1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Prognoză: Partidul conservator GERB conduce în Bulgaria

După alegerile anticipate din Bulgaria, conform primelor estimări, partidul de centru-dreapta GERB se află în frunte. Are peste 32 de procente. Pe locul al doilea sunt socialiștii, cu 28 la sută din voturi.

Conform institutului bulgar de sondare a opiniei Alpha Research, exit poll-urile arată că după GERB și socialiști, ar putea intra în parlament încă trei partide: Patrioții Uniți, partidul minorității turce (DPS) și formațiunea nou-înființată Volya.

Partidul GERB al fostului premier Boiko Borisov este de orientare pro-occidentală, în timp ce socialiștii, conduși de Kornelia Ninova, sunt considerați a fi apropiați Rusiei. Borisov a declarat după depunerea votului că a ales ”o Bulgarie stabilă, previzibilă și unită”. ”Bulgarii trebuie să aleagă astăzi persoana despre care cred că este potrivită să ducă o astfel de politică”. Ninova s-a plâns că Bulgaria este considerată în Uniunea Europeană ”membru de mâna a doua”. În plus, politiciana, în vârstă de 48 de ani, a  anunțat că nu va mai susține prelungirea sancțiunilor Uniunii Europene față de Rusia.

Fosta țară comunistă la sud de Dunăre este membră NATO din 2004, aderând apoi la Uniunea Europeană în 2007. Bulgaria este cel mai sărac stat dintre cei 28 de membri ai UE. Salariul mediu ajunge la 480 euro pe lună. Iar corupția reprezintă o problemă majoră.

Boiko Borisov la urne

Boiko Borisov la urne

Vot pentru Borisov

Borisov, în vârstă de 57 de ani, a lucrat ca bodyguard pentru ultimul șef de stat comunist al Bulgariei, Todor Jivkov, și a devenit apoi șef al Poliției și primarul capitalei Sofia. Din 2009 până în 2013 și din 2014 până în 2016/17 a fost prim-ministru. Socialiștii au guvernat, printre altele, din 2005 până în 2009 și din 2013 până în 2014.

Borisov și-a încheiat ambele mandate prin demisie: în 2013 a cedat protestelor în masă, iar în noiembrie anul trecut a reacționat la înfrângerea candidatei propuse de el, Țețka Țaceva la prezidențialele câștigate de socialistul Rumen Radev.

În urma rezultatelor, crearea unei coaliții ar putea deveni dificilă. Atât Borisov cît și Ninowa au exclus-o coaliție cu Partidul minorității turcilor.

DW/lp