrian Sobaru de la balconul Parlamentului, precum şi, pe acest fundal, programului de austeritate al guvernului Boc.

Fără s-o afirme explicit, articolul oglindeşte o stare de spirit a multor analişti germani, care cred că menţinerea Greciei în sistemul euro e o greşeală, că ţări precum România, care nu sunt încorsetate de acest sistem se pot mai uşor extrage din criză decât statele falimentare din interiorul său.

Presa germană se mai ocupă, pe larg de alegerile regionale din Bremen, câştigate de stânga social-democrat - ecologistă şi pierdute, la scor, de creştin-democraţi. Din Weser Kurier aflăm cum se câştigă alegeri locale şi regionale. Victoria stângii s-ar datora, potrivit acestui ziar, unui mănunchi de 8 cauze.

Între ele se numără popularitatea candidatului principal, ezitarea şi lipsa de profesionalism ale opoziţiei creştin-democrate care nu şi-a acordat timp suficient spre a-şi construi campania electorală, şi simpatia de care se bucură ecologiştii din cauza fricii multor germani de energia nucleară.

Un rol important a mai jucat, la Bremen, reducerea la doar 16 ani a vârstei celor îndrituiţi să voteze, în condiţiile în care tinerii au optat în special pentru formaţiunile de stânga.

Atenţie mare li se acordă şi protestelor antiguvernamentale din Spania care n-au rămas fără efect asupra categoricei înfrângeri a socialiştilor spanioli în alegerile din Peninsula Iberică.

Rheinische Post şi Neue Osnabrücker Zeitung caută cauzele zdrobitoarei înfrângeri a stângii spaniole în neajunsurile economice datorate „indolenţei, lenei şi nepotismului patronate de establishmentul” de la Madrid.

„Tocmai guvernul socialist a fost acela care a neglijat educaţia şi învăţământul, protejându-i pe muncitorii din vechile industrii astfel încât a creat obstacole insurmontabile pentru tinerii căutând locuri de muncă în branşe noi”, relevă şi Rheinische Post. Ziarul din Düsseldorf îi recomandă Spaniei să-şi liberalizeze urgent rigida piaţă internă a muncii, să economisească mai mult şi să sporească masiv investiţiile în educaţie.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Medana Weident